Acum 2270 de ani, spun tradiția dar și legendele latine, era fondată Roma, centrul lumii antice, pentru o perioadă de aproape șapte secole. Orașul a schimbat pentru totdeauna destinul Europei. Cercetările arheologice prezintă o față nouă și surprinzătoare a acestei întemeieri.

Pe 21 aprilie în anul 753 îHr, pe colinele ce străjuiau mlaștinile din jurul râului Tibru, în provincia Latium, Italia, lua naștere cetatea Roma, cea în jurul căreia se va constitui unul dintre cele mai puternice imperii din toate timpurile.

Roma va deveni pentru aproape șapte secole, „centrum mundi”, o adevărată capitală mondială, un hub economic, cultural, politic și militar al întregii antichități europene, care controla teritorii de pe trei continente. Importanța Romei în istoria umanității este covârșitoare, schimbând din punct de vedere politic și cultural întreaga Europă pentru totdeauna.

Cultura și societatea europeană de astăzi datorează multe epocii romane, inclusiv din punct de vedere lingvistic și etnic. Data fondării Romei dar și legendele constituirii acestei cetăți, sunt considerate de specialiști ca fiind doar povești antice și nimic mai mult. Cercetările arheologice au scos la iveală o altă realitate, plasând începutul Romei cu mult înaintea datei oficial acceptate, într-un context total diferit față de cel promovat de legenda binecunoscută a lui Romulus și Remus.

O legendă care a scris istorie, milenii întregi

Aproape două milenii, începuturile istoriei Romei au fost întemeiate strict pe o legendă apărută în Antichitatea romană. Mai precis s-au bazat pe povestea închipuită de Titus Livius dar și de mai mulți autori greci din coloniile Italiei continentale din perioada antică. În plus și opera lui Vergilius, ”Eneida”, aduce completări, întregind legenda.

Compilând legendele și poveștile despre întemeierea Romei, mitul sună cam în felul următor. După asediul Troiei, unul dintre fiii lui Priam, numit Eneas, scapă din mâinile grecilor victorioși și pleacă pe Mediterana pentru a-și salva pielea. Eneas ajunge pe țărmurile Italiei, cândva probabil prin secolul al XII-lea îHr, și se stabilește într-o câmpie fertilă din zona vestică.

Aceea câmpie era stăpânită de un rege local numit Latinum. Eroul troian împreună cu oamenii săi se războiesc o vreme cu Latinum. Ajung să facă pace, iar Eneas o ia de nevastă pe Lavinia, fiica regelui italic. Fiul lui Eneas și al Laviniei, numit Ascanius, întemeiază o cetate, Alba Longa. Unul dintre urmașii lui Ascanius, regele Numitor este detronat de de fratele său Amulius. Fiica lui Numitor, Rhea Silvia este trimisă să devină vestală tocmai pentru a nu avea moștenitori și pretendenți la tron.

Vestalele, preotesele care serveau zeiței Vesta nu aveau voie să aibă copii. Cu toate acestea de Rhea Silvia, spune legenda, se îndrăgostește chiar zeul Marte. Zeul războiului o lasă însărcinată pe tânăra preoteasă. Rhea Silvia naște o pereche de gemeni. Faimoșii Romulus și Remus. Amulius decide să-i arunce pe cei doi copii, într-un coș, pe apele Tibrului.

În mod miraculos coșul se împotmolește într-o zonă mlăștinoasă, iar copiii sunt hrăniți de o lupoaică. În cele din urmă sunt găsiți și adoptați de un cioban latin numit Fastulus. Ajunși la vârsta maturității, Romulus și Remus află de originea lor divină, dar și de soarta bunicului lor, Numitor. Decid să-l răzbune și împreună cu o bandă de păstori războinici îl ucid pe Amulius și îl repun pe tronul cetății Alba Longa, pe bunicul lor.

Decid însă să părăsească Alba Longa și să-și întemeieze propria cetate. Ajung pe colinele Tibrului, o poziție strategică din punct de vedere defensiv și economic. Cei doi frați nu se decid ce nume să pună noii cetăți. Așa că supun alegerea auspiciilor. Mai precis, cine va vedea mai mulți vulturi pe cer, acela va da numele cetăți. Remus vede șase vulturi, iar fratele său Romulus, doisprezece. Așa că cetatea va purta numele de Roma.

Romulus trasează o brazdă care va marca hotarul Romei și anunță că va ucide pe oricine va îndrăzni să sară peste acel hotar. Invidios pe fratele său, Remus sare peste hotar. Fără să stea pe gânduri, Romulus îl ucide. Pe cele șapte coline se stabilesc mulți păstori, mare parte din banda care i-a ajutat pe Romulus și Remus să-și ucidă unchiul.

