În lipsa unui program politic, Călin Georgescu a venit în fața alegătorilor cu discursuri cu de toate: și pentru credincioși și pentru atei, și pentru legionari și pentru comuniști, și pentru pro-ruși și pentru democrație. Istoricul Adrian Cioroianu explică într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“ cum de s-a putut ca, în secolul XXI, oamenii încă să mai creadă în mistere și teorii ale conspirației și un discurs în care politica să fie înlocuită de Dumnezeu să prindă atât de bine.

„Weekend Adevărul“: De ce pare că au nevoie românii de un lider care să-i întruchipeze pe Corneliu Zelea Codreanu sau pe mareșalul Ion Antonescu? Ce își doresc acești alegători, să fim un stat antisemit sau să avem în fruntea țării un lider cu mână de fier? Sau un stat condus de Biserică? Pentru că acest Călin Georgescu are niște mesaje dubioase, sunt mixte câteodată, pe care nici intelectualii nu pot să le descifreze.

Adrian Cioroianu: Domnul Călin Georgescu are un mesaj atât de diversificat și de cameleonic încât fiecare dintre cei care ascultă reține ce vrea. Nu neapărat toți cei care l-au votat sunt pro-ruși, nu toți au simpatii legionare. Unii au, alții nu au, dar el vorbește cu maximă ușurință despre lucruri diverse pe care le prezintă ca fiind neelucidate, nerezolvate, știința este amestecată cu magia și cu misticismul, încât efectiv fiecare om poate să ia ce vrea. Unii iau naționalismul lui, unii iau fiorul religios, unii iau trimiterile la legionarism. Deci, într-un fel, doctrina lui e un fel de salată de fructe, din care fiecare ia bucata care-i convine, pentru că ăsta-i avantajul tuturor programelor nesistematizate.

Sau acesta este pericolul…

Da, sigur. Avantajul, din perspectiva lui. Pentru societate e un pericol evident, pentru că e limpede că acest candidat independent n-are niciun fel de program. În al doilea rând, uitați-vă că nu sunt oameni care să susțină dialogul. Adică eu nu l-am văzut într-un dialog. De regulă, cei cu care stă de vorbă sunt oameni care îi ridică mingi la fileu. Cum are de-a face cu cineva care îi pune întrebări incomode, se enervează. Or, ăsta este semnul tuturor impostorilor: oameni care vorbesc într-un fel singuri și se conving pe ei înșiși. Este ca și cum ar vorbi în oglindă, și imediat ce cineva le ridică o problemă, se enervează.

Pe mine mă surprinde faptul că dânsul este profesor, pentru că, de regulă, profesorii sunt oameni care acceptă întrebările și accepți că la unele întrebări nu știi răspunsul, pentru că nu există profesori care să știe toate răspunsurile. Pe dânsul l-am văzut enervându-se ori de câte ori îi pune cineva o întrebare care nu-i convine. Ăsta e un semn foarte periculos pentru un conducător. Adică în ce măsură știi să și asculți, nu numai să vorbești.

Cum a fost posibil să apară în acest moment?

Cred că marele avantaj a fost contextul acesta cu niște contracandidați care n-au convins, care n-aveau apetit, nu creau un apetit de așteptare, vreo pasiune. Și s-a văzut că acesta e peisajul în care a ieșit în față, pe fondul modestiei programelor celorlalți contracandidați.

Acest candidat pare că vrea să-l percepem ca pe un apostol, ca pe Iisus. El nu este oriunde, nu-l găsești nici la sediul de campanie. Nu poți ajunge oricum la el. Inclusiv pe grupul de presă al jurnaliștilor există reguli clare de la care nu poți să te abați.

