Administraţia Deltei a transmis cercetătorilor din Galaţi şi Tulcea exemplare de somn african descoperite în rezervaţie
Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) a anunţat, marţi, că a transmis institutelor de cercetare din Galaţi şi Brăila exemplare din specia de somn african descoperită de pescari în rezervaţie, urmând ca după ce va primi răspunsul experţilor să facă publice măsurile care se impun.
În acelaşi timp, directorul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Mediului (INCDPM), Gyorgy Deak, susţine necesitatea luării unor măsuri urgente dacă exemplarele capturate în Deltă sunt de somn african.
Guvernatorul Rezervaţiei, Ion Munteanu, a declarat pentru AGERPRES că prezenţa somnului african în Deltă a fost semnalată în ultimele două săptămâni.
"Este un peşte de cultură care se găseşte în amenajările din Ardeal. E un peşte de provenienţă africană, seamănă cu somnul, nu are potenţial de creştere la fel de mare ca somnul, are o culoare închisă şi este semnalat în ultimele două săptămâni, din câte ştim noi. Am intrat în posesia câtorva exemplare pe care le-am dat la institutelor de cercetări din Galaţi şi Tulcea să ia analize. Considerăm că, dacă populaţia este foarte mare, pot fi efecte importante asupra ihtiofaunei autohtone şi atunci trebuie să fim foarte atenţi la evoluţia ei", a afirmat guvernatorul Munteanu.
El a mai spus că, în evaluarea care se face acum de către specialişti privind resursa piscicolă, va exista un capitol special dedicat speciilor nou-apărute, printre care somnul african şi somnul american.
"Am cerut celor două instituţii un punct de vedere referitor al apariţia şi evoluţia în timp a acestui peşte care nu e comun Deltei şi care a apărut în discuţii de două săptămâni", a menţionat guvernatorul Munteanu.
În opinia lui, pescarii sportivi care reţin exemplare de somn african nu ar trebui sancţionaţi, în contextul în care această specie nu poate fi asimilată celei de somn autohton, care nu poate reţinută de nici un pescar sportiv în acest an, potrivit ordinului de prohibiţie a pescuitului.
La rândul său, directorul INCDPM, Gyorgy Deak, a afirmat că, dacă prezenţa somnului african în Deltă se dovedeşte reală, trebuie luate măsuri urgente.
"Este o situaţie destul de gravă, pentru că această specie va mânca orice poate să mănânce, iar din punctul acesta de vedere va fi o problemă pentru populaţia de peşti de dimensiuni mici mai ales. Eu dacă monitorizez sturionii, puietul de sturion care trebuie să ajungă în Marea Neagră, nu ştiu dacă o să mai ajungă în aceste condiţii. Dacă acest pericol este adevărat, trebuie luate măsuri urgente, iar problema trebuie tratată foarte serios", a menţionat directorul INCDPM.
Gyorgy Deak a mai spus că somnul african, specie invazivă, ar putea să fie pe întreaga Dunăre.
"Ar fi necesară o echipă mixtă care să investigheze situaţia, să evalueze gravitatea acesteia, iar apoi trebuie găsite soluţii. Autorităţile şi institutele de cercetare trebuie să facă investigaţii, ca să ştim dimensiunea acestui fenomen. Nu cred că specia stă numai în Deltă. Trebuie investigate căile prin care a ajuns această specie aici. Oricum situaţia este destul de gravă, dacă este adevărată. Trebuie luate măsuri urgente în care trebuie implicaţi şi pescarii comerciali, chiar şi cei sportivi", a menţionat directorul general al INCDPM.
În opinia sa, niciun exemplar de somn african nu ar trebui să fie redat viu mediului natural.
Unii pescari din Delta Dunării au semnalat faptul că au capturat mai multe exemplare de somn african în ultima perioadă şi că peştele se poate deplasa pe uscat, pe distanţe mici, dintr-un canal în altul, cu aripioarele din faţă.
Anul acesta, specialiştii Institutului Naţional Delta Dunării au anunţat că derulează un proiect care are ca obiect monitorizarea a cinci specii considerate invazive în Deltă, iar printre acestea se numără şi guvidul de Amur.
"Guvidul de Amur, specie de peşte cu talie medie sau mică, semnalată în Deltă în anul 2007 de colegul nostru, Aurel Năstase, consumă absolut tot, toate tipurile de icre pe care le întâlneşte, toate tipurile de alevini, peşti în stadiul larvar, mănâncă larvele de broaşte, pontele lor. Specia este în creştere exponenţială. Sunt puse în pericol speciile autohtone de peşti care depun icre în Deltă. Ne vom trezi în situaţia în care anumite specii dispar din cauza unui asemenea dăunător", a declarat cercetătorul INCDD, Gabriel Lupu. AGERPRES/(A, AS - autor: Luisiana Bîgea, editor: George Onea, editor online: Ada Vîlceanu)