Adrian Năstase, audiat în urmă cu două luni în dosarul Rompetrol II (surse)
Fostul premier Adrian Năstase a fost audiat în urmă cu aproximativ două luni în calitate de martor în dosarul Rompetrol II, în care a fost pus sechestru pe rafinăria Petromidia, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.
Audierea lui Adrian Năstase vine în contextul în care Guvernul condus de acesta a adoptat în anul 2003 o ordonanță de urgență prin care datoriile istorice ale Rompetrol Rafinare Constanța în valoare de 600 de milioane de dolari au fost transformate în obligațiuni subscrise de către stat.
Miercuri, la DIICOT au fost chemate primele persoane puse sub acuzare în acest dosar, respectiv Sorin Marin, fost partener de afaceri cu Dinu Patriciu și acționar în compania Rompetrol; Alexandru Nicolcioiu, directorul de producție al KazMunayGas International (fostul Rompetrol Grup), și Adrian Constantin Volintiru, fost președinte AVAS și fost director financiar în mai multe companii din grupul Rompetrol, precum Rompetrol Rafinare și Rompetrol Downstream.
La începutul săptămânii, procurorii au pus sechestru și pe bunurilor mobile și imobile ale KazMunayGas International NV, SC Oilfield Exploration Business Solutions SA și SC Rompetrol Rafinare SA, în vederea recuperării sumelor de 1.724.168.825 lei, 290.786.616 dolari și 34.941.924 de euro.
Potrivit DIICOT, 14 suspecți au fost puși sub acuzare pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu, înșelăciune, delapidare, evaziune fiscală, spălare de bani, manipularea pieței de capital prin tranzacții sau ordine de tranzacționare.
Procurorii susțin că, în cursul anului 1998, mai multe persoane au constituit un grup infracțional organizat transfrontalier care a avut drept scop desfășurarea unor ample activități infracționale în vederea inducerii în eroare a autorităților române cu ocazia încheierii și derulării unor contracte de privatizare, folosirea și/ sau însușirea sumelor de bani ce erau destinate bugetului consolidat al statului, neevidențierea în actele contabile ale societăților pe care le controlau a operațiunilor comerciale efectuate și a veniturilor realizate, spălarea sumelor de bani rezultați din activitățile infracționale și externalizarea fondurilor astfel obținute din activitățile infracționale.
La grupul infracțional astfel constituit au aderat ulterior sau l-au sprijinit și alte persoane care, prin exercitarea cu rea-credință sau defectuoasă a atribuțiilor de serviciu, au favorizat atingerea scopurilor pentru care a fost inițiat și constituit grupul infracțional, respectiv dispariția creanțelor statului din evidența contabilității publice (creanța Libia și Turkmenistan), delapidarea sumelor de bani ce se cuveneau bugetului de stat ca urmare a activităților de prelucrare, respectiv vânzare a produselor finite și a produselor derivate purtătoare de acciză, neplata cu rea-credință a obligațiilor fiscale în întregime sau în parte prin nedeclararea veniturilor, ascunderea obiectului sau a sursei impozabile, stingerea datoriilor către bugetul de stat sub diferite forme, însușirea, traficarea și/sau folosirea în interesul personal al membrilor grupului infracțional sau al entităților juridice ce au făcut/ fac parte din grupul Rompetrol a acestor sume de bani, activitate ce a culminat cu inițierea, promovarea și adoptarea Ordonanței de Urgență 118/2003 prin care obligațiunile bugetare restante pe care SC Rompetrol Rafinare SA le înregistra la data de 30 septembrie 2003, în cuantum de 21.776.998.718.567 lei, aproximativ 603 milioane de dolari, au fost convertite în obligațiuni subscrise de către Ministerul Finanțelor Publice.
AGERPRES