Pentru că omul n-are de fapt ce spune. N-am avut deloc senzația că domnul Călin Georgescu ar avea vreun program, bun sau rău, dar pe care să-l prezinte, care să spună „uite ce vreau eu...“. Și cred că asta îl face să n-apară, nu că n-ar da doi bani pe discuția cu ziariștii. Nu știm cât prețuiește discuția cu ziariștii, dar probabil că nu foarte mult, din moment ce spunea că nu vor mai fi partide politice. De regulă, cei care nu vor partide nu vor nici presă liberă. Așa că nu-l putem bănui de faptul că ar iubi presa. El îi iubește doar pe realizatorii de podcasturi care îi cântă în strună și îl lasă să vorbească singur, să sară de la una la alta fără niciun fel de sistematizare între idei.

„Istoria e un fel de carte de telefon“

Majoritatea celor care l-au votat sunt tineri sub 40 de ani, care se pare că au nevoie de un lider în zona mistică. Dar de ce nu și-au găsit un lider modern? De ce caută refugiul în această zonă religioasă, mai ales că ei n-au trăit în communism, când religia era interzisă, când ofițerii se căsătoreau în biserici pe ascuns, când își botezau copiii pe ascuns. Adică te-ai fi așteptat ca votanții lui sunt să fie cei peste 50 de ani care au trăit în comunism și care îl așteptau pe Moș Gerilă…

Așa este, acesta este rezultatul eșecului unui sistem de învățământ unde, în marea majoritate a liceelor, se face o oră de istorie pe săptămână și evident că profesorul n-are timp să intre în niciun fel de detaliu. Și, de regulă, istoria pentru tinerii aceștia e un fel de carte de telefon, plină de numere și de date. Or, la câte enigme și nelămuriri cuprinde istoria noastră… Oamenii despre care vorbim, de regulă, înțeleg prin istorie ceea ce pot să acceseze pe internet, însă pe internet, de multe ori, sunt favorizate textele despre enigme, despre mistere. Așa că, atunci când vine un astfel de om care îți dă răspunsul clarificator și îți creează impresia că ai înțeles dintr-odată ceea ce spune el, pare că lămurește niște lucruri. Pe de o parte, deci este eșecul învățământului.

Pe de altă parte, este și eșecul industriei de entertainment de la noi. Majoritatea televiziunilor au avut emisiuni despre paranormal, despre magie și mistere, cum să trăiești bine, cum să te vindeci singur. Chiar televiziuni serioase au astfel de de emisiuni în care latura mistică se îmbină cu religia. Pentru oameni fără educație, nu mai este limpede unde se sfârșește religia și unde începe misticismul. În mintea multora, acestea se suprapun. Cât timp vine unul și-ți vorbește despre curenții din Bucegi și pe care doar anumiți oameni îi simt, unii cred că asta e credință.

Referitor la ora de istorie, toate regimurile care au venit peste noi au venit cu propriii săi eroi. În comunism nu învățam nimic despre regalitate, au dispărut Brătienii și Iuliu Maniu și în prim-plan au ajuns muncitorii de la Grivița. Copilul-erou Vasile Roaită a dispărut fiind înlocuit de Nicolae Ceaușescu. Acum, tinerii învață mult prea puțin despre comunism. Istoria este un instrument de putere, al puterii?

Așa este. Începând din acest an, Comunismul va fi materie (n.e. – opțională) la liceu. Va fi o oră de istorie a comunismului. În fine, cam târziu. Într-adevăr, noi nu i-am învățat despre comunism, familia nu mai are timp și nici nu mai este acel tip de familie cu bunici.

Vă referiți la trei generații într-o casă?

Nu mai e cazul, și multor tineri efectiv n-a avut cine să le povestească despre comunism. Pe de altă parte, toate filmele, toate comediile pe care ei le văd din acea parioadă par simpatice și lumea își imaginează că orice țăran mergea și stătea la hotel, la mare, ca în „Nea Mărin miliardar“, filmul celebru din 1979, cu Amza Pellea. Evident că însuși faptul că un astfel de țăran care venea cu prazul ajungea să stea într-un apartament la un hotel din Mamaia era o poantă. Acum, unii își imaginează că lucrurile așa stăteau și că eram toți într-atât de egali încât un țăran din Oltenia se întâlnea într-un hotel din Mamaia cu un magnat din America.

