„Adulter“, un nou roman de Paulo Coelho, va fi în librăriile româneşti de pe 2 octombrie
Linda, personajul principal al noului roman al lui Paulo Coelho, care va fi publicat în colecţia pe care Editura Humanitas i-a dedicat-o, tocmai a împlinit 31 de ani. În ochii celorlalţi, are o viaţă perfectă – o căsnicie exemplară, doi copii reuşiţi, o carieră de succes şi o casă luxoasă în Geneva. De fapt, ea se află la capătul puterilor, într-atât o oboseşte mimarea unei fericiri pe care nu o simte.
Numai că într-o zi îl reîntâlneşte pe Jacob, un fost coleg de care fusese îndrăgostită în adolescenţă, ajuns acum un om politic influent. În timpul interviului pe care acesta i-l acordă, în ziarista de succes se redeşteaptă o pasiune de mult uitată. Linda va încerca să trăiască pe deplin această iubire imposibilă, şi nu-şi va găsi fericirea până nu-şi va explora fără teamă abisurile sufletului.
Poate fi cineva obligat să-şi ceară iertare fiindcă a iscat o iubire imposibilă?
Iată ce afirmă personajul principal al cărţii:
„Încă nu m-am prezentat. Îmi pare bine, mă cheamă Linda. Am 31 de ani, 1,75 m înălţime, 68 de kilograme şi mă îmbrac cu cele mai bune haine pe care banii le pot cumpăra (graţie generozităţii fără limite a soţului meu). Bărbaţii mă doresc, iar femeile mă invidiază. Şi totuşi, în fiecare dimineaţă, când deschid ochii în lumea asta ideală la care visează toţi şi în care puţini reuşesc să trăiască, ştiu că ziua mea va fi un dezastru“.
Lansat în portugheză în aprilie 2014, cu drepturi vândute deja în 45 de ţări, noul roman al lui Paulo Coelho a devenit bestseller la numai câteva zile de la apariţie în cele peste 20 de ţări în care a fost publicat până acum, printre care Brazilia, Portugalia, Franţa, Polonia, Coreea de Sud, Statele Unite, Marea Britanie, Spania.
În Statele Unite numele lui Paulo Coelho se regăşte de două ori în aceeaşi săptămână a lunii septembrie în The New York Times Best Sellers List. O dată cu romanul „Alchimistul“ care se află pe locul 2 în topul bestsellerurilor paperback trade fiction, atingând astfel un nou record cu 318 săptămâni de prezenţă continuă în listă, iar a doua oară cu explozivul roman Adulter, care a fost cartea verii 2014 şi a intrat direct pe locul 2 în celebrul clasament al bestsellerurilor The New York Times.
„Adulter“ este un roman „provocator şi profund, o carte despre descoperirea pasiunii în viaţă şi a ceea ce înseamnă să fii liber. O carte care te pune pe gânduri şi o lectură copleşitoare pentru oricine şi-a pus vreodată întrebarea: Asta este tot?." (Hutchinson)
Atât cititorii lui Paulo Coelho cât şi criticii au fost vrăjiţi de noul său roman.
„Din întuneric la lumină, se prăbuşeşte în adâncuri şi explodează spre cer.“ — Le Parisien, Franţa, mai 2014
„O soţie nefericită, un amant sălbatic. Cu Adulter, scriitorul ne uluieşte.“ — Oggi, Italia, iunie 2014
„Coelho explorează noi graniţe ale păcatului feminin.“ — Il Messaggero, Italia, iunie 2014
„Un roman ce împleteşte problemele delicate ca depresia, infidelitatea, rutina şi căsnicia, străbătute însă de spiritul caracteristic al acestui magician al cuvintelor.“ — O Globo Extra, Brazilia, aprilie 2014
„O poveste fascinantă despre frica existenţială, trădare şi păcat.“ — Chicago Tribune, SUA, august 2014
„Un studiu inteligent despre lupta unei femei pentru a se simţi vie, pentru a înţelege ce este important în viaţă şi ce este doar frivolitate.“ — We Love This Book, Marea Britanie, august 2014
Paulo Coelho, în vârstă de 67 de ani, s-a născut la Rio de Janeiro în 1947. Este unul dintre cei mai de succes romancieri ai lumii, cărţile sale traduse în 80 de limbi şi editate în peste 200 de ţări atingând, până în prezent, vânzări de peste 165 de milioane de exemplare în întreaga lume, iar în România, de peste un milion de exemplare. Înainte să devină un adevărat fenomen literar, a fost un hippie rebel, apoi autor dramatic, director de teatru, jurnalist, poet. În 1986 face pelerinajul la Santiago de Compostela, eveniment care i-a marcat viaţa şi cariera. Deşi profund ataşat de Brazilia natală, romanele lui dezvoltă drame universale, ceea ce explică primirea entuziastă de care se bucură pe toate meridianele. În 2009, a intrat în Guinness Book drept autorul celei mai traduse cărţi (romanul Alchimistul). I s-au decernat 115 premii şi distincţii internaţionale, iar în 2007 a fost numit Ambasador al Păcii pentru Naţiunile Unite. Este membru al Academiei Braziliene de Litere din 2002.
De asemenea disponibile în limba română: „Jurnalul unui Mag“ (1987); „Alchimistul“ (1988); „Brida“ (1990); „Walkiriile“ (1992); „La râul Piedra am şezut şi-am plâns“ (1994); „Al cincilea munte“ (1996); „Manualul războinicului luminii“ (1997); „Veronika se hotărăşte să moară“ (1998); „Diavolul şi domnişoara Prym“ (2000); „Unsprezece minute“ (2003); „Zahir“ (2005); „Vrăjitoarea din Portobello“ (2006); „Ca un râu care curge“ (2006); „Învingătorul este întotdeauna singur“ (2008); „Aleph“ (2010); „Manuscrisul găsit la Accra“ (2012); „Adulter“ (2014). Numeroase dramatizări, CD-uri şi jocuri elec tronice după cărţile sale.