Fenomenul de secetă afectează în continuare oraşele mici şi comunele, unde sistemele de alimentare cu apă care aparţin operatorilor de apă-canal sunt subdimensionate în raport cu dezvoltarea zonei.
„În acest moment asigurăm tuturor beneficiarilor din marile aşezări urbane resursa de apă brută din sursa de apă de suprafaţă în regim centralizat. Astfel, la nivel naţional, rezerva de apă din principalele 40 de lacuri de acumulare este de 3,6 miliarde de metri cubi, la care se adaugă alte 2 miliarde de metri cubi din lacurile de acumulare mai mici administrate la nivel naţional. În total, este vorba despre 5,28 miliarde de metri cubi în condiţiile în care 1,22 miliarde de metri cubi reprezintă cerinţa pentru alimentarea cu apă a populaţiei”, informează, vineri, ANAR.
Conform sursei citate, vineri coeficientul de umplere în principalele 40 de lacuri de acumulare la nivel naţional este de 80%. Iar estimările sunt ca, până la sfârşitul lunii iulie, „printr-o gestionare eficientă a volumelor de apă în principalele lacuri de acumulare”, coeficientul de umplere să fie menţinut la un nivel de peste 70%.
În schimb, oraşele mici şi comunele sunt în continuare afectate de secetă întrucât sistemele de alimentare cu apă ale acestor localităţi aparţinând operatorilor de apă-canal sunt subdimensionate în raport cu dezvoltarea zonei. Şi mediul rural unde nu există sisteme de alimentare cu apă în regim centralizat, iar alimentarea se face din fântâni ori din sisteme mici centralizate alimentate din foraje sunt afectate de secetă.
„Cu toate că în acest moment dispunem de resursa de apă necesară pentru toţi beneficiarii în regim centralizat, să nu uităm că apa este o resursă naturală limitată. Chiar dacă evenimentele din acest an nu au ajuns la amploarea fenomenelor semnalate in 2003, 2007 sau 2012, în situaţiile dificile în care pot apărea probleme punctuale în alimentarea cu apă, facem un apel la calm şi responsabilitate şi vă asigurăm de tot sprijinul autorităţilor responsabile implicate în furnizarea necesarului de apă în zonele afectate, precizează oficialii de la Apele Române.
Aceştia adaugă că este nevoie ca apa să fie economisită, iar cei care au apa alternative de stocare şi recirculare a apei în activităţile casnice precum grădinărit, spălat, îmbăiere dar şi în sectorul industrial sau agricol să le folosească.