Adrian Duicu, fostul baron PSD de Mehedinți, condamnat definitiv la un an și jumătate de închisoare cu suspendare
Înalta Curte l-a condamnat miercuri pe Adrian Duicu, fostul șef CJ Mehedinți (ex-PSD, actual membru Pro România) la un an și jumătate de închisoare cu suspendare.
Procurorii DNA susțineau în 2014, în referatul la dosarul de corupţie al lui Adrian Duicu, faptul că acesta şi-a folosit calitatea influentă pentru a determina o promovare în centrala Ministerului Afacerilor de Interne pentru Ştefan Constantin Ponea, şeful Poliției Mehedinți. Procurorii susţineau că traficul de influenţă s-a făcut din biroul de premier al lui Victor Ponta de la Palatul Victoria.
Minuta ședinței Înaltei Curți:
4878/2/2014 – Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpaţii Borugă Doina şi Duicu Ioan Adrian împotriva sentinţei penale nr. 254/F din data de 20 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a Penală, pronunţată în dosarul nr. 4878/2/2014 (2747/2014), privind şi pe intimaţii inculpaţi Rolea Elisabeta Zenovia, Ponea Constantin Ştefan, Popescu Constantin, Popescu Daniela Delia, Bădin Andrei Dan, Feraru Grigoriţa, Drăghia Valentina şi Stănoiu Cristian Damian. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, rămân în sarcina statului. Obligă apelanţii – intimaţi inculpaţi Borugă Doina şi Duicu Ioan Adrian la plata sumei de câte 1000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii – intimaţi inculpaţi Borugă Doina şi Duicu Ioan Adrian, până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 1000 lei, rămân în sarcina statului. Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi Rolea Elisabeta Zenovia, Ponea Constantin Ştefan, Popescu Constantin, Bădin Andrei Dan, Feraru Grigoriţa, Drăghia Valentina şi Stănoiu Cristian Damian, până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 1000 lei, rămân în sarcina statului. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată Popescu Daniela Delia, în sumă de 1500 lei, rămâne în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19 februarie 2020.
Foto: Adrian Duicu / Facebook