Da, și mai schimbau și valize de bani...

Da, și mai și confundau valizele. Evident că la vremea respectivă era o glumă. Pentru cei care au trăit în comunism rămâne o glumă, dar tinerii bag de seamă că își imaginează că probabil așa era pe vremea aia. Țara avea sportivi, comediile erau numeroase, rezultatele sportive erau admirabile și, una peste alta, cam asta e ce știu ei despre comunism, plus probabil părinții care le spun că erau tineri pe vremea aceea și lumea era mai egală. Într-adevăr, lumea era egală, dar eram cu toții lipsiți de libertate, dar egali, mă rog, mai puțin conducerea de partid.

Lipsa reacției autorităților

Promovarea fascismului este interzisă de lege. Vă aduceți aminte că a izbucnit un scandal acum câțiva ani, când s-au montat acele cruci-gigant pe marginea marilor drumuri ale țării. Recent, Corneliu Zelea Codreanu a fost comemorat la Tâncăbești, ocazie cu care în imagini am văzut salutul nazist, la vedere, în spațiul public.

Culegem rezultatul inactivității unor instituții ale statului. Nu, nu e vorba de curajul acestor oameni, e vorba de faptul că s-au acumulat astfel de încălcări ale legii și nimeni nu a luat măsuri, pentru că, din câte am înțeles, la ceremonia aia cu salutul legionar era și poliția de față. Deci lucrurile astea s-ar fi rezolvat foarte simplu cu aplicarea unor amenzi. Ideea era să nu se ajungă aici. Peste tot există extrema dreaptă. Și în Austria după război, și în Germania după război, și se aplicau amenzi dacă oamenii făceau salutul interzis.

Mai țineți minte că acum mulți ani Radu Mazăre se îmbrăcase în costumul nazist?

Astea sunt extravaganțele domnului Mazăre. Nu știu dacă l-a ajutat cu ceva faptul că se îmbrăca cu costumul nazist. Eu aș zice că nu l-a ajutat…

„Și Hitler, și Stalin și-au iubit țara“

Rămâne Ion Antonescu o personalitate controversată? A fost un criminal de război sau un naţionalist? A trimis la moarte un mare număr de evrei, chiar el zicea la un moment dat că nu-i pasă dacă vom rămâne în istorie ca „barbari“, dar pe vremea lui multe nave pe care erau evrei au părăsit portul Constanța cu destinația Palestina. Alți istorici sunt de părere că reîntregirea teritorială la granița de est s-a datorat în mare măsură lui Ion Antonescu.

Nu e controversat. Controversat înseamnă ceva când e așa... între alb și negru. În istoria noastră rămâne un personaj cu totul și cu totul nociv. El și-a iubit țara, dar și Nicolae Ceaușescu și-a iubit țara. Și Hitler a iubit Germania . Eu sunt convins de faptul că Stalin a iubit Uniunea Sovietică. Ce înseamnă asta? Contează și ce faci în numele iubirii. Faptul că-ți iubești țara nu te scutește de responsabilitate. În numele iubirii față de țară nu poți să faci orice. Eu nu neg faptul că Zelea Codreanu nu și-ar fi iubit țara, dar contează ce faci în numele acestei iubiri, care poate să fie o iubire toxică.

După ce a început războiul împotriva Uniunii Sovietice, Ion Antonescu a mers alături de Hitler. El era convins că Hitler va câștiga războiul și atunci a încercat să aplice aceeași politică rasială față de evrei. Abia după 1943 și-a dat seama că s-ar putea întâmpla și altceva și a modificat politica, dar altfel, în 1941 sunt date clare că el intenționa să rezolve problema evreilor din România. Dacă Hitler ar fi câștigat războiul, el ar fi aplicat aceeași politică rasială până la sfârșit.

Interviul a fost realizat înainte de anularea alegerilor prezidențiale