Adrian Vasilescu: Populismul plutește ca avioanele deasupra lumii și bombardează; în România, discursul populist câștigă teren
Populismul este un risc foarte mare pentru întreaga lume, iar în România discursul populist câștigă teren pentru că este atractiv, a declarat duminică, la Digi 24, Adrian Vasilescu, consultant de Strategie la Banca Națională a României.
"Un alt risc mare, foarte mare al lumii noastre este populismul care plutește ca avioanele din al doilea război mondial deasupra lumii și bombardează: Olanda, Marea Britanie, Franța. Câștigă teren și în România. Discursul populist este un discurs atractiv, este frumos. Omul află din discursul populist ce speră el să fie", a explicat Adrian Vasilescu.
Precizând că vorbește în nume personal, consultantul de Strategie de la Banca Națională a României a precizat, în context, că deși este o țară cu o atmosferă europeană, mai Occidentală în spirit decât multe țări, pentru atragerea investitorilor străini România trebuie să scrie pe înțelesul oamenilor cele 14.000 de legi încâlcite pe care le are în prezent și să aibă instituții puternice care să aplice aceste legi.
"Orice investitor străin se uită la trei lucruri esențiale: legile, instituțiile, echipele. Ele decid. Aici suntem vulnerabili. 14.000 de legi din România sunt încâlcite. Trebuie să luăm 14.000 de legi și să le scriem pe înțelesul oamenilor. Avem nevoie de instituții tari, puternice pentru toate legile astea. La asta se uită orice investitor în toată lumea. Dacă nu le are pe astea sigur că investitorul se duce după salariul mai mic", a precizat Adrian Vasilescu.
În context, el a atras atenția că țara trebuie să elimine și "descurajarea prin venituri", arătând că România se află pe penultimul loc în UE în cea ce privește plata pe oră, cu 5,4 euro/oră de muncă, potrivit statisticilor Eurostat. El a subliniat însă că legea corelației dintre creșterile salariale și creșterea productivității este o lege naturală precum cea a gravitației.
"În populația activă avem oameni plătiți prost, nu sunt stimulați. Soluția este să schimbăm ceva. Nu ne putem uita numai la salarii pentru că pierdem ecuația. Riscul cel mai mare e să ajungem în situația unui guvern care să dea cu o mână și să ia cu două. Piața este neiertătoare. Raportul salarii/productivitate nu se face în niciun cabinet din lumea asta și nici în România. Nu se face decât pe piață", a explicat Adrian Vasilescu.
Potrivit sursei citate, actualul Guvern trebuie să "apese" pe mai multe pedale pentru că nu se poate înainta cu o singură pedală, aceea a salariilor, pentru că s-ar putea confrunta chiar cu situația în care vin salarii mai mari care să nu fie stimulative.
Totodată, Vasilescu a arătat că România nu trebuie să cedeze în ceea ce privește viteza de creștere economică, în condițiile în care anul trecut țara a avut cea mai mare viteză de creștere din UE. El a arătat, însă, că avansul economiei trebuie să fie sustenabil, "să aibă propteli".
Consultantul de Strategie de la Banca Națională a României a subliniat, încă o dată, că educația financiară este foarte importantă, însă și la acest capitol românii sunt ultimii din Europa.
"Structura cheltuielilor de consum pe destinații în România arată că mâncarea reprezintă 34,8% din totalul cheltuielilor, băuturile alcoolice și tutunul 8% din totalul cheltuielilor, îmbrăcămintea și încălțămintea numai 6,8%. Fumăm și bem mai mult decât ne îmbrăcăm. Pentru investiții dăm 0,2%. Asta înseamnă cumpărări de case, de terenuri, de unelte în gospodării și de acțiuni", a mai explicat Adrian Vasilescu.
AGERPRES