Adevăratul adversar din interiorul PSD de care se teme azi Dragnea

Adevăratul adversar din interiorul PSD de care se teme azi Dragnea

Cel mai periculos adversar intern pentru Liviu Dragnea este fostul său prieten, partener de învârteli și vecin de județ, Paul Stănescu. Toate informațiile obținute de  G4Media.ro în ultima săptămână indică faptul că baronul de Olt, ajuns între timp vicepremier, i-a cerut liderului PSD să se retragă timp de un an de la vârful partidului în ajunul ultimei ședințe CEX, scrie jurnalistul Dan Tăpălagă.

Cum Dragnea refuză să facă pasul înapoi, Stănescu pare decis ridice partidul împotriva liderului său. Tabăra nemulțumiților ar număra în prezent circa 15 lideri de filiale, printre care și Gabriela Firea, cea mai vocală dintre toți. Oricât de convingătoare dorește să fie, primarul Capitalei nu pare să se bucure de prea multă susținere internă.

În schimb, fostul baron de Olt beneficiază de suportul celorlalți, fiind prototipul baronului pesedist, nesofisticat, dar cu instincte bune de prădător. Ele îi spun azi că masculul alfa sângerează mult prea tare pentru a mai putea conduce haita și că trebuie sacrificat urgent înainte de a pierde teritoriul guvernării.

Stănescu dispune de capacitatea reală de a convinge și alți lideri PSD să i se alăture. N-ar fi exclus să o fi cooptat deja de partea lui și pe Olguța Vasilescu, atacată razant de liderul PSD duminică seara la Antena3. Să nu uităm că, din calitatea sa de vicepremier și de ministru al Dezvoltării, a mai acționat o dată într-un moment critic, de această dată de partea lui Liviu Dragnea.

Nu mai departe de ianuarie 2018, deci în urmă cu doar nouă luni, Paul Stănescu bătea județele Moldovei la braț cu Liviu Dragnea pentru a se asigura de sprijinul liderilor locali in razboiul cu ex-premierul Mihai Tudose. Argumentul forte a lui Stănescu: fondurile din PNDL, bani alocați pe criterii de obediență și loialitate.

Deși Tudose avea toate cărțile în mână, Dragnea și Stănescu au reușit să-i întoarcă pe liderii locali, astfel încât cel care a plecat a fost premierul. Acțiunea de atunci îl face azi și mai credibil pe Stănescu în ochii baronilor: greu de acuzat că acționează în cârdășie cu statul paralel. În treacăt fie spus, Stănescu și Tudose se regăsesc azi în aceeași tabără.

E destul de neclar ce anume l-a montat pe fostul aliat al liderului PSD, mai ales că Stănescu făcuse parte din cercul restrâns de putere. Cel mai probabil vorbim de o combinație de factori, nu de un singur motiv: în primul rând teama de a pierde guvernarea, apoi de umori și ambiții personale etc.

Au contribuit la deteriorarea relațiilor dintre cei doi și intervențiile Irinei Tănase, iubita liderului PSD, în treburile guvernării, cam mult pentru orgoliul bătrânului pesedist de școală veche. Nici faptul că Ministerul Dezvoltării a transmis public informațiile despre protocolul încheiat între Dragnea și SRI nu i-au picat foarte bine liderului PSD, în plin război declarat ”statului paralel”.

Potrivit informațiilor obținute de G4Media.ro , Dragnea l-a ironizat atunci pe Stănescu pentru excesul de legalitate, însă tensiunile se acumulaseră deja, iar până la ruptură n-a mai fost decât un mic pas. Cert este că Stănescu a trecut la confruntarea directă, chiar dacă acest conflict încă nu este vizibil pentru publicul larg, alegând să poarte bătălia în subteranele partidului.

Cei doi răzvrătiți nu sunt eroi în povestea luptei pentru putere, ci fiecare se luptă pentru propria supraviețuire. Nu par deloc dispuși să piardă ei totul pentru a salva un singur om, fie el și liderul partidului.Până la următorul CEX, Stănescu și Firea speră să strângă în jurul lor masa critică necesară debarcării liderului PSD, concep scrisori și planuri de atac, dar sunt doar câteva moduri prin care liderul PSD poate fi dat jos.

Ori reușesc să-l demită printr-un puci intern de partid, într-o ședință CEX convocată ad-hoc în momentul în care contează pe majoritatea voturilor, ori printr-o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă. Ultima variantă este, însă, greu de vândut liderilor PSD. Perspectiva de a pierde guvernarea după ce trântesc guvernul Dăncilă în Parlament îi îngrozește pe toți. Greu de crezut că președintele Iohannis le va mai pune un al patrulea premier.

Puciul intern prezintă, la rândul său, destule riscuri într-un partid ca PSD-ul, în care liderii locali s-au obișnuit să țină cu cine are mai multe de oferit și n-au curajul să respire în prezența liderului, câtă vreme acesta se află la butoane. Una este ce promit în stânga și în dreapta înainte de ședință, cu totul altfel de comportă în momentul votului.

Tot ce se poate spune rezonabil la acest moment este că asaltul declanșat de Paul Stănescu și de Gabriela Firea arată radical diferit de încercările eșuate din trecut. Dragnea se manifestă mult slăbit în partid, căzut psihic și foarte obosit cu atât de multe fronturi mari deschise. S-a văzut și duminică seara la Antena 3. Dar să nu uităm că liderul PSD își cunoaște bine ambii adversari, și pe Stănescu, și pe Firea. El i-a promovat în funcții și n-ar fi exclus ca, în final, tot el să-i omoare politic.

Dacă liderul PSD supraviețuiește și acestui atac intern, cel mai dur dintre cele de până acum, scad simțitor șansele debarcării sale pe calea unui puci intern, iar Dragnea se va comporta la vedere ca un dictator sadea. Nu va avea altă soluție decât să-și neutralizeze rapid toți rivalii din interiorul și exteriorul partidului.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”