Adrian Mitroi, despre cursul de schimb: Mâine cred că va fi istorie deprecierea asta; volatilitatea, o manifestare a unei economii funcționale

Adrian Mitroi, despre cursul de schimb: Mâine cred că va fi istorie deprecierea asta; volatilitatea, o manifestare a unei economii funcționale

Deprecierea leului de joi va fi istorie vineri, iar de la începutul săptămânii viitoare o să vedem moneda națională la fel, a declarat, pentru AGERPRES, Adrian Mitroi, profesor de finanțe comportamentale la Academia de Studii Economice (ASE).

'Mâine cred că va fi istorie deprecierea asta și de la începutul săptămânii viitoare îl vedem la fel. (...)Volatilitatea este o manifestare a unei economii funcționale expuse atât intern cât și extern. Este foarte firească. Business-urile vulnerabile pe rată de schimb sunt business-uri a căror marjă este pusă sub presiune acum, care vor găsi alte debușee', a spus Mitroi.

El a precizat că România are nevoie de o creștere economică dublă față de cea mondială, să stea constant peste 5%, 'dar cu deficit de infrastructură, leadership și de forță de muncă exact asta nu facem'.

De asemenea, Mitroi consideră că este important ce se întâmplă în America.

'Este interesant 'vântul rece' care bate dinspre America, de creștere a dobânzilor. (...) Pe piață este un recul de risc acum dat de FED care este o bancă centrală îngrijorată ce va face cu bilanțul acela mare de titluri de stat. Pe lângă faptul că el scade natural, el trebuie și vândut. Efectul acesta este marcat prin dobânzi mai mari pe dolari și o economie care performează, fiind suficient de solidă. (...) Decizia FED de ieri a transmis, așa, un mesaj rece peste piețele financiare internaționale. Dobânda peste 1% la rata FED înseamnă împrumuturi mai scumpe în dolari, că economia americană este puternică, iar când economia americană este puternică, celelalte sunt mai slabe', a mai arătat profesorul ASE.

PSD și ALDE au decis miercuri să retragă sprijinul politic acordat Guvernului condus de Sorin Grindeanu, invocând performanțele slabe ale Cabinetului, hotărâre în urma căreia miniștrii și-au depus joi demisiile la Secretariatul General al Guvernului. Premierul Sorin Grindeanu a anunțat că va demisiona din fruntea Executivului numai dacă președintele Iohannis va numi tot un premier PSD.

AGERPRES/ (AS — autor: Florin Bărbuță, editor: Andreea Marinescu)


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…