Adina Vălean: Culoarele verzi rămân; transportul de marfă este sângele care curge prin venele economiei europene

Adina Vălean: Culoarele verzi rămân; transportul de marfă este sângele care curge prin venele economiei europene

Comisarul european pentru transporturi, Adina Vălean, a declarat vineri, în cadrul unui dialog online cu cetăţenii, că se doreşte păstrarea ''culoarelor verzi'' cu scopul de a menţine circulaţia mărfurilor pe tot teritoriul UE, iar în prezent se lucrează la ''culoarele verzi plus'', în condiţiile în care creştere volumul de mărfuri după reluarea activităţilor economice.

"Intenţia noastră este să le păstrăm (culoarele verzi, n.r.) pentru viitorul previzibil pentru că, şi în aceste recomandări pe care le vom face pentru reluarea transportului de pasageri, noi trebuie să avem mare grijă şi să nu încurcăm culoarele transportului de marfă, pentru că acesta este sângele care curge prin venele economiei europene. Fără aprovizionarea pieţelor, fără aprovizionarea cu materii prime sau componente în industrie, foarte multe sectoare ar fi în imposibilitatea de a lucra. Ca să nu mai vorbim despre faptul că trebuie să circule medicamente sau alimente necesare pe pieţe. Deci culoarele verzi rămân", a spus Adina Vălean, întrebată fiind cât vor mai funcţiona aceste culoare verzi.

Comisarul european pentru transporturi a adăugat că în prezent se lucrează la "culoarele verzi plus" pentru a îmbunătăţi transportul de marfă pe teritoriul UE, după reluarea activităţilor economice.

"Lucrăm la 'culoarele verzi plus' în sensul în care, odată cu creşterea volumului de mărfuri, cu reluarea activităţilor economice, ne gândim cumva să îmbunătăţim, să definim mai clar anumite lucruri, să introducem în ghidul de frontieră între diverse ţări anumite formulare care să uşureze acest flux'', a mai spus comisar european pentru transporturi. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…