AEP oferă detalii românilor din diaspora cu privire la înscrierea în Registrul electoral
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) oferă detalii românilor cu domiciliul sau reședința în străinătate care doresc să voteze la viitoarele alegeri parlamentare cu privire la înscrierea în Registrul electoral.
Potrivit unui comunicat remis vineri AGERPRES, înscrierile debutează pe 1 aprilie și se pot face până cel mai târziu cu 48 de ore după începerea perioadei electorale pentru alegerile parlamentare — prin perioadă electorală înțelegând intervalul de timp care începe la data aducerii la cunoștință publică a zilei alegerilor și care se încheie odată cu publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a rezultatului scrutinului.
AEP precizează că pentru cei care doresc să voteze prin corespondență este obligatorie înscrierea în Registrul electoral cu această opțiune.
"Conform Legii nr. 288/2015 privind votul prin corespondență, precum și modificarea și completarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, cei interesați trebuie să depună personal sau să trimită prin poștă către misiunea diplomatică sau oficiul consular din statul de domiciliu sau reședință o cerere scrisă, datată și semnată, însoțită de o copie a pașaportului cu menționarea statului de domiciliu, în cazul cetățenilor români cu domiciliul în străinătate, respectiv o copie a actului de identitate și o copie a documentului care dovedește dreptul de ședere, eliberat de autoritățile străine. Modelul cererii poate fi descărcat de pe site-ul Autorității Electorale Permanente și de pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe", se arată în comunicatul AEP.
Potrivit sursei citate, verificarea înscrierii în Registrul electoral cu opțiunea pentru votul prin corespondență se poate face online, după cinci zile de la expirarea termenului de înscriere, accesând www.registrulelectoral.ro și introducând datele personale.
AEP îi încurajează pe alegătorii români să se înscrie în Registrul electoral cu opțiunea pentru votul prin corespondență, pentru a beneficia de facilitatea de a vota de acasă.
Autoritatea recomandă și alegătorilor români cu domiciliul sau reședința în străinătate care nu optează pentru votul prin corespondență să se înscrie în Registrul electoral, deoarece înregistrarea le oferă facilitatea de a vota la o secție de votare din apropierea domiciliului sau reședinței, scutind astfel costurile și timpul pierdut cu deplasarea la secțiile de votare de pe lângă ambasade, consulate sau institute culturale. În localitățile sau grupurile de localități unde sunt înregistrați cel puțin 100 de alegători români cu domiciliul sau reședința în străinătate vor fi înființate secții de votare.
Fiecare alegător înscris în Registrul electoral cu domiciliul sau reședința în străinătate va fi arondat de AEP unei singure secții de votare. Alegătorul român din străinătate poate afla la ce secție de votare este arondat, inclusiv adresa acesteia, accesând www.registrulelectoral.ro și introducând datele personale, se mai arată în comunicat.
AEP precizează că înscrierea în Registrul electoral nu este obligatorie și că au drept de vot toți alegătorii români care au domiciliul sau reședința legal stabilite în străinătate. Pentru mai multe informații privind înscrierea în Registrul electoral și votul în străinătate se poate accesa linkul www.roaep.ro/vot_strainatate/vot_strainatate.html sau se pot viziona videoclipurile realizate de AEP, disponibile pe pagina oficială de Facebook și pe canalul de Youtube.
AGERPRES