
Administraţia Donald Trump „nu va permite" o influenţă chineză asupra Canalului Panama. Temerile SUA, explicate de secretarul american al Apărării
Secretarul american al Apărării Pete Hegseth a dat asigurări marţi, 8 aprilie, în Panama că administraţia Donald Trump „nu va permite” Chinei „să pună în pericol” funcţionarea canalului interoceanic.
„Astăzi, Canalul Panama se confruntă cu noi ameninţări. Statele Unite nu vor permite Chinei comuniste sau oricărei alte ţări să pună în pericol funcţionarea sau integritatea canalului”, a declarat şeful Pentagonului, potrivit AFP, citată de Agerpres.
Afirmația a fost făcută într-un discurs rostit la o secţie de poliţie, la una dintre intrările canalului.
„Vreau să fiu foarte clar. China nu a construit acest canal şi nici nu îl exploatează. Şi ea nu va folosi acest canal ca armă. Împreună, cu Panama, îi vom asigura securitatea", a declarat Hegseth, care s-a întâlnit la începutul zilei cu preşedintele Jose Raul Mulino.
„Oferă Chinei posibilitatea de a desfăşura activităţi de supraveghere acolo”
Responsabilul american a adăugat:
„Companiile chineze continuă să controleze infrastructuri esenţiale în zona canalului. Acest lucru oferă Chinei posibilitatea de a desfăşura activităţi de supraveghere acolo. (...) Acest lucru face ca Panama şi Statele Unite să fie mai puţin sigure", a apreciat responsabilul american.
Pete Hegseth a început o vizită oficială în Panama, în timp ce preşedintele Donald Trump continuă să facă presiuni asupra acestei ţări din America Centrală, denunţând o presupusă ingerinţă chineză în ceea ce priveşte canalul Panama.
SUA şi China, principalii utilizatori ai Canalului Panama
Încă înainte de a reveni la putere pe 20 ianuarie, Donald Trump a făcut să crească presiunea asupra statului Panama, ameninţând că va „lua înapoi” canalul construit de SUA, inaugurat în 1914 şi rămas sub suveranitate americană până în 1999.
Panama a recuperat canalul în acel an, în virtutea unui acord încheiat în 1977 cu preşedintele american Jimmy Carter.
Statele Unite şi China sunt principalii utilizatori ai canalului , prin care tranzitează 5% din comerţul maritim mondial.
Amintim că, în martie, liderul chinez Xi Jinpings-a arătat nemulțumit de decizia unei companii din Hong Kong de a vinde porturile pe care le operează în Canalul Panama unui grup condus de Statele Unite, fără consultarea prealabilă a Beijingului.
Sursa: adevarul.ro