Adrian Despot, despre faimosul moment „Trei în... mea”: „Cred că sunt singurul om căruia i-a părut rău de ea” VIDEO

Adrian Despot, despre faimosul moment „Trei în... mea”: „Cred că sunt singurul om căruia i-a părut rău de ea” VIDEO

Solistul trupei Vița de Vie Adrian Despot a discutat în emisiunea „Scenă Deschisă”, transmisă de Digi24, despre un interviu viral din urmă cu 14 ani, dar și despre faptul că nu se consideră un influencer.

Interviul de acum 14 ani s-a viralizat pe rețelele sociale. FOTO: captură YouTube

Interviul de acum 14 ani s-a viralizat pe rețelele sociale. FOTO: captură YouTube

Adrian Despot a transmis faptul că „internetul este pentru mine și sper că pentru noi toți un mare semn de întrebare”, punctând faptul că „noi înotăm într-un ocean pe care încă nu îl cunoaștem”.

„Din mers creionăm niște reguli, de exemplu discuția despre trendurile de pe YouTube - pentru mine nu sunt importante cifrele, cifrele au ajuns să nu fie importante, atât timp cât pe internet lucrurile care stârnesc cifre sunt interviurile de genul 3...”, a declarat solistul.

De asemenea, acesta a vorbit și despre ce fel de conținut devine viral pe social media și „produce numere”.

„Știm ce produce numere pe internet. Atunci de ce ne mirăm de fiecare dată că genul ăla de lucruri produc numere și numerele în sine nu reprezintă în niciun fel calitatea materialului care e postat acolo. La fel și în cazul meu”, a declarat Adrian Despot.

Acesta a dat și exemplul paginii de Facebook a emisiunii „Vocea României” , unde comentează mulți oameni.

„Cât am fost în emisiune, am ajuns la concluzia că degeaba încerc să produc un artist după standardele mele, degeaba produc un artist care știe să își vândă merchandising-ul, tricourile, vinde bilete la un tricou și cântă la festivalurile mari, pentru că oamenii care se uită la acea emisiune nu sunt suporterii muzicii în sine. Publicul care comentează nu e un public consumator de muzică, este un public consumator de divertisment. În momentul în care se termină divertismentul pe televizor, chiar dacă acei artiști se duc a doua zi și cântă în cluburi, nu vine nimeni să ia bilete, oamenii aceia stau acasă, cu fundul pe canapea și cu telecomanda în mână, ei nu se ridică de acolo să se ducă la concerte. Asta e o mare problemă. La fel și cu influența pe care o pot avea eu pe internet . Nu cred în ea”, a explicat Adrian Despot.

Totodată, acesta a fost întrebat dacă i-a părut rău de jurnalista care i-a luat interviu în urmă cu 14 ani.

„Cred că sunt singurul om căruia i-a părut rău de ea. Nici măcar nu sunt convins că ei i-a părut rău că s-a băgat în contextul ăla. Nu știu, probabil că așa am fost crescut de părinți, îmi este foarte teamă ca prezența mea, gesturile sau cuvintele mele să jignească sau să rănească pe cineva. Nu îmi doresc lucrul ăsta și de multe ori sufăr fără rost pentru lucruri pe care le-am spus și care nu au avut niciun efect până la urmă, dar îmi imaginez că ar fi putut avea un efect. Nu vreau în viața asta să fac nimănui și atunci cu atât mai puțin unei femei”, a susținut Adrian Despot.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 „Canarul este deja bolnav”

2 A murit Bogdan Teodorescu

3 ALERTĂ Primul mare semn că SUA a pus degetul pe Ponta? Donald Trump jr. vine în România pe data de 28 aprilie, cu o săptămână înainte de primul tur al…

4 „Rasputina” lui Trump. Dezvăluiri fără perdea din interiorul Casei Albe

5 ALERTĂ Primul gest concret al abandonării Ucrainei! / SUA se retrag din baza logistică-cheie în distribuirea armamentului american către Ucraina