Ada Solomon, la NexT: „Scurtmetrajul spune mai multe decât o carte de istorie recentă sau un ziar“

Ada Solomon, la NexT: „Scurtmetrajul spune mai multe decât o carte de istorie recentă sau un ziar“

Pelicula care a deschis joi seară, la Cinema Studio din Capitală, cea de-a opta ediţie a Festivalului Internaţional de Film NexT, a fost „La capătul nopţii/ Até Ver a Luz“, lungmetrajul de debut al câştigătorului trofeului NexT 2013, Basil da Cunha. Festivalul NexT se desfăşoară până pe 7 aprilie.

„Cred că publicul trebuie respectat şi cred că este una din primele reguli ale cineaştilor: să încerci să îi oferi publicului cât mai mult şi atunci încercăm să facem asta şi să ne menţinem în formă, pentru că altfel îmi e teamă că se aşterne praful şi e ultimul lucru pe care ni-l dorim. NexT este despre ce urmează, NexT înseamnă prospeţime, tinereţe, curaj, provocare, fiecare următor pas este o provocare pentru fiecare dintre noi şi atunci încercăm aşa, să oferim diverse reţete, diverse variante pentru toate gusturile şi să ne facă şi nouă plăcere pe măsură ce le punem cap la cap şi, de asemenea, momentul în care sunt primite de către public“, a declarat Ada Solomon.

Filmele din secţiunea Angry Ukrainians, spre exemplu, nu sunt filme angajate, nu sunt filme care vorbesc despre politică. Sunt filme care vorbesc despre viaţa de zi cu zi, cu umor, cu tristeţe, cu emoţie.

Ada Solomon, directoarea NexT

Ada Solomon a precizat că scurtmetrajul este un fel de a pătrunde în ceea ce preocupă o generaţie, în ceea ce preocupă artiştii din lumea, din zona respectivă. „Îţi spune mult mai multe decât o carte de istorie recentă sau decât îţi spun ziarele, pentru că este dinăuntru, este ceea ce simt, ceea ce îi preocupă, ceea ce îi doare. Filmele din secţiunea Angry Ukrainians, spre exemplu, nu sunt filme angajate, nu sunt filme care vorbesc despre politică. Sunt filme care vorbesc despre viaţa de zi cu zi, cu umor, cu tristeţe, cu emoţie şi este un program foarte interesant, pentru că ne arată cât de similari suntem, cât de apropiaţi suntem şi că nu e întâmplător că avem o graniţă comună, că avem o parte de teritoriu care a oscilat, o graniţă care s-a mutat în sus şi în jos şi cred că este foarte important să înţelegem aşa ce se întâmplă în alte părţi ale lumii", a explicat directorul festivalului.

Trofeele de anul acesta din competiţia internaţională a Festivalului de Film NexT vor fi disputate de 26 de pelicule din 22 de ţări. Coselecţionerii Irina Trocan şi Andrei Rus au ales dintre cele peste 1.000 de filme înscrise în festival câteva dintre cele mai provocatoare scurtmetraje recente. Spectatorii NexT se vor delecta cu viziuni inedite şi poveşti venite de prin toată lumea, din Marea Britanie şi Franţa până în Argentina şi Kârgâzstan.

Până luni, cinefilii sunt invitaţi la un adevărat maraton cultural din care nu vor lipsi proiecţiile speciale, sesiunile de întrebări şi răspunsuri cu realizatorii filmelor, seminariile şi petrecerile. Astfel, 123 de scurtmetraje şi mediumetraje au fost selecţionate în acest an de criticii Andrei Rus şi Irina Trocan. NexT Short Film Market, care reuneşte producători români şi străini, completează programul NexT.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”