AEP: 53.337 de cereri pentru Corpul experților electorali; în 24 de localități - nicio solicitare

AEP: 53.337 de cereri pentru Corpul experților electorali; în 24 de localități - nicio solicitare

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunță că, până la 14 aprilie, au fost înregistrate la nivel național 53.337 de cereri din partea persoanelor care doresc să facă parte din Corpul experților electorali, din cadrul căruia vor fi desemnați prin tragere la sorți președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare și locțiitorii acestora.

Potrivit unui comunicat remis vineri AGERPRES, există 245 de localități în care nu este îndeplinit necesarul de experți electorali, iar în 24 de localități nu s-a înregistrat nicio cerere pentru această funcție.

Printre județele cu cele mai multe localități care înregistrează deficit de experți electorali se numără Dâmbovița (49 de localități), Bihor (18 localități), Dolj (15 localități), Argeș și Ialomița (câte 11 localități).

În municipiului București, pe raza sectorului 1, pentru cele 163 de secții de votare, s-au înscris 167 de persoane, cu 159 mai puține decât necesarul de 326 de experți electorali; în sectorul 2, pentru cele 202 secții de votare, s-au înscris 320 de persoane, cu 84 mai puține decât necesarul de 404 experți electorali; în sectorul 3, pentru cele 274 de secții de votare, s-au înscris 607 persoane; în sectorul 4, pentru cele 178 de secții de votare, s-au înscris 280 de persoane, cu 76 mai puține decât necesarul de 356 de experți electorali; în sectorul 5, pentru cele 196 de secții de votare, s-au înscris 258 de persoane, cu 134 mai puține decât necesarul de 392 de experți electorali; în sectorul 6, pentru cele 233 de secții de votare, s-au înscris 430 persoane, cu 36 mai puține decât necesarul de 466 de experți electorali.

Cereri pentru Corpul experților electorali mai pot fi depuse până pe 21 aprilie.

AEP precizează că, până la data de 14 aprilie, au fost înregistrate la nivel național 38.086 cereri din partea persoanelor care doresc să devină operatori de calculator ai birourilor electorale ale secțiilor de votare, dintre care 30.011 au fost declarate admise, iar 1.206, respinse.

Potrivit AEP, pentru cele 18.597 de secții de votare existente sunt necesari 23.637 de operatori de calculator. În 196 de unități administrativ-teritoriale se înregistrează deficit de operatori de calculator ai secțiilor de votare, iar în opt dintre acestea nu există niciunul admis.

Informații privind modalitatea de înscriere pentru Corpul experților electorali, respectiv referitoare la modalitatea de a deveni operator de calculator în secțiile de votare sunt accesibile în clipurile informative realizate de AEP, care pot fi vizionate pe pagina oficială de Facebook a instituției și pe canalul de Youtube.

AEP reamintește că, pentru activitatea în cadrul birourilor electorale ale secțiilor de votare, președinții acestora și locțiitorii lor, precum și operatorii de calculator primesc o indemnizație stabilită în condițiile legii.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri