Dacii nu au inventat un sistem original de fortificații iar celebrul „murus dacicus” este mai mult o invenție a istoriografiei naționaliste. Dacii utilizau, în mare parte fortificații de inspirație tracică sau celtică. Cele din zona Sarmizegetusa erau adaptări locale după zidurile grecești.

„Murus dacicus” este celebrul zid dacic, inexpugnabil, care făcea față oricărui dușman antic. Cel puțin așa a ajuns să fie cunoscută, această construcție militară antică, publicului larg, inclusiv prin intermediul manualelor de istorie.

Este de cele mai multe ori, mai ales de istoriografia naționalistă, drept o realizare exclusiv dacică, o invenție genială, unică în lume, a triburilor dacice. Specialiștii în istorie veche și arheologie spun însă că „murus dacicus” nu este nici pe departe o creație originală a dacilor, fiind mai degrabă împrumutat din tehnica construcțiilor militare grecești și adaptat local. În plus, „murus dacicus” ar fi o invenție târzie apărută în istoriografia românească de secol XX.

Ziduri de trei metri lățime

Aceste construcții militare care au ajuns să fie cunoscute drept „murus dacicus” pot fi întâlnite la ansamblul de fortificații dacice din zona Munților Orăștiei. Așa cum arată specialiștii pe o suprafață de aproximativ 200 de kilometri pătrați se află numeroase fortificații, cetăți, forturi, turnuri de apărare. Toate cu ziduri de piatră de calcar fasonată, după aproape același model de construcție și aceeași tehnologie.

Specialiști precum Horațiu Crișan spun că era una dintre cele mai avansate tehnologii de construcție ale vremii. Cu acest tip de fortificații, numite de istorici „murus dacicus” au fost întărite cetățile de la Lucani-Piatra Roșie, Costești-Blidaru, Costești-Cetățuie, Căpâlna și Bănița. Toate asigurând protecția Sarmizegetusa Regia, la rândul său având aceea incintă fortificată, tot cu același sistem de pietre fasonate, așa zisul „murus dacicus”, la Grădiștea de Munte situată la 1.200 de metri înălțime.

Era într-adevăr un complex de fortificații foarte eficient și greu de pătruns, care apărau centrul de putere de la Sarmizegetusa. Istoricii cred că acest sistem defensiv cu așa-zisul „murus dacicus” a apărut în perioada secolului I îHR, diversificându-se și crescând în complexitate către secolul I dHr, mai ales în preajma războaielor cu romanii.

Cel mai probabil, pentru prima dată, acest tip de zid a fost utilizat în timpul lui Burebista, atunci fiind ridicate primele incinte fortificate cu piatră. Specialiștii spun că acest „murus dacicus” era realizat din două straturi de zid, umplute cu resturi de piatră și pământ, dar și ramforsate pe interior.

„Acest sistem constructiv presupune două parametre din blocuri de piatră, formate cu un emplecton din pământ cu pietriş compactat. Parametrele erau consolidate cu bârne fixate în lăcaşe de forma cozii de rândunică, cioplite în blocurile fiecărei asize”, preciza Hadrian Daicoviciu, în „Dacia de la Burebista la cucerirea romană”.

Paul Pupeza, scria în „Murus dacicus, simbol al războiului sau al păcii”, că acest tip de ziduri erau greu de spart, având o structură deosebit de solidă. Așa cum arată și Ioan Horațiu Crișan în lucrarea sa „Spiritualitatea geto-dacilor”, aceste construcții cu zid de piatră, mai ales cele cu turn locuință ar fi fost comandate și locuite de membrii ai aristocrației dacice, ele fiind caracteristice( cu blocuri de calcar fasonate) zonei Munților Orăștiei, în „inima” Regatului Dac.

Zidurile dacice erau de fapt de origine grecească

Deși acest tip de construcție a fost popularizat, inclusiv în manualele de istorie, drept o invenție inginerească dacică, unicat în lume, ei bine în realitate „murus dacicus” este o tehnologie de import.

Specialiștii arată că zidurile dacilor din Munții Orăștie sunt de fapt, de origine grecească. Încă din timpul lui Burebista, când marele basileu dac a purtat războaie și a controlat cetățile grecești de pe litoralul Mării Negre, au fost aduși, cel mai probabil, meșteri eleni care au realizat pentru prima dată acest tip de construcție, adaptat la realitățile locale. Tocmai de aceea, unele dintre blocurile de piatră de la Sarmizegetusa sunt inscripționate cu litere grecești.

„O vastă zonă de aproximativ 200 de kilometri pătrați este împânzită cu cetăți, forturi și turnuri de apărare, toate având zidurile de piatră de calcar fasonată, lucrate în tehnica cea main avansată a vremii, cea grecească (...) zidurile erau concepute și fasonate încă în carieră iar la fața locului s-au făcut doar mici retușuri. Asemenea ziduri se cunosc în toată lumea grecească, începând cu secolul al IV-lea îHR până în primul veac al erei vechi. Pentru zidurile cetăților dacice din Munții Sebeșului, bune analogii ne oferă cele contemporane de la Histria”, precizează Ion Horațiu Crișan în lucrarea deja menționată. De altfel sunt specialiști care spun că inclusiv denumirea de „murus dacicus” este o inveție a dacologilor.

„Aşa a apărut şi celebrul "murus dacicus", traducerea latinească a termenului zid dacic, prezent în toate manualele de istorie. Nu o să găsiţi nici un text antic care să vorbească despre un astfel de zid cacteristic geţilor pentru că termenul nu a existat în antichitate. Zidul dacic (murus dacicus) apare pentru prima dată în Munţii Orăştiei în secolul I î.Chr. odată cu extinderea puterii lui Burebista asupra cetăţilor greceşti de la Marea Neagră. Aceasta se întâmpla cel mai probabil undeva în jurul anului 55 î.Chr. De aici Burebista, îşi aduce meşteşugari şi constructori care contribuie decisiv la ridicarea cetăţilor Costeşti-Cetăţuia, Blidaru, Piatra Roşie, Sarmizegetusa s.a. Aşa se explică cel mai bine şi prezenţa a numeroase litere greceşti incizate pe blocurile de piatră la Grădiştea Muncelului, nicidecum prin faptul că dacii vorbeau şi scriau în limba greacă. Zidurile construite cu ajutorul meşterilor de la Pontus Euxin erau ziduri de inspiraţie elenistică asemeni celor de la Histria”, spun specialiștii de la ENDA( enciclopedia-dacica.ro) .

Construcțiile tradiționale ale dacilor erau în principal din pământ și piatră

Geții și mai apoi dacii obișnuiau să fortifice așezările cu val de pământ , șanțuri de apărare și palisade, adică garduri înalte din lemn. În unele cazuri foloseau și piatra, dar era vorba despre bucăți mari de piatră, nefasonată, consolidate între ele cu lut. Majoritatea erau fie după model tracic, fie celtic. Unele erau construite după modelul acelor așezări fortificate celtice, numite oppida, cu o zonă centrală bine apărată și înzestrată cu sisteme de apărare, unde stăteau liderii militari.

„Pe lângă val și șanț se adaugă uneori și o palisadă, zid de lemn și pământ. Nu lipsesc nici cetățile cu ziduri din piatră sau bolovani de râu, ce foloseau ca liant lutul. Numărul așezărilor fortificate și a cetăților dacice ce se datează în secolul II îHr-I dHr este foarte mare”, arată Ion Horațiu Crișan.