AEP: 2.000 de cetăţeni români din afara ţării s-au înregistrat pentru votul la parlamentare

AEP: 2.000 de cetăţeni români din afara ţării s-au înregistrat pentru votul la parlamentare

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că, pentru alegerile parlamentare din acest an, până joi, 2.000 de cetăţeni români cu drept de vot din afara ţării s-au înregistrat pe portalul www.votstrăinătate.ro, dintre aceştia 1.393 optând pentru votul prin corespondenţă, iar 607 pentru votul la secţie.

AEP reaminteşte într-un comunicat transmis, joi, AGERPRES că, potrivit legislaţiei în vigoare, înregistrarea ca alegător prin corespondenţă sau la o secţie de votare a demarat pe 1 aprilie şi se va încheia odată cu expirarea a 15 zile de la data începerii perioadei electorale.

Preşedintele AEP, Constantin-Florin Mituleţu-Buică, reiterează apelul său către românii din străinătate să opteze "pentru votul prin corespondenţă, ca modalitate sigură şi comodă de vot la distanţă, fără cozi, fără deplasări, fără costuri şi fără riscuri, mai ales în contextul incertitudinii legate de evoluţia evoluţia pandemiei de coronavirus"

AEP menţionează că a constatat, în decursul procedurilor de prelucrare a cererilor transmise pe portalul www.votstrainatate.ro, o serie de erori frecvente comise de alegători, cele mai multe dintre acestea vizând tipul şi valabilitatea actelor de identitate transmise, modul de completare a numelui şi prenumelui, claritatea scanurilor ataşate şi legalitatea documentelor de şedere în alte ţări.

Pentru a veni în sprijinul românilor din afara ţării care doresc să se înregistreze pe portalul www.votstrăinătate.ro , AEP precizează că actul de identitate românesc utilizat la înregistrare trebuie să fie acceptat de legislaţia românească.

AEP precizează că actul de identitate românesc utilizat la înregistrare trebuie să fie acceptat de legislaţia românească - cartea de identitate; cartea electronică de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate; paşaportul diplomatic; paşaportul diplomatic electronic; paşaportul de serviciu; paşaportul de serviciu electronic; paşaportul simplu; paşaportul simplu electronic; paşaportul simplu temporar.

Autoritatea atenţionează şi că certificatul de naştere şi titlul de călătorie nu fac parte din categoria documentelor de identitate.

AEP precizează şi că actul de identitate utilizat trebuie să fie valabil, numele şi prenumele trebuie să fie scrise întocmai ca în actul de identitate, scanul documentelor ataşate trebuie să fie complet şi vizibil integral, iar documentul de şedere în străinătate trebuie să fie prevăzut în lista din Ordinul ministrului afacerilor externe 1627/2019. De asemenea, atrage atenţia că chiar dacă în paşaport este menţionată ţara de domiciliu sau reşedinţă, este necesară transmiterea unuia dintre documentele care atestă şederea în străinătate, specific pentru fiecare ţară, conform Ordinul ministrului afacerior externe 1627/2019, care poate fi accesat la următorul link: https://www.mae.ro/sites/default/files/file/ordin_1627_din_2019_anexe.pdf .

Toate informaţiile privind procedura de înscriere cu una dintre cele două opţiuni de vot sunt disponibile pe portalul www.votstrainatate.ro la următoarele linkuri: https://www.votstrainatate.ro/Mesaj/PrezentareVotCorespondenta şi https://www.votstrainatate.ro/Mesaj/PrezentareVotSectie .

Întrebările şi sesizările legate de procedura de preînregistrare şi înscriere pot fi transmise la adresa de e-mail contact@votstrainatate.ro. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…