Regimul comunist a fost unul mafiot, de gangsteri politici, iar mafia provenită din DIE produce în continuare corupție. De 30 de ani se poartă războiul de capturare a statului. De ce credeţi că a investit Voiculescu într-un trust mediatic care pierde bani? De ce au făcut-o Vîntu, Patriciu sau Ghiţă? Pentru că trebuie să cheltui bani, ca să protejezi bani, afirmă istoricul Mădălin Hodor, care de 20 de ani studiază la CNSAS arhivele fostei Securități.

”Încă dinainte de 1989 zona asta externă era scăpată de sub control. Nici Ceauşescu nu i-a putut opri să îl fure şi să-şi extindă sferele de influenţă. După 1990 rechinii au scăpat în acvariul cu peştişori.”

Comuniștii români, asemeni celorlalţi din lumea roşie,  erau în esenţă niște gangsteri politici, oameni care au îmbrățișat o anumită ideologie pentru a parveni. Pentru a ajunge sus.

Liderii comunişti au fost cei care au profitat de confiscările averilor „duşmanilor poporului”. A fost un jaf la scară naţională. Şi totul s-a cărat în casele noii burghezii roşii, ale securiştilor, miliţienilor etc. Case care fuseseră la rândul lor confiscate.

Când spun gangsteri politici, o spun în deplină cunoştinţă de cauză. Jaf armat.

La începutul anilor ’50 Alexandru Moghioroş, unul dintre liderii comunişti, îşi întâmpina musafirii în capotul cu monogramă care aparţinuse proprietarului evreu al vilei unde locuia. Apoi, îi invita să mânânce din farfuriile acestuia, tot cu monogramă. Şi nu era o excepţie.

La Steagul Roşu, primul ”mall” din România, unde ajungeau toate „confiscările”, putea fi văzută adesea următoarea scenă: dintr-o limuzină neagră coborau două-trei doamne, care intrau în clădirea administrativă. Acolo, doamnelor, li se prezentau ”ultimele noutăţi”: rochii, fuste, ciorapi etc. ”Noutăţile” tocmai fuseseră luate de la femei aparţinând ”burgheziei decandente” trimise în penitenciare sau a căror avere fusese confiscată.

”Doamnele” erau de fapt ”tovarăşe” şi erau conduse de soţia ministrului de Interne, Martha Drăghici. Mergeau la ”mall”. Îşi alegeau şi plecau. Tovarăşa gestionară o anunţa de fiecare dată pe doamna Drăghici când ”intra marfă nouă.”

Ceaușescu era comunist din convingere, dar asta pentru că oricum nu era în stare să înţeleagă altceva, însă regimul său avea o componentă strict mafiotă: era un regim care funcționa pe bază de clan și o “elită” se îmbogățea pe spinarea a 23 de milioane de oameni.

Iar astăzi românii aceia prostiţi şi ţinuţi într-o formă de sclavie modernă, acoperită ideologic, încă nu înţeleg ce s-a întâmplat cu ei. Li se pare că situaţia din Coreea de Nord e ceva fără precedent, uitând că exact asta au trăit. Exista o discrepanță uriașa între nomenclatură și restul populației.

Din fericire, în faţa acestei amnezii avem antidotul perfect. Documentele de arhivă.  Furturile primilor ani, despre care am vorbit, au fost documentate chiar de către Securitate.

În anul 1968, din ordinul lui Ceaușescu, s-a declanșat  o anchetă privind bunurile de patrimoniu. Pretextul era noua lege a patrimoniului naţional, care abia apăruse, şi chipurile Ceauşescu nu putea să doarmă ştiind că obiecte de artă care fuseseră însușite după 1948, aşa cum am arătat, nu erau în muzee.

De fapt, era doar o reglare de conturi între Ceaușescu și foștii “ilegaliști”, menită să-i pună la respect. Practic, prin asta, Ceauşescu le arăta că la o adică le poate lua patul în care dorm. La propriu.

Cu asta a însărcinat Securitatea. O parte a acţiunii, numită “Îmbogățirea”, se referea strict la personalul Ministerului de Interne, condus pe atunci de Alexandru Drăghici, opozantul lui Ceaușescu.

Deși menită să-l înfunde pe Drăghici, acțiunea a produs un material documentar extensiv privind furturile, confiscările ilegale făcute de organele MI.

