Moartea regelui dac Decebal este povestită exclusiv de romani prin intermediul artei monumentale. Și nici măcar între acestea nu există un consens privind sfârșitul căpeteniei barbare, fiind consemnate două versiuni, una oficială imperială, și una personală.

Cel mai probabil în vara anului 106 d hr, Traian ieșea victorios în războaiele sale sângeroase cu dacii, unul dintre cele mai puternice neamuri barbare de la nord de Dunăre. Războiul se încheia, de fapt, cu distrugerea capitalei dacice Sarmisegetusa, un oraș-templu înconjurat de ziduri puternice, în Munții Șureanu. După căderea Sarmisegetusei, regele dacilor, Decebal, moare. Capul și mâna stângă a marelui rege barbar ajung la picioarele lui Traian, aflat în cetatea de la Ranisstorum, neidentificată încă în teren, dar se presupune că în apropierea Sarmisegetusei Regia. Sunt singurele lucruri care se știu cu certitudine despre căderea definitivă a regatului dac și moartea ultimei sale mari căpetenii. Restul informațiilor sunt doar ipoteze sau variante prezentate de arta monumentală romană.

Sarmisegetusa a fost asediată de romani: prima ipoteză

Până să ajungă la Sarmisegetusa, puternica capitală a regilor daci, împăratul Traian, fără să poată obține o victorie rapidă, decisivă, a avut parte de un an dificil, cu multe pierderi în bătălii sângeroase purtate cu triburile dacice dar și cu aliații lor, sarmații și bastarnii . După numeroase ofensive și contraofensive, cu orașe de pe malurile Dunării asediate de armatele barbare, pe la începutul verii lui 106 d Hr, trupele romane reușesc să străpungă către Sarmisegetusa. Capitala dacilor a fost încercuită după cum o dovedesc și numeroasele castre provizorii ridicate pe culmile din jur și identificate cu ajutorul scanărilor LIDAR. Primul asalt asupra cetății este respins de apărători.

Ulterior romani trec la slăbirea defensivei atacând Sarmisegetusa cu mașini de asediu, adică în special catapulte și berbeci. Romanii au ridicat inclusiv o platformă pentru a ușura escaladarea zidurilor. Pentru a împiedica ieșirea din cetate a grupurilor de atac sau a întăririlor și a aprovizionării, romanii au construit în jurul Sarmisegetusei și un circumvallatio, adică un zid împrejmuitor. Conform versiunii oficiale, acceptate de majoritatea istoricilor, Sarmisegetusa a căzut după ce romanii au găsit conductele de apă care alimentau cetatea. Însetați apărătorii s-au predat. După ce au intrat în cetate, romanii au dat foc orașului și au distrus tot ce stătea în picioare. Legiunea a IV a Felix a rămas să păzească ceea ce mai rămăsese din Sarmisegetusa. Singurul izvor istoric disponibil pentru descrierea asediului este Columna lui Traian, un monument care este bănuit și de o licență artistică și propagandistică pronunțată.

„Masada” din Carpați

O altă ipoteză privind căderea Sarmisegetusei, inspirată tot de o parte a metopelor Columnei lui Traian, este aceea că vechea capitală dacică ar fi fost distrusă de locuitorii ei înainte să ajungă romanii să o cucerească. A fost un soi de „Masada” dacică. Când au realizat că nu mai au șanse să reziste în fața atacurilor romane și au rămas și fără apă, apărătorii aleg varianta suicidului. Sunt metope în care un tarabostes împarte otravă apărătorilor cetății sau războinicii se lasă uciși de camarazi pentru a nu cădea în mâinile romanilor.

Nu se știe dacă se referă la asediul Sarmisegetusei sau la o altă cetate dacică asediată de romani. În orice caz sinuciderea colectivă și incendierea voluntară a cetății atunci când totul părea pierdut, este o ipoteză luată în calcul. La fel și cea a distrugerii voluntare a cetății în fața legiunilor care avansau. Tocmai de aceea se bănuiește că Sarmisegetusa nu a fost ultima redută dacică ci Ranistorum, o altă cetate, mult mai mică, neidentificată în teren. Se bănuiește totuși că ar fi fost amplasată undeva în zona Grădiștei de Munte. Unii spun că Ranistorum ar fi fost de fapt cetatea dacică de la Piatra Craivii sau o altă fortăreață de pe Platoul Vârtoapelor, în Munții Orăștiei, în apropiere de Sarmisegetusa.

„Unde era situat oraşul? Scenele CXXXI-CXXXVII ale Columnei trebuie înţelese în felul următor: după cucerirea capitalei dacice romanii continuă să înainteze în interiorul Transilvaniei şi trec o apă, care nu putea fi alta decât Mureşul. În timp ce dacii îşi părăsesc fortificaţiile de pe mal pentru a se năpusti asupra trupelor auxiliare trecute cele dintâi dincolo, legiunile, trecând râul în bărci dinainte pregătite, ocupă terenul lăsat descoperit şi se îndreaptă către marea aşezare, care este cedată în consecinţă fără luptă. Oraşul se găsea prin urmare dincolo de Mureş şi nu putem să nu ne gândim la Apulum, centrul strategic al ţării”, preciza arheologul Michael P. Speidel.

