Adriana Bahmuțeanu, amenințată cu pistolul la tâmplă de primul soț. „A rămas același terorist al partenerelor lui“ VIDEO
Prezentatoarea TV fost mereu în atenția publicului, în special din cauza scandalurilor cu Silviu Prigoană. Însă și primul ei soț a fost extrem de agresiv și i-a pus viața în pericol.
Adriana Bahmuțeau și Slviu Prigoană au fost ani la rând personajele preferate ale tabloidelor. Au cinci mariaje la activ, iar scandalurile s-au ținut lanț în perioada în care formau un cuplu.
„Toți anii aceștia au fost pentru mine un carusel emoțional. Nu a fost vorba de nicio regie. Cred că sunt foarte multe femei care, la fel ca mine, tolerează toanele unui soț - care ba te-nșală, ba te umilește, ba te face să te simți ultima găină din gostat -, de dragul de a ține căsnicia. Care nu mai e căsnicie, e căznicie, de la caznă“, a declarat ea în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai“, de la Kanal D.
Adriana Bahmuțeanu a fost agresată de primul soț FOTO Kanal D
Viața sentimentală a Adrianei Bahmuțeanu nu a fost calmă nici înainte de relația cu Silviu Prigoană. După cum a mărturisit în emisiune, primul mariaj, cu Cosmin Bahmuțan, a fost chiar mai toxic, iar apogeul a fost atins când acesta i-a pus pistolul la tâmplă și a amenințat-o.
Adriana Bahmuțeanu îl părăsise, lucru pe care primul ei soț l-a acceptat cu greu. „A fost apogeul unei relații absolut toxice, pe care îmi doream de multă vreme s-o închid, dar nu aveam puterea să mă rup. Până la urmă am pus punct, am plecat, uite că n-am murit, sunt aici, pentru că el nu m-ar f împușcat, în momentele acelea. Deja începusem să învăț, să citesc și știam că cei care își agresează soțiile sau iubitele sunt, de fapt, în interiorul lor niște oameni foarte slabi, ba mai mult, niște psihopați“, a povestit Adriana Bahmuțeanu.
„Sunt fericită că am reușit să mă rup din acea relație toxică. Da, mi-am schimbat numele (din Bahmuțan în Bahmuțeanu – n.r.), pentru că eram deja cunoscută în presă ca Adriana Bahmuțan. A fost o tragedie, după divorț nu mai puteam semna cu numele acesta, pentru că el nu-mi dădea voie. Dar, până la urmă, am rezolvat și această problemă (a folosit numele Bahmuțeanu, derivat din Bahmuțan – n.r.). Am rămas în relații bune cu sora lui, cu fosta mea cumnată. Dar îmi pare rău că el nu s-a schimbat nici acum, nu a învățat nimic de la viață și a rămas același terorist al partenerelor lui din viața de după mine“, a adăugat ea.
„Îmi pare rău că n-am terminat-o mai repede și le sfătuiesc pe toate fetele care au de-a face cu agresori să plece la prima palmă și să nu se mai uite înapoi. Pentru că după prima palmă vine și a doua, vine și a treia și vine Apocalipsa, ca la mine: pistolul la cap“, a încheiat Adriana Bahmuțeanu.
Sursa: adevarul.ro