Există, de exemplu, un inventar al cabinetului ministrului Drăghici unde erau valize întregi cu ceasuri furate. Exista un fel de bonificație: ofițerii de Securitate care îi făceau diverse servicii primeau ca recompensă câte un ceas de la el. Ceasul, etalonul statutului social. Ca în Armata Roşie.

Totul s-a mușamalizat cu mici excepții. Au fost luate niște obiecte de patrimoniu de la persoane cu care Ceaușescu chiar avea ceva și au fost depozitate la muzee. Lui Drăghici i-a luat dormitorul. Vă spuneam : patul în care dormea.

Au fost şi “mari drame” în lumea burgheziei roşii. Lui Moghioroş i-au luat puştile de vânătoare, ceea ce în lumea lor era practic o expulzare din ”cerc”, pentru că vânătoarea era un ritual de socializare. Fiul s-a sinucis după aşa ”ruşine”.

Așadar, începând cu 1948, au furat tot ce au prins, plus vânzările de evrei și germani. 

Pacepa a devoalat acest sistem mafiot în “Orizonturi roșii”, cartea publicată de el după fugă. Vedem acolo că, sub pulpana ideologică, în România a funcționat un sistem mafiot, organizat ca atare, al cărui șef era Ceaușescu.

Exista oficial legea “ilicitului”, dar și una cu mult mai puternică – legea clanului mafiot: nu poți să ai mai mult decât șefii. Ceea ce producea o mare nemulțumire între pălmașii clanului care făceau banii.

De exemplu, securiștii din comerțul exterior care la sfârșitul anilor ’80 învârteau milioane de dolari mai scăpau câteva sute de mii și pentru ei. Dar problema era că nu aveau ce face cu ei în ţară. Dacă își luau vilă la munte și trei mașini, imediat intrau în atenția șefilor.

Așa că o parte dintre ei au început din anii ’80 ceea ce românii au descoperit în anii 2000 – off-shore. Își țineau banii și afacerile în firme străine din paradisuri fiscale. Securiştii din DIE erau capitalişti pe vremea când românii ştiau cu greu cum arată o banană. Vă daţi seama care era decalajul în 1989?

Am documentat cazul unui securist, Andronic, care a făcut o afacere cu câteva câte sute de tone de cafea, a vândut câteva zeci de tone în nume propriu și a pus banii într-un off-shore. A câştigat 80.000 de dolari. Banii lui.

Era o mare problemă pentru acești oameni care produceau foarte mulți bani că nu puteau să se afișeze cu rezultatele “muncii” lor decât la un nivel foarte mic. Și asta producea periodic nemulțumiri în sistem.

Clanul mafiot producea mulți bani, dar cei care produceau nu puteau să se bucure de banii lor. Există multe povești legate de aceste lucruri, unele din ele explică și misterul banilor lui Ceaușescu.

Banii nu au dispărut din conturile lui Ceaușescu, el nu avea nevoie de așa ceva, totul era al lui, ci din conturile oamenilor care îi manipulau. Tot ei au aruncat și perdelele de fum în privința acestor bani, bani pe care i-au căutat unii aiurea prin toată lumea.

Vă dau exemplul ICE Dunărea, unitatea militara a DIE, indicativ 0107, înfiinţată în 1982. Toți cei care lucrau la Dunărea erau fie ofițeri de securitate, fie personal civil cu legături strânse cu Securitatea.

Dunărea fusese concepută iniţial ca un intermediar între industria naţională şi piaţa externă. Scopul declarat era găsirea de pieţe şi vânzarea de produse româneşti pe valută forte, în scopul achitării datoriei externe. Pentru asta Dunărea, adică Securitatea, percepea un comison de 20%.

Înţelegeţi? Securitatea câştiga direct şi legal 20% din orice vindea pe valută. Asta era trecut în statutul de funcţionare al ICE Dunărea. Banii ăştia intrau separat în conturile ei. De conturile astea aţi auzit vreodată? Nu cred.

Când aud tot felul de aproximativi, care pozează şi în mari specialişti pe probleme DIE, argumentând cât de patrioţi erau securiştii şi cum lucrau ei pentru ţară, îmi vine să râd. Da, patrioţi contra comision!

În plus, chestiunea cu ”acoperirea datoriei” era doar parţial adevărată, pentru că banii obţinuţi nu se duceau toţi acolo. Ceauşescu decidea ce se făcea cu ei.

