Adevărul despre împărăteasa considerată nimfomană. Ce se știe despre „Mesalina nordului”

Adevărul despre împărăteasa considerată nimfomană. Ce se știe despre „Mesalina nordului”

Considerată „Mesalina nordului", împărăteasa Rusiei, Ecaterina a II-a, a fost considerată una dintre cele mai nimfomane femei regale din toate timpurile. Se spune că a avut peste 20 de amanți cunoscuți, trei copii din flori și că ar fi murit în urma unei partide de sex neortodoxe.

Ecaterina a II a a Rusiei FOTO wikipedia

Ecaterina a II a a Rusiei FOTO wikipedia

Ecaterina a II-a Rusiei (1729-1796) a fost unul dintre cei mai importanți monarhi europeni ai secolului al XVIII-lea. O femeie extrem de inteligentă și cultivată, Ecaterina a II-a a fost o împărătească reformatoare, un spirit iluminist deschis culturii, științei și civilizației. În timpul domniei sale de 34 de ani, Ecaterina a făcut eforturi mari pentru a civiliza Rusia, o zonă medievală, înapoiată. A chemat în Rusia medici, arhitecți, ingineri, artizani. A adus până și dentiști din vestul Europei. Ecaterina a înființat o Academie de Stiințe și a organizat învățământul public, considerând educația o prioritate. Face progrese incredibile și pe tărâm medical, reușind să pună bazele unui sistem sanitar, dar și să combată eficient epidemia de variolă care a făcut ravagii în țară.

Pentru a da exemplu, Ecaterina s-a vaccinat în anul 1764 împotriva variolei. Pe plan extern, Ecaterina cea Mare a fost un jucător important, continuând opera de transformare a Rusiei într-o super-putere continentală. Ceea ce a făcut-o însă cu adevărat celebră pe împărăteasa Rusiei a fost viața ei sexuală. Bârfele vremii, dar și multe mărturii arată că aceasta avea un apetit sexual ieșit din comun, având numeroși amanți, fără mari pretenții din punct de vedere al statului social. Prin patul Ecaterinei ar fi trecut amirali, soldați din gardă, generali, nobili și mulți alții. Ba chiar se zvonește că ar fi avut nevoie de sex odată la fiecare oră și ar fi murit după o partidă neobișnuită. Sunt și specialiști care spun că totuși această percepție ar trebui nuanțată. Nimeni nu se îndoiește de faptul că Ecaterina a avut amanți, dar lucrurile pot fi privite din altă perspectivă.

Căsătorită la 16 ani cu un individ imatur și impotent

Ecaterina cea Mare nu a fost rusoaică. Se numea, de fapt, Sophia de Anhalt-Zerbst. Era fiica unui principe scăpătat din centrul Germaniei de astăzi. Ecaterina s-a născut în anul 1729 la Stettin, în Prusia ( n.r. astăzi în Polonia). Singura șansă a unei tinere dintr-o familie nobiliară sărăcită era o căsătorie bine aranjată. Tatăl ei s-a descurcat bine și i-a găsit o partidă pe cinste, din punct de vedere al oportunităților de evoluție. Mai precis, a dat-o lui Petru, prințul moștenitor al Imperiului Rus , nepotul lui Petru cel Mare. Petru al III-lea, așa cum a fost cunoscut în istorie după ce a fost încoronat ca țar, avea și el origini germane din partea mamei. Era chiar văr de-al doilea cu viitoarea sa soție. Deși aparent o partidă bună, căsătoria Ecaterinei cu Petru al III-lea a fost un dezastru.

Când s-a căsătorit, Ecaterina avea doar 16 ani. Soțul ei, Petru, era mai mare cu un an. Era însă descris ca un tânăr imatur, sadic, egoist și impotent. Unii specialiști spun că impotența era cauzată de o fimozǎ care făcea ca fiecare erecție să fie dureroasă. Alții spun că i se trăgea de la consumul exagerat de alcool. În orice caz, la un an de la nuntă, Ecaterina era tot virgină. Încă din start, prințesa germană a fost marginalizată de soțul ei Petru, de împărăteasa Elisabeta, dar și de întreg anturajul imperial. Petru, mare consumator de alcool, își umilea constant soția în public. Poziția ei era pereclitată și de faptul că nu dădea naștere unui copil. Soțul ei prefera să se joace cu soldățeii de plumb la 17 ani și să se viseze un mare comandant. Între Ecaterina și Petru era o incompatibilitate profundă. „Cuplul nu putea fi mai diferit în materie de intelect și sfere de interes”, preciza Susan Jaques în „The Empress of Art”. La rândul ei, istoricul Janet Hartley scria că „Petru era plictisitor și total imatur”.

După opt ani de virginitate, tânăra prințesă s-a descătușat în lumea amanților

Din cauza lipsei de interes a soțului, Ecaterina era, după opt ani de căsnicie, încă virgină. Și-a alungat singurătatea citind o bibliotecă întreagă, instruindu-se. Era însă o tânără de 24 de ani care avea nevoie de un partener, inclusiv din punct de vedere sexual. Și Ecaterina s-a descătușat. Beneficiind de un grup de doamne din suită care o încurajau să-și facă plăcerile, Ecaterina a început să-și facă amanți. Unii erau pur și simplu ofițeri din gardă sau șambelani, alături de care își satisfăcea doar nevoile sexuale. Primul ar fi fost fost chipeșul șambelan Serghei Saltîkov. În urma acestei relații, de numai câteva luni, bazată mai ales pe relații sexuale, Ecaterina rămâne însărcinată.

