Specialiștii spun că Războiul Troian, cel descris de Iliada lui Homer, a existat cu adevărat. Au fost descoperite până și ruinele Troiei distruse de ahei. Pentru acele vremuri, războiul pentru cucerirea Troiei a fost un conflict ”global”, adică a agrenat majoritatea forțelor din lumea cunoscută.

Războiul Troian este probabil unul dintre cele mai faimoase conflicte din istoria umanității. Descris în Iliada lui Homer sub forma unui poem rostit sau cântat de în formă orală de aezii din secolele VIII-VII îHr, războiul troian a fascinat generații întregi de băieți, iar eroii săi, Ahile, Hector sau Aiax au devenit modele de urmat. O bună perioadă de timp, mai precis până aproape de mijlocul secolului XX, s-a crezut, în mare parte, că războiul troian nici măcar nu a existat și că este doar o operă de ficțiune. Descoperirile arheologice, dar și implicarea unor speciașiști au dus însă la confirmarea existenței Troiei și a conflictului cu aheii. Au fost găsite ruinele cetății arse de ahei. Specialiștii spun că războiul troian a fost un conflict ”mondial" pentru acele vremuri, angrenând multe dintre națiunile din Epoca Bronzului, oraște state sau regate de pe două continente. Războiul Troian a fost mistuitor. După finalizarea acesteia o întreagă lume s-a prăbușit epuizată de schimbări climatice și războaie.

Troia a existat cu adevărat

Povestea războiului troian, așa cum apare în Iliada lui Homer, este binecunoscută. În urma unei ciorovăile dintre Atena, Hera și Afrodita, provocate de mărul de aur al Discordiei, Paris, un prinț regăsit al Troiei este făcut arbitru. Acesta trebuie să hotărască care dintre cele trei zeițe este mai frumoasă și merită mărul respectiv. Paris alege iubirea celei mai frumoase femei din aceea perioadă, Elena din Troia, și implicit pe Afrodita, cea care și-a jurat că-l va ajuta să-i câștige afecțiunea. Elena era însă căsătorită cu Menelaos, regele Spartei, și fratele lui Agammenon, regele din Micene , unul dintre cei mai puternici monarhi ahei. Lui Paris nu pare să-i pese prea mult. Cu ajutorul lui Cupidon care o vrăjește pe Elena, Paris, ajuns la Sparta sub pretextul unor schimburi comerciale, o răpește pe frumoasa prințesă ahee și o duce în Troia. Așa a început războiul troian. După 10 ani de lupte, Ullise, înțeleptul rege al Itacăi, găsește o cale de a pătrunde în Troia, utilizând celebrul cal troian.

Odată ajunși în cetate, aheii deschid porțile iar Troia este jefuită cumplit și mai apoi arsă din temelii. Aceasta este povestea lui Homer. Mult timp a fost considerată doar o ficțiune, cu oameni și zei. Inclusiv Troia a fost considerată o ficțiune. Totul s-a schimbat în momentul în care un om de afaceri, Heinrich Schliemann, născut în Prusia în 1882, pasionat din copilărie de Iliada și Odissea, a mers în căutarea Troiei pe țărmurile Asiei Mici.

Specialiștii spun că atât Odissea cât și Iliada au fost concepute undeva între secolele VIII și VII îHr, dar poveștile descrise aveau loc cu câteva sute de ani în urmă, în timpul Epocii Bronzului. Indiciile l-au purtat pe Heinrich Schliemann către Isarlîk, o regiune de pe coasta de vest a Turciei de astăzi, în Asia Mică. Între 1871-1872 a făcut pe cheltuială proprie mai multe cercetări arheologice care au scos la iveală artefacte din Epoca Bronzului, dar, cel mai important, ruinele unei cetăți. Mai apoi, în 1876, Schliemann a plecat în Grecia Continentală, în Pelopones, căutând indicii despre Agammemnon, Menelaos și ceilalți eroi ai Iliadei. Aici a descoperit pentru prima dată urmele civilizației miceniene.

Erau contemporane cu ruinele cetății de la Isarlîk. Copilul pasionat de eroii lui Homer, dovedise că Troia și aheii chiar existaseră. Pe urmele lui Schliemann au plecat și alți arheologi de-a lungul deceniilor. Au fost făcute cercetări moderne, sistematice. Au fost descoperite, la Isarlîk nu mai puțin de 10 niveluri de locuire, din neolitic și până în Epoca Fierului. „Nu este o singură Troie! Sunt cel puţin 10, aşa cum evidenţiază straturile succesive de locuire”, scrie Gert Jan van Wijngaarden, cercetător la Universitatea din Amsterdam în lucrarea "Troy: City, Homer and Turkey”. Nivelul de locuire care a atras atenția, a fost nivelul VII. Este vorba despre o cetate puternică, din Epoca Bronzului, care a fost distrusă în jurul anului 1200 îHr. Tocmai fusese găsită Troia. De partea cealaltă, în Pelopones, arheologii au descoperit urmele civilizației miceniene, o civilizație a Epocii Bronzului contemporană cu Troia, nivelul VII.