Mai investea în nişte proiecte fantasmagorice prin Africa sau America de Sud, îi mai venea ideea să facă nu ştiu ce fabrică de diamante. O parte din banii ăştia, pentru care îşi rupeau spinările vreo 23 de milioane de români, se pierdeau pur şi simplu.

Dunărea devenise o căpușă uriașa. Era organizată pe servicii, fiecare corespunzând unui sector al economiei naţionale. Fiecare minister era practic dublat de un serviciu al ICE Dunărea. Nimic nu se putea vinde fără Dunărea.

Apoi, au trecut la nivelul ulterior. Pentru că produsele româneşti se vindeau greu, din cauza calităţii proaste, şi cel mai adesea doar în sistem de barter (Dunărea lua camioane de la Braşov, le vindea în Egipt pe grâu, apoi căuta să vândă grâul), securiştii au început să funcţioneze ca brokeri pe piaţa internaţională.

Dunărea devenise un operator de import-export pe infrastructura unui serviciu secret. Sună cunoscut? Asta pentru că este. Nu am inventat apa caldă după 1990.

DIE afla fie de la ofiţerii săi, fie de la acoperiţii din MAE că în Angola era cerere de porumb din cauza secetei. Căutau imediat pe unde aveau legături şi apăreau cu porumb de vânzare.

Problema era că Dunărea nu făcea comerţ legal, ci ocolea taxe vamale, ascundea originea mărfii, lucra cu mafioţi. Dunărea nu făcea comerţ, făcea trafic. Mare diferenţă.

Trecerea la trafic de arme și droguri, la livrarea de mărfuri unor zone care se aflau sub embargou s-a făcut firesc. Nu urmăreau decât mărirea profitului indiferent prin ce mijloace.

Ca să vă faceţi o idee, acest mamut a produs în 1988, conform bilanțului, 800 de milioane de dolari profit net, bani vărsați în conturile administrate de Ceaușescu și de cei din jurul lui.

În februarie 1990, premierul Petre Roman decide să lichideze ICE Dunărea. Din ordinul lui a mers acolo o echipă de control care a produs un proces-verbal: în conturile ICE Dunărea mai erau 10 lire turcești, 15 franci elvețieni, 10 dolari și câteva lire italiene.

Se mai întreabă cineva unde au dispărut banii lui Ceaușescu? In buzunarele celor din CIE şi ICE Dunărea. Şi ale prietenilor lor civili. După care au lichidat şandramaua, pentru că nu mai era utilă.

Erau deja pe picioarele lor, cu propriile firme şi afaceri la cheie. Si cu milioane de investit, bani despre care nu întreba nimeni nimic. Guvernul român angajase o firmă canadiană şi îi căuta prin Elveţia.

Deci de ce nu se puteau afișa înainte de 1989? S-au afișat după ’90.

Culmea că românii se uitau ca proştii cum ăia care îi furaseră 50 de ani au devenit peste noapte capitalişti de succes şi au început să cumpere pe persoană fizică ceea ce deţinuseră în grup. După care, ca să fie şi mai frumos, i-au şi votat şi au plâns împreună cât de nedreaptă e societatea asta democratică.

Numai cu un popor îndobitocit, cum erau românii în 1989, puteai face aşa ceva.

Foarte rău. Atât de partea publică a dezvăluirilor din “Orizonturi roșii”, cât și de partea mai puțin văzută a acestor dezvăluiri, care a devoalat rețelele de lucru ale Securității pe partea economică.

În general, dezvăluirile lui Pacepa au beneficiat de un interes mediatic excesiv, mai ales sub aspectul trădării și al deconspirării rețelelor de spioni. A existat și asta, desigur, au fost retrași mulți agenți acoperiți sau la vedere.

Dar efectul cel mai puternic a fost asupra rețelelor economice construite. Marele lui merit este că a dat jos cortina de pe aspectul ideologic al regimului lui Ceaușescu și a arătat că era unul mafiot.

Trebuie spus că “Orizonturi roșii” este o carte operativă din timpul Războiului Rece, scrisă de Pacepa cu girul și în colaboare cu CIA. Nu este un document 100% onest.

Apar acolo și dezinformări, și tușe grotești pentru a crea o imagine defavorabilă. Există și șopârle informative privind diverși trădători în jurul lui Ceaușescu, menite să creeze confuzie la București.