Naște copilul în anul 1754. Bebelușul, Pavel Petrovici, viitor țar, este luat de împărăteasa Elisabeta și crescut departe de Ecaterina. Amantul ei, Serghei Saltîkov, este exilat în Suedia. Asta nu o împiedică pe Ecaterina să-și găsească noi parteneri, mulți mai tineri decât ea. Unul dintre aceștia a fost contele Stanislaw-August Poniatowski, viitor rege al Poloniei, un tânăr erudit și un gentilom filosof și poliglot, mai mic cu cinci ani față de Ecaterina.

În 1758, Ecaterina a născut o fetiță cu Poniatowski, pe care a botezat-o Ana. Cel de-al treilea copil din flori îl va face cu un alt amant cunoscut, ofițerul rus Grigori Orlov, în anul 1762. Copilul a fost botezat Alexei și va deveni, la maturitate, întemeietorul uneia dintre cele mai importante familii nobiliare rusești, cea a conților Bobrinski. Pe lângă acești amanți cunoscuți, se prespune că Ecaterina ar fi avut relații sexuale pasagere cu ofițeri, amirali sau nobili din anturajul ei. Asta în condițiile în care tânăra prințesă a fost efectiv izolată de soțul e în Palatul de Iarnă de la Sankt-Petersburg. Se spune că sexul și cititul erau activitățile ei preferate în aceea perioadă.

„Adevăratele povești de dragoste încep după 40 de ani”

În anul 1762, Petru devine țar sub numele de Petru al III-lea. Pentru Ecaterina a fost un adevărat chin. Soțul ei petrecea în compania altei femei, cu prietenii săi de pahar, iar ea rămânea complet izolată și umilită. Simțea că dacă nu acționează urma să fie ucisă. Așa că, alături de amantul ei Grigori Orlov, Ecaterina orchestrează detronarea soțului ei. Profitând de gafele sale militare și diplomatice, după numai șase luni de domnie, împăratul Petru al III-lea este detronat. La scurt timp, Petru moare în condiții suspecte. La 33 de ani, împărăteasa Ecaterina era o văduvă care conducea un imperiu imens. Nu s-a mai căsătorit niciodată. A dus o viață liberă, consacrându-se activităților statale, a modernizării Rusiei, dar și culturii. A purtat corespondență cu Voltaire și l-a adus în Rusia pe celebrul Diderot. În spatele ușilor închise, se spune că Ecaterina avea o viață sexuală foarte activă. Era considerată o "Mesalină a nordului”, o împărătească nimfomană.

La scurt timp după detronarea soțului, Ecaterina s-a despărțit de Orlov. S-a îndrăgostit însă de ofițerul Grigori Potemkin, cel care a ajutat-o să scape de soțul ei. Se spune că Potemkin a fost iubirea cea mare a Ecaterinei. „Te iubesc atât de mult, ești atât de chipeș, deștept, jovial și cu simțul umorului. Când sunt cu tine nu-mi pasă de nimic pe lume. Niciodată nu am fost atât de fericită”, mărturisea într-o scrisoare Ecaterina cea Mare. A fost însă o relație deschisă. În timp ce Potemkin era trimis în misiuni la marginile imperiului rus, Ecaterina a avut și alți parteneri de scurtă durată. Mai ales după vârsta de 40 de ani, a preferat compania amanților mai tineri. Istoricul Janet Hartley spune că Ecaterina a avut 12 amanți de-a lungul vieții. Este vorba despre amanți cunoscuți, parteneri alături de care a avut relații mai lungi. Alte surse spun că Ecaterina a avut nu mai puțin de 22 de amanți. „Adevăratele povești de dragoste încep după 40 de ani”, mărturisea Ecaterina. Gurile spuneau că nu putea trăi fără sex.

Mai degrabă romantică decât nimfomană

Specialiștii spun că Ecaterina nu era o nimfomană. Au fost mai mult bârfe și zvonuri împrăștiate de rivali. Asta nu înseamnă că împărăteasa nu avea relații sexuale ocazionale, dar nu atât de multe pe cât se spune și nici atât de neortodoxe. Din contră, specialiștii spun că Ecaterina era mai mult dornică de a se îndrăgosti, de a petrece timp cu amantul, de a schimba idei și a se simți protejată. Iubea bărbații inteligenți și culți. „Adora să joace cărți în apartamentele ei călduroase și comode, să discute despre literatură și artă alături de iubitul ei”, scria Montefioare în „Romanovii”.

Însă Ecaterina mărturisea că nu poate petrece nici măcar o oră fără să fie îndrăgostită. Împărăteasa era mai degrabă dependentă de iubire decât de sex. Era o nemțoaică ordonată care se trezea devreme, își făcea singură cafeaua, se îmbrăca singură și prefera să scrie scrisori de dragoste și să poarte discuții cu iubitul, în intimitate. Moartea ei a fost prilej de bârfă. Unii spun că a decedat în timp ce făcea sex cu un cal. În realitate, Ecaterina a murit în patul ei din cauza unui accident vasculare cerebral la vârsta de 67 de ani.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Răsturnare de situație! / Cristela Georgescu, în spatele contului TikTok care a coordonat plățile pentru influencerii care au făcut campanie ilegală pen…

2 Hmm! / Voi ați văzut ce-a postat Ambasada SUA la București, acum când se discută posibila amânare a Visa Waiver?

3 „Am luat eu vreo șpagă, cum ia Alexandreasca?”

4 ALERTĂ Poate supraviețui politic Zelenski dacă recunoaște asta? / Emisarul lui Trump spune că știe care este cheia rezolvării războiului din Ucraina

5 Ucrainenii au făcut terci baza bombardierelor rusești Tu-95MS și Tu-160