Adevăratele motive ale războiului troian: foamete, schimbări climatice și război

Descoperirea civilizației miceniene, dar și a Troiei nu au rezolvat pe deplin problema. Scepticii au continuat să se întrebe dacă a fost sau nu război. Descoperirile de la nivelul VII indică distrugeri serioase, fiind găsite inclusiv schelete împrăștiate haotic. În anul 1200 Î. Hr, perioada de final a civilizației miceniene, Troia a ars, iar locuitorii săi au fost uciși. Adevăratele motive ale războiului troian nu țineau însă de o tânără regină adulteră, răpită de un frumos prinț troian. Specialiștii spun că totul s-a produs pe fondul unei crize care se acumulase în toată lumea mediteraneeană.

Au fost evenimente care s-au produs în lanț. Au fost cutremure, secetă timp de mulți ani, urmată de fomate, războaie civile, migrație în masă și războaie pentru resurse. Unul dintre aceste războaie a fost și cel troian. Civilizația miceniană se afla la apus, cu mari probleme cauzate mai ales de foamete și revolte în ținuturile ocupate. Regii ahei erau în căutare de noi teritorii pline de bogății care să-i ajute să depășească problemele grave care-i apăsau. Iar Troia era un adevărat paradis. Așa cum arată specialiștii, Troia era o cetate care veghea zona de trecere dintre Marea Neagră și Marea Egee fiind un punct pivotal al comerțului. Arheologii arată că Troia anului 1200 Î. Hr era extrem de dezvoltată și bogată.

„ Zidurile erau de nouă metri înălţime şi bine întărite. Câteva turnuri de apărare erau încastrate în aceste ziduri, cel mai impunător fiind bastionul din partea de nord-est, care era folosit pentru a spori defensiva citadelei, dar şi pentru a oferi o viziune tactică asupra câmpiei din preajmă”, scrie Trevor Bryce în cartea sa "The Trojans and their Neighbours". Arheologul german Manfred Korfmann spune în "Troy: From Homer's Iliad to Hollywood Epic" că Troia acelor vremuri avea o citadelă destinată monarhului cu tot felul de construcții în formă de megaron, dar și alte zone rezidențiale și comerciale. La margine se aflau mahalele oamenilor de rând. „Acest nivel al Troiei avea o zonă rezidenţială amplă, mai jos de citadela puternic fortificată . Din ceea ce ştim, citadela nu are echivalent în regiune, şi nici în toată zona sud-est europeană”, scria Korfmann. Cetatea era întinsă pe cel puțin 30 de hectare.

Troia făcea parte din regatul numit Wilusa, locuită de o populație cunoscută drept luvieni. Un soi de neamuri asemănătoare hittiților. De altfel, regatul Wilusa era un aliat de încredere al hittiților și probabil un soi de regat clientelar. De cealaltă parte, aheii erau printre cei mai de temut războinici ai epocii bronzului. De origine indo-europeană, aceștia au întemeiat civilizația miceniană începând cu anul 1600 îHr. Era o societate militaristică, eroică, care aprecia mai mult decât orice faptele de arme și războiul. Micenienii erau și buni meșteșugari. Această societate dominată de războinici trăia în orașe fortificate.

Acești micenieni împărțiseră teritoriul Greciei de astăzi în regate care se războiau între ele pentru putere. Aheii au supus și Creta și au distrus inclusiv civilizația minoică. Confruntați cu mari probleme economice și sociale, micenienii sau aheii și-au îndreptat atenția către Troia, cetatea cea mai mândră a regatului Wilusa. Motivul lor a fost practic. Doreau să cucerească această cetate pentru a face rost de resursele de care aveau nevoie și mai mult decât atât pentru a împiedica lumea lor să moară.

Un război feroce al Mediteranei

Izvoarele hittite confirmă existența războiului troian. „În documentele hittite sunt consemnate mai multe campanii militare pe coasta de vest a Anatoliei”, spune Spyros Bakas de la Koryvantes Association for Historical Studies. A fost un conflict ”global" pentru acele vremuri, adică a antrenat majoritatea forțelor importante din lumea cunoscută. Specialiștii spun că numărul combatanților ahei nu depășea 10.000 de oameni. Au fost mobilizați toți regii micenieni de pe teritoriul Greciei. La aceștia se adăugau mai multe triburi tracice, probabil mercenari, dar și iliri.

Este foarte probabil ca în război, de partea aheilor să fi participat și războinici nuragici din insula Sardinia, dar posibil și alte popoare din zona italică și insulele mediteraneene, angrenate în acel val rămas în istorie sub numele de ”popoarele mării”. De cealaltă parte, luvienii din Troia cu siguranță au cerut ajutorul hittiților. Este greu de crezut că hittiții nu au intervenit pentru a apăra o cetate atât de importantă ca Troia și regatul Wilusei. Probabil au venit și trupe din Ugarit sau Cannan.

Nu există însă date precise și nici opera lui Homer nu oferă informații în acest sens. Face în schimb referire la prezența tracilor în război și posibil a ilirilor din zona Epirului. Nu se știe cât a durat războiul și dacă nu cumva, așa cum spuneau hittiți, a fost compus din mai multe etape de invazie. Cert este că micenienii au reușit să distrugă Troia. Acest conflict în care au fost angrenate atâtea regate și popoare nu a făcut decât să accelereze prăbușirea civilizației bronzului în Egeea. Odată cu Troia vor pieri și micenienii, iar "popoarele mării” se vor împrăștia în tot bazinul cauzând haos. O nouă invazie de triburi indo-europene va pune punct marilor civilizații ale bronzului european. Totul a început cu foamete, cutremuri, tsunamiuri și s-a terminat cu războiul troian.