Eu am verificat cu documente unele dintre poveștile spuse de Pacepa  și vă confirm că sunt reale, toate dovezile sunt în arhive. De exemplu, operațiunea Leopard, cu omul de afaceri german ademenit de Securitate, prin intermediul unei profesoare din Bucureşti de care el se îndrăgosteşte și începe să lucreze cu ea pentru a fura planurile tancului.

Cartea lui Pacepa a dat o mare lovitură acestui tip de organizare mafiotă. Şi cine putea să o dea mai bine decât unul care făcuse parte din Familie?

S-a constituit o comisie de anchetă alcătuită din șefi ai Securității, a făcut parte din ea și Iulian Vlad, care a produs un material de câteva mii de pagini. Cam toți ofițerii DIE, dar și ofițeri de Securitate, membrii ai conducerii partidului au dat declarații referitoare la funcționarea DIE.

Și materialele acestea arată întreaga rețea mafiotă constituită în interiorul DIE, cu legături la vârful partidului, la cel mai înalt nivel, adică până la Ceaușescu și la fratele lui geamăn, care avea numele conspirativ „Călin” și era unul dintre șefii DIE.

Clanul controla efectiv, practic prin fratele lui Ceaușescu, toate aceste operațiuni.

Trădarea lui Pacepa a fost cu atât mai grea cu cât seful DIE era „copilul de aur” al regimului și al lui Ceaușescu. DIE producea banii.

Foarte interesant este că în decembrie 1989 DIE (CIE) a dispărut ca un fum, de parcă n-ar fi existat decât Securitatea interna. După ’89 lumea a început să se războiască cu Securitatea internă, cea care făcuse poliţie politică, cu turnătorii. Mafioții din DIE însă au dispărut ca prin farmec și unii dintre ei au apărut apoi ca oameni de afaceri cu investiții.

DIE a dispărut, dar metodele şi rețelele s-au păstrat până în zilele noastre. Aţi observat câte scandaluri legate de corupție, reţele mafiote și firme sub acoperire apar în zona SIE? Eu cred că nu e deloc întâmplător. Deloc.

Încă dinainte de 1989 zona asta externă era scăpată de sub control. Nici Ceauşescu nu i-a putut opri să îl fure şi să-şi extindă sferele de influenţă. După 1990, rechinii au scăpat în acvariul cu peştişori.

Ce s-a văzut în ultimii 30 de ani? Războiul de capturare a statului. De ce? Simplu. Pentru că nu este suficient să ai bani, dacă nu ai puterea să îi protejezi. Pentru asta ai nevoie să ai politicieni, miniştri, prim-miniştri, preşedinţi în buzunarul tău. Să controlezi Justiţia şi Serviciile. Şi exact asta s-a întâmplat.

De ce credeţi că a investit Voiculescu într-un trust mediatic care pierde bani? De ce au făcut-o Vîntu, Patriciu sau Ghiţă? Nu ştiau că televiziunile şi ziarele sunt găuri negre în care arunci bani ce nu se întorc niciodată?  Ştiau prea bine. Dar ştiau la fel de bine că trebuie să cheltui bani, ca să protejezi bani.

Şi au fost foarte aproape să reuşească. Reţelele lor au dus România la un pas de Ucraina.

Apoi, să nu vă închipuiţi că oamenii ăştia au achiziţionat doar putere economică, politică sau mediatică. Au achiziţionat şi intelectuali, cu tot cu ideile lor, cu tot cu şcoliile de gândire şi discipoli. I-au luat la ofertă şi le-au oferit platformele unde se lucrează la formatarea ideologică.

Orice iniţiativă, orice idee nouă este rapid capturată. Ce nu pot cumpăra distrug. Totul ca să protejeze banii.

Mafia provenită din DIE, trecută sub tăcere, produce în continuare corupție, infracționalitate, exact cum făcea înainte de 1989, profitând, repet, de atenția aproape exclusivă a publicului asupra Securității interne.

Există statul paralel? Da. Ei sunt acela. Statul acesta paralel vine din vechime şi vrea să ajungă în viitor.

Exact cum făceau pe vremea lui Ceauşescu, scopul lor este să ţină captivă victima, vaca de muls. Şi să mulgă generaţie după generaţie. Cum au făcut cei pe care acum îi numim generic ”ciuma roşie”. Şi asta nu e nimic ideologic.

Distribuie Distribuie Comentarii