Cu alte cuvinte, se presupune că o parte a elitei războinicilor daci a reușit să fugă din încercuirea romană a Sarmisegetusei și s-a retras la Ranistorum. Sau au dat foc Sarmisegetusei înainte să ajungă romanii și au ales Ranistorum ca ultima redută a rezistenței lor, în frunte cu regele Decebal. În orice caz și Ranistorum a căzut în mâinile romanilor, Traian staționând acolo la scurt timp după căderea Sarmisegetusei. Acolo va primi capul lui Decebal de la decurionul Tiberius Maximus.

Moartea lui Decebal, sinucidere sau execuție?

În ceea ce privește moartea lui Decebal și aici lucrurile sunt destul de controversate. Și asta în condițiile în care principalele izvoare istorice referitoare la acest moment se contrazic. Pe de o parte Columna lui Traian indică faptul că marele rege dac s-a sinucis, în timp ce monumentul funerar al Tiberius Claudius Maximus, cel care a condus detașamentul de urmărire, arată o altă realitate.

Să începem cu ceea ce ne spune Columna lui Traian . Metopele indică faptul că un grup de cavaleriști romani, conduși de Tiberius Claudius Maximus, un decurion experimentat, ajung la grupul lui Decebal,, într-o zonă împădurită. Se vede clar că Decebal nu a fost singur. Cavaleriștii romani trec în viteză peste cadavrele unor războinici daci căzuți, probabil gărzile de corp ale lui Decebal. Regele dac, încercuit, își taie beregata cu o sica, acel pumnal scurt specific nobilimii dacice. Tiberius Claudius Maximus îi taie capul și mâna dreaptă și le oferă drept trofeu împăratului Traian, cantonat în cetatea de la Ranistorum, ultima redută dacică.

Această ipoteză este susținută și de Dio Cassius care scria „Când a văzut Decebal că scaunul lui de domnie şi toată ţara sunt în mâinile duşmanului, că el însuşi este în primejdie să fie luat prizonier, îşi curmă zilele”.

Există și în cazul acestui episod mai multe ipoteze de lucru. Mai ales privind locul în care a fost ajuns Decebal de cavaleria romană. Sunt ipoteze care indică faptul că a fost ajuns rapid, nu departe de Ranistorum.

Adică undeva prin Poiana Omului, de astăzi, un platou din Munții Șureanu. Decebal ar fi încercat să fugă alături de câțiva oameni credincioși, dar a fost ajuns rapid de călăreții romani. Alte ipoteze, mai puțin realistice, arată că urmărirea a durat săptămâni întregi, iar Decebal ar fi fost ajuns pe undeva prin Carpații Orientali în timp ce încerca să treacă în ținuturile carpilor. Este greu de crezut că a ajuns atât de departe și că romanii au reușit să se țină pe urmele sale.

Cea de-a doua mare ipoteză privind moartea lui Decebal este inspirată de monumentul funerar al decurionului Tiberius Claudius Maximus. Acesta a fost lăsat la vatră în localitatea Phillipi, Macedonia de astăzi. Acolo a și murit, iar familia i-a ridicat o stelă funerară cu, bănuiesc unii specialiștii, reprezentarea scenei care i-a marcat întreaga carieră, și anume prinderea lui Decebal.

Stela funerara a lui Tiberius Claudius Maximus FOTO wikipedia

Iar povestea capturării lui Decebal, în varianta lui Tiberius Claudius Maximus era următoarea: decurionul l-a ajuns din urmă pe regele dac și din viteza calului l-a decapitat. Asta în timp ce oamenii lui Tiberius Claudius Maximus se ocupau de însoțitorii lui Decebal. În concluzie, pe stela funerară figurează un cavalerist roman care decapitează un rege barbar cu mâinile împreunate în semn de îndurare.

„A primit daruri de la împăratul Domiţian pentru curaj în timpul războiului dacic. A fost făcut duplicarius în Ala II Pannoniorum de către împăratul Traian şi a fost făcut explorator şi decorat de două ori pentru vitejie în războiul dacic şi partic şi a fost făcut decurion al aceleiaşi ale de către el deoarece l-a capturat pe Decebalus şi i-a dus capul la Ranisstorum. A fost lăsat la vatră de către D. Terentius Scaurianus, consular, comandantul noii provincii”, scrie pe inscripția care însoțește reprezentarea artistică de pe stela funerară.

Evident, reprezentările de pe monumentul funerar al decurionului au un grad ridicat de subiectivitate și nu pot fi luate în considerare ca o realitate absolută. Mai ales că se practica exagerarea faptelor defunctului. Este doar o simplă ipoteză, viziunea decurionului sau a rudelor despre evenimentele petrecute în războaiele daco-romane. Cea mai acceptată variantă este cea a sinuciderii lui Decebal.

.