Adevărul Live: Unde şi cine îl va opri pe Vladimir Putin? Ucraina încotro?

Adevărul Live: Unde şi cine îl va opri pe Vladimir Putin? Ucraina încotro?

Statele Unite ale Americii au obţinut interceptări ale convorbirilor dintre agenţii ruşi din Ucraina şi Moscova. Misiunea agenţilor ruşi este de a destabiliza estul ţării, unde separatişti pro-ruşi controlează mai multe clădiri publice, a afirmat marţi John Kerry, secretarul american de Stat, la Washington.

De asemenea zilele trecute se vorbea despre fascism occidental, atitudine similară cu cea al lui Hitler din partea lui Putin, lagăre de concentrare în Ucraina. Toate acestea ridică o întrebare nu doar pentru integritatea Ucrainei, dar şi pentru starea de fapt a întregii zone – Republica Moldova, Transnistria, Găgăuzia şi gurile Dunării.

Dan Dungaciu (foto dreapta)

Occidentul are o problemă generată de perspectiva liberală cu care a abordat Rusia până acum: dacă vrem ca Rusia să fie ca noi, trebuie să o angajăm într-o cooperare cu UE. Dar cu cât un stat e mai legat de tine, e cu atât mai dificil să îl sancţionezi. De asemenea, trebuie să fim atenţi şi pe dimensiunea euro-atlantică: importanţa strategică a Rusiei pentru UE e diferită de ce este pentru SUA.

Apoi, Germania este foarte atentă, mai ales că are o dependenţă de 38% din punctul de vedere al energiei, faţă de Rusia. Este o situaţie complet diferită de cazul Iranului, care nu era legat economic de Occident. Aici vor fi mizele pe termen scurt şi mediu. Nu cred că această strategie, a sancţiunilor, va fi determinantă. Adică nu va schimba cursul evenimentelor. Putin este obligat să gestioneze cu multă atenţie şi să nu cedeze în relaţia cu Occidentul, cum nu a cedat nici cu Ucraina, deoarece ar pierde capital politic în ţara sa.

Noi am crezut că o Rusie angajată politic şi economic şi în securitate va fi mai asemănătoare nouă, UE. A fost şi bine şi rău. Cert este că Germania, de exemplu, a avut şi are o legătură specială cu Rusia, şi-a asigurat întotdeauna nişte beneficii. Ce va face de acum încolo, nu ştim, este o situaţie dificilă şi delicată.

Avantajul lui Putin este că gestionează mediatic această confruntare: în Rusia el controlează mesajul. Miza sancţiunilor economice este: pedepsim oligarhii ruşi, iar clasa de mijloc va reacţiona împotriva lui Putin, simţindu-se lovită - mă refer aici la St. Petersburg şi Moscova. Aceste două puncte fac istoria. Occidentul se gândeşte că aceste comunităţi se vor revolta şi vor conduce la erodarea puterii lui Putin.

Putin este omul, ca şi Andropov, fost şef al serviciilor şi ambasador în Ungaria, care ştie ce înseamnă forţa mulţimii pe străzi. De aceea Putin nu a lăsat niciodată o mişcare de opoziţie să depăşească pragul de 4%- le-a retezat din start. Îi este teamă de orice revoltă portocalie. Una dintre consecinţe va fi ca Putin să controleze mesajul către populaţie şi să îşi întărească regimul pentru a reprima orice mişcare de contestare.


Ion M. Ioniţă

Unde va ajunge Putin, dacă va fi din ce în ce mai radical?

Dan Dungaciu
Strategic, cred că Putin şi-a atins obiectivele. Se spune că ruşii sunt nebuni dar nu sunt proşti. Cred că dacă ar face o intervenţie armată în Ucraina ar depăşi orice linie roşie. Nu are nevoie să cucerească militar Ucraina, şi nici Moldova. Este un alt tip de război pe care Putin îl face. Gândiţi-vă de ce nu recunoaşte Transnistria, de ce nu face ceva în sensul acesta: pentru că are nevoie de Tiraspol pentru a bloca şi pentru a ţine pe loc Moldova.

Miza Rusiei este să delegitimizeze alegerile din 25 mai, prezidenţialele din Ucraina. Rusia nu vrea un preşedinte ales legitim şi îşi contruieşte focare separatiste în estul Ucraina, care nu vor recunoaşte votul. Dacă va fi aşa al doilea pas al preşedintelui ales legitim va fi să negocieze cu separatiştii: va accepta fie o federalizare sau o autonomie sporită, ceea ce e acelaşi lucru.

Se doreşte o transnistrizare a Ucrainei. Acesta este scenariu cel mai plauzibil şi nu văd o altă rezolvare. Autorităţile de la Kiev nu pot să intre militar pentru că dau apă la moară celor care spun că situaţia Kosovo este un model pentru acea parte a Ucrainei.