La un moment dat Romulus și-a dat seama că noi veniți erau doar bărbați. Așa că, printr-un șiretlic reușește să fure femeile din tribul sabinilor. Romulus devine primul rege al Romei. Vor mai urma încă șase după el. Învățatul latin Varro a calculat începuturile Romei și a lăsat moștenire acestă dată, 21 aprilie 753 î Hr.

Istoria începuturilor Romei, rescrisă de arheologie

Evident, poveștile lui Titus Livius, Vergilius sau Varro rămân povești. Încă din secolul al XIX-lea, istoricii și în general oamenii de știință și-au dat seama că, de fapt, nu știau nimic clar despre începuturile Romei. Și că tot ceea ce se crezuse până atunci că ar fi o istorie timpurie a Romei nu era decât o legendă frumoasă și atât. Nici măcar data avansată de Marcus Terentius Varro, pentru începuturile Romei, nu putea fi luată în considerare, mai ales fiindcă era bazată pe povești cu gemeni alăptați de o lupoaică, fiii lui Marte, un zeu imaginar din panteonul roman.

„Fondarea orașului în sensul strict al cuvântului, așa cum presupune legenda, nu este demn de luat în considerare. Roma nu a fost construită într-o singură zi”, preciza faimosul istoric din secolul al XIX-lea, Theodor Mommsen.

Întreaga cronologie timpurie a Romei părea, cel puțin până către jumătatea secolului XX, o necunoscută totală, din punct de vedere științific. Asta până când cercetările arheologice moderne au început să scoată la iveală, pas cu pas, începuturile Romei. Evident, nu coincideau cu legenda. Majoritatea specialiștilor au ajuns la concluzia că Romulus și Remus era personaje imaginare. La fel și data întemeierii Romei. Ca și întreaga poveste, de altfel. În realitate, așa cum arată cercetările, procesul de constituire a Romei, ca oraș și mai apoi ca putere regională a fost unul îndelungat, acoperind câteva secole.

Cercetările arheologice au scos în evidență faptul că prima așezare organizată pe colinele din jurul Tibrului era tocmai din secolul al X-lea îHr, adică cu trei sute de ani înainte de data tradițională a întemeierii Romei. Cetatea care va deveni centrul civilizației antice, a fost, spun o serie de specialiști, inițial, un fort etrusc.

Etruscii erau originari din Asia Mică, dar s-au așezat în zona Toscanei. Au fondat o civilizație strălucitoare, dezvoltată din punct de vedere tehnologic, economic, politic și social. Etruscii s-au extins către sud, către câmpia Lazio, de astăzi, sau Latinum cum era cunoscută în Antichitate. Ar fi întemeiat un avanpost comercial și militar pe una dintre coline.

Zona era propice pentru comerț, cu o zonă fertilă, și ușor de apărat. În jurul avanpostului etrusc s-ar fi așezat o serie de triburi italice, precum sabinii și latinii. Se presupune că latinii erau cei mai numeroși. Aceștia erau purtători ai unei culturi desprinse din marea cultură Proto-Villanova.

Latinii, așa cum arată și cercetătorul danez Kristian Kristiansen, au venit de undeva din centrul Germaniei, fiind vorbitori ai unei limbi indo-europene. Când s-au așezat în zona colinelor din jurul Tibrului, latinii cunoșteau prelucrarea fierului și se ocupau mai ales cu creșterea oilor.

De-a lungul timpului clanurile latine s-au unit și au reușit să devină o forță. O serie de cercetări arată că de fapt Roma a fost întemeiată de etrusci, cristalizând în jur toate clanurile latine și sabine din zonă. De altfel, primii regi legendari ai Romei au fost de origine etruscă.

De unde vine numele cetății Roma?

Conform legendei numele cetății Roma vine de la întemeietorul său mitic, Romulus. Dar specialiștii au stabilit deja că Romulus era un personaj legendar și doar atât. Conform unor cercetări Roma vine din limba etruscă și ar fi de fapt vechea denumire dată râului Tibru, adică Rumon.

Pe de altă parte, alt cuvânt etrusc, Ruma, însemnă vârf, cu referire la colina pe care a fost stabilit primul avanpost. În timp, latinii mai numeroși, bine închegați politic și social, au reușit să domine așezarea și să preia puterea din mâinile etruscilor, cu puterea lor politică aflată deja la apus. Noua civilizație s-a constituit pe baza unui mix etnic, în care domina federația latină, cu împrumuturi culturale de la etrusci și greci.