Adevărata privatizare mascată a sistemului sanitar. Ai un șoc când citești așa ceva!
Un proiect de ordonanță de urgență (OUG) publicat spre consultare de ministrul Sănătății, Victor Costache, a reaprins temeri vechi în societatea românească privind o eventuală privatizare a sănătății. Doar că OUG-ul nu este un început, ci o consecință a politicii guvernului Orban., scrie Europa Liberă .
Proiectul de ordonanță de urgență care permite accesul nelimitat al spitalelor private la decontări din banii publici ai programelor naționale de sănătate nu este nici o reformă majoră, nici o măsură gândită pentru pacienți, cel puțin nu cum este definit un pacient în sistemul actual.
Potențiala schimbare este doar un rezultat direct al felului în care Victor Costache – împreună cu guvernul Ludovic Orban – au ales să împartă funcțiile în sistemul sanitar.
- Ministrul Victor Costache, născut la Iași, este fost director medical al clinicii private Polisano din Sibiu
- Adela Cojan, președintele CNAS, este fost director executiv al Polisano din Sibiu
- Horațiu Moldovan, secretar de stat în minister, vine din spitalul privat Sanador
Dacă luam doar o comisie consultativă a Ministerului Sănătății, să zicem cea de chirurgie oncologică – pentru că oncologia este un program național –, observăm următoarele:
- Președintele comisiei, Dr. Liviu Bosînceanu, vine de la clinica privată Polisano
- Șeful de lucrări, Dr. Claudiu Matei, vine de la clinica privată Polisano
- Prof. Univ. Dr. Florin Cătălin Cîrstoiu vine de la spitalul privat Regina Maria
- Dr. Nicolae Ioanid și prof. univ. Dr. Viorel Scripcariu – vin de la spitalul privat Arcadia, din Iași
Cu alte cuvinte, executivul Orban a ales ca politica publică a unui sistem social de sănătate să fie dirijată și consiliată de foști sau actuali angajați din sistemul de clinici și spitale private, proiectate să obțină profit.
Este greu de înțeles cum această practică nu constituie un conflict de interese.
Cum este organizat sistemul sanitar din România?
Cine se uită pe un fluturaș de salariu va vedea contribuția „la sănătate” marcată cu acronimul CASS. Prescurtatea vine de la „contribuția de asigurări sociale de sănătate”.
Cu alte cuvinte, indiferent de preferințele ideologice ale fiecăruia, sistemul sanitar public este, în prezent, un sistem social. El trebuie să asigure tratament pentru cât mai mulți pacienți, în condiții cât se poate de bune, indiferent de contribuția în sumă absolută a fiecăruia dintre ei. Mai mult, în unele situații trebuie să asigure îngrijire medicală și pentru persoane care nu sunt asigurate.
Unul dintre principiile de bază ale Legii 95 – legea de funcționare a sistemului sanitar – este echitatea. Termenul se găsește de mai multe ori în textul legii și, de altfel, și în Constituție la dreptul universal la sănătate.
De la ce a pornit scandalul?
Un proiect de ordonanță de urgență publicat de Ministerul Sănătății și aflat în dezbatere publică, prevede posibilitatea ca furnizorii privați de servicii medicale (spitalele private) să poată accesa fără limite fonduri din programele naționale de sănătate.
Programele naționale acoperă tratamentul pentru pacienți asigurați, care suferă de boli cronice. Câteva exemple: cancer, tuberculoză, boli cardiovasculare, HIV/SIDA etc.
Aceste programe sunt în subordinea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, care stabilește anual bugetul acestora (cu aprobarea Ministerului Sănătății) și numărul pacienților care intră în program, conform cu criterii metodologice aprobate.
În prezent, spitalele private pot oferi servicii pacienților din programe naționale, dar doar dacă spitalele publice și-au epuizat capacitatea de a acoperi ele aceste servicii medicale.
Proiectul de OUG elimină prevederea legată de capacitatea epuizată a spitalelor publice.
Cum este împărțirea în prezent între privat și public la capitolul servicii decontate din programe naționale?
Un studiu al Observatorului Român de Sănătate arată că, în București, de exemplu, în perioada 2018 – 2019, furnizorii privați au acoperit peste un sfert din serviciile medicale decontate din programele naționale de sănătate.
La Cluj-Napoca, spitalele private au primit de la Casa de Asigurări peste 17% din aceste fonduri.
În capitală, din programul național de oncologie, cei mai mulți bani – peste 13 mil. euro – i-a primit în aceeași perioadă Institutul Clinic Fundeni, conform datelor ORS.
Dintre privați, Gral Medical se clasează pe primul loc cu aproape 2,5 mil. euro, iar în clasamentul total ocupă poziția a șasea.
Ce lipsește propunerii Ministerului Sănătății?
În tradiția birocratică românească, nota de fundamentare a proiectului de OUG nu conține nicio dată statistică, nicio proiecție de viitor și niciun studiu de impact.
Într-un articol publicat de HotNews.ro , Vlad Mixich, expert în politici publice de sănătate, numește trei condiții ca propunerea ministrului Costache să poată funcționa fără a afecta pacienții:
- Decontarea serviciilor medicale la valoarea lor reală – o problemă veche a sistemului sanitar românesc care nu a mai actualizat aceste costuri de un deceniu.
- Interdicția pentru medicii coordonatori din programele naționale de sănătate de a lucra în același timp și în sistemul public și în cel privat.
- Interdicția de a aplica orice fel de taxă suplimentară în cazul serviciilor decontate din programele naționale.
Altfel, așa cum arată propunerea în prezent, riscurile unor conflicte de interese în cazul medicilor care lucrează și în spitale publice și în cele private este uriaș.
Altfel, accesul echitabil, așa cum prevede Legea 95 , este contrazis de însăși această modificare a aceleiași legi.
Altfel, spitale publice riscă să rămână fără bani la plata salariilor sau a materialelor sanitare dacă li se reduc veniturile prin migrația excesivă a fondurilor din programele naționale de la public la privat.
Un spital public se finanțează exclusiv din serviciile decontate de casele de asigurări. Ce s-ar întâmpla, de exemplu, cu Institutul Fundeni anul viitor, dacă va avea brusc, să zicem, 3 milioane euro mai puțin? Unde va face economii? La personal? La materiale sanitare? La alte specialități?
