Adriean Videanu, AUDIAT la DNA
Presedintele PDL Bucuresti, Adriean Videanu, a venit, joi, la Directia Nationala Anticoruptie, fiind citat pentru a fi audiat, in contextul in care numele lui ar fi fost mentionat de fostul ministru Gabriel Sandu in declaratiile date de acesta in dosarul Microsoft, informeaza Mediafax.
Fostul ministru al Economiei Adriean Videanu a intrat in sediul DNA in momentul in care din cladire a iesit presedintele PMP, deputatul Elena Udrea, care a fost adusa cu mandat pentru a fi audiata in dosarul Microsoft.
Potrivit unor documente ale procurorilor DNA, obtinute de Mediafax, Elena Udrea a fost pusa sub acuzare pentru spalare de bani si fals in declaratii de avere, intrucat nu a mentionat imprumuturi acordate de fostul sau sot, Dorin Cocos, firmei acestuia SC Euro Hotels International Co SRL, in conditiile in care Udrea declara incasarea de dividende de la aceasta societate.
Dorin Cocos este arestat preventiv in dosarul Microsoft, alaturi de primarul suspendat al municipiului Piatra Neamt, Gheorghe Stefan. In arest preventiv au fost, pana in 25 ianuarie, si fostul ministru al Comunicatiilor Gabriel Sandu si omul de afaceri Dumitru Nicolae, acestia fiind in prezent in arest la domiciliu.
Fostul ministru al Comunicatiilor Gabriel Sandu a fost miercuri la DNA, pentru a da noi declaratii in dosarul Microsoft, el fiind audiat si zilele trecute de catre procurorii anticoruptie, potrivit unor surse judiciare.
Numele lui Adriean Videanu ar fi fost mentionat de fostul ministru Gabriel Sandu in declaratiile date de acesta in dosarul Microsoft.
Gabriel Sandu le-ar fi spus procurorilor ca el a aflat, in prima parte a anului 2009, ca pentru finantarea PDL si a campaniei electorale a partidului ar fi fost create mecanisme care colectau fonduri din companii inregistrate in jurisdictii internationale, iar de aceste operatiuni s-ar fi ocupat persoane bine pregatite si de incredere, "care reprezinta interesele unor corporatii", declaratiile fiind prezentate in documente citate de televiziunea Antena 3.
"Pana la finalul anului 2009, am aflat si inteles exact aceste mecanisme. Sunt reale, eficiente si bine structurate, iar sursele fondurilor aproape exclusiv sunt bani publici obtinuti prin metode ilegale", le-ar fi spus Sandu procurorilor.
"Personal, dar raportat la derularea actiunilor electorale si complexitatea lor, am executat mereu indicatiile care mi-au fost transmise de la partid, PDL, iar urmatoarele persoane imi comunicau destinatiile utilizarii banilor: Emil Boc, prim-ministru, Vasile Blaga, ministru si seful campaniei electorale, Adriean Videanu, Radu Berceanu, Roberta Anastase, dar si Alin Albu, trezorierul si administratorul PDL, impreuna cu staff-ul sau", ar fi declarat Gabriel Sandu in fata procurorilor DNA.
Conform sursei citate, imediat dupa numirea la Ministerul Comunicatiilor, Gabriel Sandu ar fi avut o discutie atat cu persoanele din conducerea PDL pe plan national, cat si cu sefii catorva organizatii judetene ale partidului, intre care George Scripcaru (PDL Brasov), Gheorghe Stefan (PDL Neamt), Florian Aurelian Popescu (PDL Dambovita), Roberta Anastase (PDL Prahova) si Cezar Preda (PDL Braila).
"Din discutiile purtate s-a desprins ideea ca trebuie sa fiu foarte atent si sa le ascult sfaturile, ca pe anumite functii-cheie din minister sa punem oameni de incredere si sa-i sprijinim, insa am realizat ulterior ca aceste numiri vizau multiple functii din administratia publica, dar si parlamentari si europarlamentari. Pentru asta asteptarile liderilor politici ai PDL era sa sprijin campaniile electorale", ar mai fi spus Sandu.
Astfel, potrivit sursei mentionate, toate cheltuielile si obligatiile cu acest scop ar fi fost facute sub presiuni efectuate de conducerea PDL, respectiv de Emil Boc, Elena Udrea, Vasile Blaga, Adriean Videanu, Radu Berceanu, Roberta Anastase, Alin Albu si Gheorghe Stefan.
Sandu ar mai fi spus ca asumarea acestor obligatii viza conditionarea pentru mentinerea sa in functia de ministru al Comunicatiilor si Societatii Informationale.
Fostul ministru sustinea ca Gheorghe Stefan si Dorin Cocos i-ar fi oferit o varianta in rezolvarea deficitului, promitand ca-i vor garanta asigurarea din surse proprii, dar temporar, a contributiei sale la cele doua campanii din anul 2009.
"Imi amintesc ca fiecare imi oferea un sprijin de aproximativ 2 milioane de euro. In schimb imi solicitau sa obtin semnaturile necesare aprobarii HG nr. 460/2009, pentru aprobarea achizitiei licentelor Microsoft necesare in perioada 2009 - 2012, precum si sa obtin bugetarea aferenta derularii contractului", ar mai fi spus Gabriel Sandu.
Fostul ministru ar fi adaugat ca intrucat erau de onorat obligatii financiare inca din anul 2009, suma respectiva s-a distribuit in trei parti. Prima parte ar fi fost obligatiile restante, inclusiv compensari ale unor imprumuturi si cheltuieli aferente campaniei din anul 2008 si a celor parlamentare. Cea de-a doua parte ar fi reprezentat obligatii pentru europarlamentarele din mai - iunie 2009, in timp ce partea a treia au fost obligatii pentru campania prezidentiala din 2009, "poate cea mai scumpa dintre toate, deoarece sumele de bani s-au distribuit atat pentru campania proprie a presedintelui Traian Basescu, cat si pe cea a PDL-ului pentru Presedinte", ar mai fi spus Sandu.
Potrivit informatiilor aparute in presa, Gabriel Sandu le-ar fi declarat anchetatorilor, in sustinerea solicitarii sale de plasare in arest la domiciliu, ca pe intreaga durata a mandatului sau de ministru al Comunicatiilor ar fi finantat lunar PDL cu sume insumand aproximativ 300.000 de euro.
El ar mai fi sustinut ca i-ar fi inmanat acesti bani direct sefului sau, premierul de la acea vreme Emil Boc.
Potrivit DNA, Dorin Cocos ar fi cerut 17,5 milioane de euro pentru el, Gheorghe Stefan si Gabriel Sandu, pentru a interveni in achizitionarea dreptului de utilizare a licentelor Microsoft, din care 15,7 milioane de euro ar fi ajuns in contul unor firme controlate de cei trei, direct sau prin intermediari.
Omul de afaceri Nicolae Dumitru, care controleaza grupul de firme Niro, a cerut si primit, prin firma sa, 7,65 milioane de dolari provenind de la Fujitsu Siemens Computers pentru a interveni la Serban Mihailescu si Dan Nica, membri ai Guvernului la data faptelor, pentru a obtine incheierea contractului de inchiriere a licentelor Microsoft, sustin anchetatorii.
In dosarul Microsoft sunt vizati alti opt fosti ministri: senatorii Serban Mihailescu si Ecaterina Andronescu, deputatul Valerian Vreme, europarlamentarul Dan Nica, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tanasescu si Adriana Ticau.