Admiterea la facultate. Concurs la cele mai căutate specializări
Universitățile încep selecția studenților. Nu multe mai susțin admiterea prin concurs. La Medicină în București, spre exemplu, unde se dă concurs la finalul săptămânii viitoare, s-au înscris anul acesta un număr-record de candidați, aproape 4.000 pentru ocuparea a 1.625 de locuri. Și Dreptul, Calculatoarele, Informatica, Electronica organizează admitere la licență prin concurs.
Universitatea din București Foto: Arhivă
Și în acest an, cele mai dorite facultăți și specializări organizează concurs de admitere la studiile de licență. La Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București s-au înscris pentru concursul din 23 iulie un număr-record de candidați – 3.844, cu aproape 350 de candidați mai mulți decât anul trecut. Aceștia vor concura pentru unul dintre cele 1.245 de locuri bugetate sau 380 de locuri cu taxă.
Numărul-record de candidați arată un interes amplificat și continuu al tinerilor față de profesia de medic, spune prof. dr. Viorel Jinga, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”. Potrivit acestuia, dintre cei înscriși sunt 19 premianți ai olimpiadelor naționale – biologie, fizică și chimie.
Unde este organizat concursul
Pentru facultățile de Medicină și Medicină dentară, vor susține concursul este organizat la Complexul Expozițional Romexpo (pavilioanele B1 și B2), iar pentru Facultatea de Farmacie și Facultatea de Moașe și Asistente Medicale, concursul va avea loc la Facultatea de Farmacie din Palatul Facultății de Medicină din București.
În ceea ce priveşte repartizarea cifrei de şcolarizare pe facultăţi pentru admiterea în anul universitar 2023-2024, la Facultatea de Medicină (360 de credite, durată 6 ani de studiu) sunt 735 de locuri finanţate de la buget şi 250 locuri cu taxă. Pentru Facultatea de Stomatologie (360 de credite, durată 6 ani de studiu) sunt 201 locuri finanţate de la buget şi 100 locuri cu taxă, la Facultatea de Farmacie (300 de credite, 5 ani de studiu) sunt scoase la concurs 119 locuri finanţate de la buget şi 20 locuri cu taxă, în timp ce la FMAM, la specializarea Asistenţă Medicală Generală (240 de credite, 4 ani de studiu,) sunt 90 de locuri finanţate de la buget şi 3 locuri cu taxă.
Pentru specializările Balneofiziokinetoterapie și recuperare medicală respectiv Tehnică Dentară (3 ani de studiu şi 180 de credite) au fost repartizate 43 de locuri finanţate de la buget şi 3 locuri cu taxă, respectiv 43 de locuri finanţate de la buget şi 3 locuri cu taxă, în timp ce pentru specializarea moașe au fost scoase la concurs 15 locuri (14 la buget și 1 cu taxă).
15.000 de lei un an de Medicină
Pentru cele 735 de locuri scoase la concurs la Facultatea de Medicină s-au înscris 2.546 de candidați (față de 2.405 candidaţi în 2022), pentru Facultatea de Stomatologie, 748 de candidați (552 de candidaţi/2022) pentru 201 de locuri, pentru Facultatea de Farmacie 91 de candidați (115 candidaţi/2022) pentru 119 locuri, iar pentru FMAM (4 sau 3 ani de studiu), 459 de candidați(425 de candidaţi/2022) pentru 190 de locuri (Asistență Medicală Generală – 234, Moașe – 27, Balneofiziokinetoterapie și recuperare medicală – 99, iar Tehnică Dentară – 99).
Taxele de studii stabilite de către Senatul UMF „Carol Davila” pentru ciclul de studii universitare de licenţă pentru anul universitar 2023–2024 sunt similare celor de anul trecut: 15.000 lei/an de studiu pentru Facultățile de Medicină și Stomatologie, de 10.000 lei/an de studiu pentru Farmacie şi de 8.000 lei/an de studiu pentru FMAM.
6.000 de lei taxă de studii la Drept
La Drept, Universitatea București, potrivit datelor oficiale, până pe 15 iulie erau înscriși la concursul de admitere 1.243 de candidați pentru 285 de locuri finanțate de la buget și 294 de locuri cu taxă. În plus, facultatea organizează și învățământ la distanță – 400 de locuri, anul acesta. În plus față de locurile finanțate de la buget mai există încă două locuri fără taxă pentru candidații romi, 9 locuri pentru absolvenții de liceu din rural, 1 loc pentru absolvenții proveniți din sistemul de protecție socială, 4 locuri pentru românii de pretutindeni, 5 locuri pentru cetățenii din afara UE.
