Camera de detenție și celelalte noi sancțiuni care-i așteaptă pe elevi în noul an școlar sunt doar soluții de moment, care nu rezolvă cauzele comportamentului violent, susține psihologul Domnica Petrovai. Schimbarea ar trebui începută cu pregătirea profesorilor.

Camera de detenție și celelalte sancțiuni care-i așteptată pe elevi conform noilor regulamente școlare au fost analizate intens în opinia publică.

„Adevărul” a discutat cu Domnica Petrovai, psiholog clinician şi psihoterapeut cu o experienţă de peste 20 de ani în consilierea şi psihoterapia familiei şi terapia cuplului, despre efectul acestor noi reglementări școlare .

Ceea ce i-a atras specialistei atenția este numărul mare de sancțiuni, în frunte cu neinspirat denumita cameră de detenție, care vor rezolva comportamentul pe termen scurt, dar nu vor avea efect asupra cauzelor profunde care produc violență și lipsă de disciplină în școli.

Petrovai consideră că schimbarea ar trebuie să înceapă cu modul în care sunt pregătite cadrele didactice, care pe lângă materia pe care o predau, trebuie să înțeleagă și nevoile emoționale ale elevilor, având în vedere că procesul de învățare nu poate avea loc în mod optim dacă elevii nu au parte de un spațiu în care să se simtă în siguranță.

„Din păcate, aceste măsuri reprezintă o reacție și soluții cumva extreme, fără să ne uităm la cauzele reale, la soluții pe termen mediu și lung, care înseamnă inclusiv schimbări la nivelul formării inițiale a cadrelor didactice. Deoarece nu vor funcționa soluțiile punctuale atâta timp cât, practic, nu este regândită educația și școala din perspectiva abilităților și nevoilor de dezvoltare specifice copiilor în această perioadă și în acest context în care trăim”, a susținut psihologul.

Schimbarea trebuie să înceapă cu pregătirea profesorilor

Adevărul: Cum vi se pare introducerea așa-zisei săli/camere de detenție, unde vor fi duși elevii cu probleme de disciplină?

Cred că cel mai important lucru este faptul că sala de detenție este percepută de copii ca o formă de pedeapsă. Și bănuiesc că și părinții, și profesorii cumva au aceeași percepție. Și, din păcate, asta arată că lipsesc alternative la situații dificile, inconfortabile. De exemplu, dacă copilul are o zi dificilă emoțional, el nu are un spațiu unde să meargă să se regleze, să se relaxeze, să-și poată reveni.

Adică mai degrabă un spațiu de reflecție, nu un spațiu de detenție ar fi necesar.

Și faptul că cumva regulamentul vine cu atât de multe consecințe și sancțiuni fără un program mai degrabă de prevenție, prevenție însemnând fie că vorbim de pregătirea profesorilor, de pregătirea părinților și un curricullum adecvat copiilor, prin care ei să învețe să conștientizeze momentele în care sunt reactivi, cum să se regleze emoțional, cum să-și regleze emoțiile intense, cum să-și recunoască momentele de anxietate și cum să prevină micro-agresiunile dintre ei. Sau cum să rezolve conflictele fără agresivitate.

Lipsa acestora alternative face ca sancțiunile, cum e și camera de detenție, să fie percepute mult prea amenințător. Și cu siguranță asta nu o să-i ajute nici pe copii și nici pe profesori să scadă agresivitatea din școală.

Camera de detenție poate fi o alternativă sau o consecință, sau un spațiu de reflecție util în măsura în care avem și alternative. Noi venim doar cu o soluție pentru situațiile extreme, fără să avem și soluții pentru situațiile aproape zilnice, micro-agresiuni, conflicte nerezolvate, care dacă ar fi gestionate ar putea preveni violența.

Noi, practic, neavând această verigă și venind doar cu o soluție pentru situațiile de violență sau agresivitate extremă, noi nu rezolvăm problema. Prevenția violenței practic înseamnă să rezolvăm conflictele și tensiunile sau micro-agresiunile zilnice, cele mici. Practic școala să devină un spațiu de siguranță, asta înseamnă că profesorii să aibă aceste abilități, prin care să construiască o relație, care să-i sprijine pe copii să se regleze emoțional.

Copilul e tensionat, agitat, îngrijorat, poate are sentimente de ostilitate, iar siguranța pe care i-o oferă profesorul ar trebui să-l ajute să se regleze fără ca această anxietate sau ostilitate să se transforme într-o agresiune față de un alt copil.

În ce constau aceste măsuri alternative?

Practic ar fi nevoie ca din formarea inițială și apoi și din formarea continuă, profesorul să fie pregătit pentru a crea relații de atașament sigure în școală cu copii, pentru că o relație de atașament sigur e o bază pentru creșterea performanțelor academice și pentru învățare.

Copiii au nevoie, pentru a învăța și a depune efortul învățării, de un spațiu de siguranță. Pe copii îi motivează relația cu profesorul, relația cu adultul.

Fără smartphone până la 16 ani

Cum vi se pare măsura de eliminare a telefoanelor mobile în timpul orelor?

E o chestie bună, sunt perfect de acord. Și cumva e o reglementare care a apărut în multe alte state și din Europa, și din Statele Unite. De ce? Pentru că este din ce în ce mai evident impactul pe care-l are folosirea telefonului asupra copiilor și accesul la rețelele de socializare. Așa că recomandările internaționale sunt ca copiii până la vârsta de 16 ani să aibă acces la un telefon fără internet și în timpul orelor practic să nu folosească telefoanele.

