Este posibil ca inima sa să nu fi rezistat tratamentului cu mercur, afecţiunii bipolare de care suferea şi fumatului. Acesta este concluzia a 12 reputați medici români care spun că Mihai Eminescu nu a fost ucis de sifilis, așa cum s-a spus.

În 2018, o carte semnată de 12 dintre cei mai importanţi specialişti în medicină din România desfiinţează atât mitul sifilisului, cât şi pe cel al crimei.

Mihai Eminescu a murit pe 15 iunie 1889, în Casa de sănătate a medicului Alexandru Şuţu, de pe strada Plantelor din Bucureşti. Oficial, cauza morţii a fost sifilisul, maladie de care poetul ar fi suferit în ultimii săi șase ani de viaţă. În presa vremii au apărut şi speculaţii privind posibila asasinare a poetului, care ar fi murit din cauza unei lovituri la cap.

„Au luat toate documentele, toată descripţia bolii şi au constatat că un bolnav de sifilis nu trece prin ce a trecut Eminescu şi nu a avut simptomele respective”, spunea, la acea dată, Eugen Simion, academician.

„Diagnosticul de sifilis nu a fost documentat, pe vremea aceea nici nu se putea documenta. Era interpretat pe semnele clinice, pe contactul sexual, pe fenomenele cutanate ce apăreau după contactul sexual la un interval de timp”, a precizat Eduard Apetrei, medic cardiolog.

Nu apar leziuni cerebrale

Academicianul Victor Voicu, farmacolog si toxicolog, spune că în raportul autopsiei poetului nu apar leziunile cerebrale specifice sifilisului. Ceea ce înseamnă că tratamentul cu mercur, folosit la acea vreme, nu avea cum să-i facă bine.

Experţii reuniţi de Academia Română au spus că poetul a avut o ateroscleroză precoce şi o personalitate de tip bipolar care, alături de tratamentul greşit şi de propriile vicii, i-au grăbit sfârşitul. Este foarte probabil ca Mihai Eminescu să fi murit în urma unui infarct.

„M-am documentat în primul rând asupra efectelor produse de intoxicaţia cu mercur pe aparatul cardiovascular. Din rapoartele medicale reiese că el avea palpitaţii, că se plângea de dureri toracice, deci putea să fie angină, că nu mai putea urca, oboseala, efortul şi că a avut leşinuri. El a avut o suferinţă şi cardiovasculară. Era fumător, avea factor de risc major”, arăta prof. univ. dr. Eduard Apetrei. Volumul „Maladiile lui Eminescu şi maladiile imaginare ale eminescologilor” a fost publicat de Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, sub îndrumarea academicianului şi criticului literar Eugen Simion.

Intoxicarea cu mercur

Profesorul doctor Irinel Popescu, membru corespondent al Academiei Române şi preşedinte al Academiei de Ştiinţe Medicale din României, în cadrul unei sesiuni ştiinţifice ce a avut loc în 2014 şi întrunită tocmai pentru a discuta cazul Eminescu, spunea cu certitudine că poetul a fost ucis din cauza intoxicării greşite cu mercur de către medicii din aceea perioadă. Intoxicaţia cu mercur i-a provocat stop-cardio-respirator care a fost şi cauza morţii poetului.

”Între lunile februarie - iunie 1889, lui Mihai Eminescu i s-a administrat intravenos clorură de mercur la Institutul Şuţu şi, probabil, că aceasta a fost cauza stopului cardiac, care i-a provocat moartea”, preciza acesta.

"Tratat” de incompetenţi şi ţinut în mizerie

Părerea profesorului doctor Irinel Popescu este împărtăşită şi de un alt specialist, medicul Raul Neghina de la Departamentul de Parazitologie a Universităţii de Medicină şi Farmacie ”Victor Babeş” din Timişoara.

Acesta precizează că poetul a fost ”tratat” de incompetenţi şi ţinut în mizerie, ceea ce i-a scurtat de asemenea viaţa.

”După ce am revăzut toate ipotezele medicale şi simptomatologia, concluzionăm că a suferit de tulburare bipolară şi a murit din cauza otrăvirii cu mercur, un tratament neadecvat administrat ca urmare a diagnosticării greşite cu sifilis. Spitalizat in locuri nepotrivite şi tratat de medici incompetenţi, a suferit nu doar fizic, dar şi moral, murind prematur. În urma unei scrisori adresate prietenilor, el pe bună dreptate s-a considerat un om sacrificat”, preciza medicul Raul Neghina, în studiul „Controverse medicale şi dileme privind boala şi moartea lui Mihai Eminescu”.

Cu alte cuvinte, Mihai Eminescu a fost victima unui caz de malpraxis, fiind diagnosticat greşit, fiindu-i administrat un tratament neadecvat, care i-a provocat un stop cardio-respirator şi în cele din urmă decesul. Pe scurt, Eminescu a fost omorât prin intoxicare cu mercur de un grup de medici incompetenţi. Profesorul doctor Irinel Popescu sublinia de altfel că mercurul era deja interzis ca şi tratament al sifilisului în Europa de Vest în secolul al XIX lea, tocmai din cauza efectelor sale adverse.

Înmormântat la umbra unui tei

Mihai Eminescu (Mihail Eminovici) s-a născut la 15 ianuarie 1850, la Botoşani (și a copilărit la Ipoteşti) fiind al şaptelea dintre cei 11 copii ai căminarului Gheorghe Eminovici şi ai Ralucăi Eminovici.

A publicat primul său poem („La mormântul lui Aron Pumnul“) la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena. Eminescu a făcut parte din societatea literară Junimea şi a lucrat ca redactor la „Timpul“, ziarul oficial al Partidului Conservator.

Operele lui Eminescu precum „La Steaua“ sau „Făt-Frumos din Lacrimă“ sunt și acum printre cele mai citite. Dar cea mai cunoscută poezie din literatura română este Luceafărul, care a văzut tiparului în 1883, când a fost publicată în Almanahul Societăţii Studenţeşti ”România Jună” din Viena. Biografii lui Eminescu au descoperit faptul că poemul a fost început în 1873. De-a lungul anilor, poezia a fost scrisă, rescrisă şi finisată de mai multe ori până la publicarea din 1883.

Eminescu a fost internat la 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. La 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu. La 17 iunie 1889, Eminescu a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu din Bucureşti.