Nota minimă de admitere este 5 (50 de puncte). Pentru absolvenții cu diplomă de licență ai unei alte facultăți, admiterea se face în ordinea mediei de la examenul de licență de la facultatea absolvită anterior. Taxa de studiu (locuri cu taxă), pentru anul universitar 2023-2024, este de 6.000 de lei. Concursul are loc pe 20 iulie, la ora 9.00, și va consta într-o singură probă la trei discipline de concurs – Limba română. Economie și gândire critică. Durata concursului este de 4 ore, fiecare candidat având de rezolvat un test-grilă cu 100 de subiecte, fiecare subiect valorând un punct. Candidații au voie să folosească doar pix de culoare neagră.
Concurs și la Automatică și Electronică
La Politehnica București, facultățile unde admiterea se face prin concurs cu probe scrise sunt două: Automatica și calculatoarele și Electronica, telecomunicații și tehnologia informației, în timp ce pentru celelalte – Inginerie electrică, Energetică, Inginerie mecanică și mecatronică, Inginerie industrială și robotică, Ingineria sistemelor biotehnice, Transporturi, Inginerie aerospațială, Știința și ingineria materialelor, Inginerie chimică și biotehnologii, Inginerie în limbă străine Științe aplicate, Inginerie medicală, Ingineria și managementul afacerilor, admiterea se face prin concurs de dosare, pe baza mediei de la Bacalaureat și a mediilor din liceu la anumite materii.
Candidații se pot înscrie la o singură facultate, dar pot opta pentru redistribuire la celelalte facultăți în cazul în care ratează admiterea la facultatea dorită. Examenul scris are loc pe 17 iulie, iar redistribuirea începe pe 19 iulie și se încheie pe 22 iulie.
La Academia de Studii Economice din București, admiterea se face prin concurs de dosare, plus eseu motivațional. La specializarea Cibernetică economică, învățământ cu frecvență, sunt 207 locuri la buget și 35 la taxă și s-au înscris 949 de candidați, în timp ce la Informatică economică sunt 282 de locuri la buget și 60 la taxă, numărul candidaților înscriși fiind de 1.027. La specializarea Drept sunt 44 de locuri la buget și 99 la taxă, numărul înscrișilor fiind de 694. La specializarea Management în limba engleză sunt 38 de locuri la buget și 32 la taxă, numărul candidaților înscriși fiind 36. Listele cu candidații admiși se publică pe 19 iulie. Costul unui an de studii este de 4.000 de lei.
Cele mai râvnite meserii
Meseriile din domeniul medical și juridic nu doar că sunt foarte dorite de tineri în acest moment, dar vor fi meserii la modă și în 2030, alături de cele din educație și îngrijire socială, potrivit Centrului European pentru Dezvoltarea Învățământului Vocațional.
Joburile din domeniile medical și tehnologic vor fi cel mai bine plătite în viitor, potrivit Inc.Magazine care a utilizat ca bază de date Biroul de statistică a forței de muncă din SUA. Astfel, pentru asistenți medicali – venit de circa 74.000 de euro pe an – estimarea arată că între 2016 și 2026 vor fi 439.000 de poziții nou deschise, în timp ce pentru dezvoltatori de software de aplicații – venit de 108.000 de euro pe an – 255.400 de noi posturi vor fi create, în același interval.
Pentru managerii și analiștii financiari – venituri peste 132.000 de euro, anual și respectiv 87.000 de euro – estimarea numărului de posturi este de peste 225.000. Chirurgii – venituri de peste 219.000 de euro anual și 42.300 de noi poziții și managerii de spitale – 104.000 venituri și 72.100 de poziții sunt alte două specializări de care este nevoie.
Pentru avocați, veniturile estimate sunt de 126.000 de euro pe an, numărul posturilor estimate fiind de 65.000, în timp ce pentru managerii de sisteme informaționale veniturile sunt de 147.000 de euro și 44.200 de posturi.
Sursa: adevarul.ro