Adrian Mititelu, îngrozit de prăbușirea Craiovei: Noul obiectiv, șocant pentru o echipă care visa la play-off
Dacă dintre formațiile cu pretenții, FCSB și-a mai revenit în Superliga, în schimb, Craiova lui Mititelu își continuă căderea liberă. Și tocmai a rămas fără antrenor, fiindcă demisia lui Marius Croitoru (42 de ani) a fost acceptată imediat, după 0-1 cu Chindia.
Adrian Mititelu, bulversat de rezultatele echipei în actualul sezon.
„Sunt dărâmat! Mi-e rușine să mai spun de play-off. Nu știu dacă mai putem să rămânem în Liga I cu jocul ăsta. Care e o rușine! Echipa e în cădere liberă, am simțit asta. Nu e nicio perspectivă. Trebuie să ne gândim anul ăsta să nu retrogradăm. Nimeni n-a putut să-mi dea o explicație. Doar niște povești ale lui Croitoru, dar ce să fac eu cu ele?“, a spus Adrian Mititelu pentru Antena Sport.
Până la venirea unui nou antrenor, de pregătirea Craiovei se vor ocupa Paul Răducan și Florin Drăgan.
Superliga, etapa a 13-a
Vineri
Voluntari – Mioveni 3-1
FC Argeș – CS U Craiova 1-0
Sâmbătă
„U“ Cluj – Hermannstadt 1-0
Rapid – Botoșani 1-1
Duminică
Sepsi – Farul 0-1
Petrolul – FCSB 0-2
Luni
„U“ Craiova – Chindia 0-1
UTA – CFR Cluj 1-1
Clasament
1. Farul Constanța 13 9 3 1 25-10 30
2. Rapid 13 8 1 4 14-9 25
3. CFR Cluj 11 7 1 3 18-10 22
4. Hermannstadt 12 6 4 2 16-10 22
5. Sepsi 13 5 4 4 20-10 19
6. CS U Craiova 12 5 3 4 14-14 18
7. Petrolul Ploiești 13 5 2 6 11-15 17
8. Voluntari 13 4 4 5 12-13 16
9. UTA 13 4 4 5 12-16 16
10. FC Argeș 13 5 1 7 12-18 16
11. „U“ Craiova 1948 13 4 3 6 14-14 15
12. FCSB 11 3 5 3 16-17 14
13. Universitatea Cluj 13 3 5 5 9-12 14
14. Botoșani 12 3 5 4 11-18 14
15. Chindia Târgoviște 12 2 3 7 13-19 9
16. Mioveni 13 1 4 8 9-21 7
La finalul celor 30 de etape din sezonul regulat, locurile 1-6 vor merge în play-off, iar locurile 7-16 vor juca în play-out.
Sursa: adevarul.ro