Noi plecăm de la ipoteza că ce se întâmplă în Crimeea este ceva excepţional, nemaiîntâlnit după Războiul Rece, credem că sistemul s-a prăbuşit pentru că s-au schimbat frontierele. Dar au mai existat şi alte schimbări de frontiere, acceptate mai paşnic sau nu. Pentru că după 1989 nu a existat un sistem foarte clar. Ce se întâmplă azi este consecinţa unei lipse de sistem.

Încercăm să găsim justificări pentru schimbările de frontiere: Kosovo e legitim pentru că oamenii au suferit, Crimeea nu este legitimă pentru că oamenii nu au suferit. Suferinţa nu este un criteriu juridic. Dacă ar fi aşa, atunci de ce Occidentul nu a recunoscut Cecenia, care a fost distrusă de ruşi? După criteriul suferinţei, Cecenia ar fi putut fi chiar în Consiliul de Securitate, nu numai indepedentă.

Noi ştim că statele NATO sunt protejate prin Articolul 5. Dar statele care nu sunt în NATO beneficiază de acest bonus? Dacă da, cum spun unii, atunci ce mai înseamnă NATO? Nu poţi veni la NATO să ceri ajutorul numai când ai nevoie. Dacă Rusia va declanşa un război cu un stat NATO atunci lucrurile intră, desigur, într-o altă dimensiune. Dar eu nu cred că se va întâmpla asta.

Semnalul dat este acesta: luaţi o decizie, informaţi cetăţenii despre ce înseamnă NATO. Majoritatea cer ajutorul NATO, dar acasă, în Moldova, de exemplu, nici nu discută subiectul apartenenţei la Alianţă.

Republica Moldova a fost beneficiarul fericit al aceste crize din Ucraina: liberalizarea vizelor este clar un exemplu în acest sens. Totul s-a făcut pe repede înainte. S-a şi lansat data de 2019 ca dată de aderare, deci i s-a oferit o perspectivă de integrare. Desigur este o dată pur politică, dar important este că există perspectiva.

O veste îngrijorătoare este însă discuţia lui Kerry cu Lavrov care s-au pus de acord asupra unei „autonomii extinse“ a Transnistrei. Diavolul se ascunde în detalii: zona este sub ocupaţia rusă, deci o decizie politică se ia cu trupele acolo? Rusia poate bloca politic Moldova.

Crimeea este scoasă din discuţie deja. Mai târziu, o să declarăm ca mare victorie menţinerea integrităţii Ucrainei, dar fără Crimeea. Să vedem ce constituţie va avea Ucraina, pentru că Rusia e posibil să blocheze parcursul european al Kievului.

Bătălia pentru est poate fi câştigată pe teren de către ucraineni, probabil cu sprijin american, împotriva agenţilor ruşi. Pe de altă parte este dificil să ne imaginăm că va apărea un război acolo, sunt toţi slavi, unii nu vorbesc ucraineană. Dar nici autorităţile de la Kiev, nici Rusia, nu vor să introducă armata regulată acolo, temându-se de animozităţi şi o eventuală reacţie a Occidentului.


De la stânga la dreapta: Ion M. Ioniţă, Dan Dungaciu şi Ciprian Plăiaşu, în studioul Adevărul Live FOTO Eduard Enea

Ion M. Ioniţă

Ce mesaj a dat oficialul american ieri la Bucureşti?

Dan Dungaciu

Cred că dincolo de vorbe, mesajul este că România trebuie să fie un reper de securitate şi politic în această zonă, din ce în ce mai tulburată. Americanii trebuie să se asigure că prezenţa lor aici este asigurată de un fundament politic solid. România, pe termen mediu, ar putea juca un rol strategic în regiune. Din acest punct de vedere, va trebui să dea garanţii.

Ion M. Ioniţă

Este un an electoral. Probabil americanii sunt atenţi să vadă cine va fi viitorul lor partener de la Bucureşti, după alegerea preşedintelui.

Dan Dungaciu

Politica externă va fi în sfârşit o temă de campanie. Trebuie să vorbim despre Ucraina, dar şi despre Ungaria, în raport cu noi, dar şi cu UE. Bruxelles-ul este prea atent la Ucraina ca să îl mai ţină sub observaţie pe pragmaticul Viktor Orban, care ar putea face un parteneriat mai strâns cu Moscova. Din această relaţie, axă, am putea avea de suferit.

În plus, europarlamentarii maghiari sunt mai bine pregătiţi decât europarlamentarii românii. Deputaţii de la Budapesta îşi pledează foarte bine cauza, în special ideea autonomiei, în Parlamentul European.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!