Adrian Câciu: Trebuie să fim responsabili şi să recunoaştem eşecul liberalizării pieţei de energie
Guvernul şi Parlamentul trebuie să vină în perioada următoare cu o serie de soluţii care să genereze declinul preţurilor, pentru că nu poţi să continui să crezi că economia va creşte atât timp cât pe costul de ofertă costul aferent energiei va fi de trei ori mai mare faţă de anul trecut, a declarat, joi seara, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu.
Acesta a adăugat că "trebuie să fim toţi oameni responsabili" şi "să recunoaştem eşecul liberalizării pieţei de energie".
"Guvernul şi Parlamentul trebuie să vină în perioada următoare cu o serie de soluţii care să genereze declinul preţurilor, dacă nu o ajungere la un nivel sustenabil pentru economie pe termen mediu şi lung. Nu poţi să continui să crezi că economia îşi creşte atâta timp cât pe costul de ofertă costul aferent energiei va fi de trei ori mai mare decât anul trecut. Şi atunci da, putem să fim în zona despre care vorbea Florin Cîţu (privind o posibilă recesiune n.r.) , dar nu vom fi în acea situaţie dacă vom fi toţi oameni responsabili şi să ne recunoaştem eşecul: e un eşec al liberalizării pieţei de energie. La momentul acesta eu îl definesc ca un eşec. Pe de altă parte, de ce se vine acum cu o măsură peste ceea ce există, plafonarea şi compensarea? Pentru că am avut un eşec de reglementare", a spus Câciu, la Digi 24.
Ministrul a subliniat că, în acest moment, nici în prognoza pe care o avem, nici în estimările pe care le are Banca Centrală Europeană şi Banca Naţională a României, cu toate riscurile sistemice, "la care suntem foarte atenţi", nu ne aflăm într-o situaţie de intrare în recesiune, dacă ne facem temele.
"Dacă nu faci nimic, crizele vin peste tine, pentru că de fapt crizele se întâmplă atunci când tu nu faci nimic. Dar noi facem, sunt mai multe componente pe care acţionăm. În faza unu, o să avem săptămâna viitoare o Ordonanţă prin care atenuăm pierderea puterii de cumpărare la cetăţeni şi la economie cauzată de preţul la energie. În paralel, trebuie să acţionăm anticiclic, adică să reducem, să stopăm creşterea preţului la energie. Dincolo de creşterea preţului la energie, care e un val să zicem importat, se întâmplă în Europa, avem şi nişte chestiuni care sunt interne", a explicat Adrian Câciu. AGERPRES