De ce? În primul rând, au nevoie ca în timpul pauzelor, în timpul orelor, să exerseze abilitățile sociale de conexiune reală cu ceilalți copii, cu profesorul, și să se regleze și prin alte mecanisme.

Din păcate, în prezent, foarte mulți copii își reglează plictiseala, oboseala petrecând timp pe telefon, care nu face decât să accentueze starea de neliniște, oboseală, anxietate, factori de risc pentru agresivitate.

Practic, vorbim de o așa-numită deprivare socială și copiii având această deprivare socială, adică nu petrec foarte mult timp jucându-se împreună, petrecând timp împreună, acest lucru crește riscul ostilității dintre ei și evident a agresivității. E o măsură foarte potrivită.

Sunt studii care arată că interzicerea telefoanelor la școală scade agresivitatea dintre copii, pentru că practic li se va permite astfel să socializeze, să relaționeze unii cu ceilalți și să rămână conectați cu ceea ce simt, fără să-și distragă atenția cu ajutorul telefoanelor mobile.

Copilul trebuie să învețe abilități de a se regla emoțional

Mai sunt introduse o serie de sancțiuni graduale, de la observație individuală, mustrare scrisă, retragere temporară sau pe durata întregului an școlar a burselor etc. și până la exmatriculare. Cum vi se par aceste sancțiuni?

Din nou, cumva sunt o serie de măsuri de sancționare, fără rezolvarea atât a cauzei reale și fără să le oferim copiilor contextul de a învăța abilități de reglare emoțională și socială care previn, de fapt, agresivitatea.

Mustrarea sau observația nu înseamnă dezvoltarea unor abilități și competențe. Practic doar îi arată elevului că are o problemă.

Doar că simplu fapt că este recunoscută problema nu înseamnă și rezolvarea ei.

De asta spuneam că e foarte important ca în din momentul în care copilul intră în școală, în funcție de nivelul lui de dezvoltare, apropo de vârsta lui, el trebuie să învețe aceste abilități de a se regla emoțional și social care să prevină agresivitatea.

Sancțiunile opresc comportamentul, dar nu rezolvă cauza. Practic copiii devin agresivi pentru că nu au competențele necesare, atât de reglare a stresului, reglare emoțională și de a se simți în siguranță în relația cu ceilalți. Iar sancțiunea practic nu-i sprijină, ci doar oprește comportamentul unora, pe termen scurt. Cel mai probabil, pentru alții aceasta va însemna o amplificare a comportamentelor agresive, pentru că se vor simți respinși, neînțeleși.

Nu ajunge să cerem profesorilor certificat medical, trebuie să-i sprijinim

Cum vi se pare obligația profesorilor de a prezenta un certificat medical, cazier juridic și un certificat de integritate comportamentală pentru a fi încadrați în funcție?

Cred că e un lucru bun că există deja un anumit standard și anumite așteptări. Pe de altă parte, toate aceste așteptări fără o pregătire a lor în formarea lor inițială și în formarea continuă, nu le oferă competențele de care au nevoie pentru a fi alături de copii și pentru a putea să-i sprijine pe copii în procesul lor de învățare.

Deci este un lucru bun că suntem atenți la competențele și abilitățile pe care le au profesorii, dar dacă asta nu vine și cu un sprijin, atunci va fi foarte dificil de pus în practică.

La urma urmei, e foarte dificil de evaluat ce resurse are un profesor în activitatea lui de zi cu zi. Noi vorbim aici mai degrabă de situații în care în mod constant un profesor este reactiv și reacționează pedepsind copiii sau criticându-i. Iar asta puțin probabil se va vedea într-o evaluare comportamentală. Probabil, evaluarea comportamentală să sesizeze situațiile foarte dificile, extreme, de incapacitate psihologică, dar noi vorbim de sprijinirea tututor profesorilor.

Faptul că nu există acest sprijin înseamnă că există o așteptare din partea instituțiilor statului ca profesorul să facă față, să se descurce pur și simplu, de la sine, fără o pregătire, fără un sprijin, uneori fără consiliere.

Și dacă ne uităm, de exemplu la programe internaționale, cum sunt de exemplu programele de prevenția burnoutului în rândul profesorilor, ele arată faptul că în momentul în care sprijini profesorii prin aceste programe scade și agresivitatea din școală, tocmai pentru că profesorii îi pot sprijini pe copii.

Care este concluzia dvs. vis-a-vis de modificările vehiculate la regulamentele școlare?

Concluzia mea, uitându-mă și la toate propunerile, este că din păcate aceste măsuri reprezintă o reacție și soluții extreme, fără să avem în vedere cauzele reale, soluțiile pe termen mediu și lung, care înseamnă inclusiv schimbări la nivelul formării inițiale, pentru că nu vor funcționa soluțiile punctuale atâta timp cât, practic, nu este regândită educația și școala din perspectiva abilităților și nevoilor de dezvoltare specifice copiilor în această perioadă și în contextul de astăzi, economic, istoric în care trăim, care implică practic și schimbările la nivelul pregătirii și formării profesorilor. De acolo ar trebui început.