ACUZAŢII la CNA în legătură cu Antena 3

ACUZAŢII la CNA în legătură cu Antena 3

Narcisa Iorga, membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), spune că Laura Georgescu, preşedintele CNA, a minţit în legătură cu faptul că nu poate chema din concediu membrii Consiliului pentru a discuta cazul Antena 3.

Narcisa Iorga (Imagine: Liviu Adăscăliţei/Mediafax Foto)

"Problema nu e cu rechemarea din concediu a membrilor CNA, ci faptul că nu poate face cvorumul de opt, din motive ce ţin de persoana ei, în urma scandalului în care e implicată din iunie încoace. Eu, de exemplu, sunt în concediu. Vin oricând la şedinţă, cu condiţia ca ea să nu participe. Demisia, Laura Georgescu!", a scris Narcisa Iorga, pe contul său oficial de Facebook.

Narcisa Iorga mai spune că, pe 16 decembrie 2013, Laura Georgescu "a rechemat din concediu toţi membrii CNA numiţi de USL+UDMR ca să transforme Antena 2 în Antena Stars".

Laura Georgescu, preşedintele CNA, a declarat luni seară pentru MEDIAFAX că CNA a monitorizat Antena 3 pe subiectul prezentării procesului ICA, precizând că acest caz poate fi analizat într-o şedinţă la care sunt prezenţi minimum 8 membri din cei 11 ai Consiliului, însă în prezent 4 membri sunt în concediu de odihnă.

"Începând cu perioada 1 - 4 august 2014, patru membri ai CNA sunt în concediu de odihnă, iar legislaţia actuală nu permite rechemarea acestora din concediu", a declarat Laura Georgescu, preşedintele CNA.

Laura Georgescu a fost contactată de agenţia MEDIAFAX în contextul în care Elena Udrea , preşedintele Partidului Mişcarea Populară (PMP), a declarat, luni, că PMP a scris un denunţ penal împotriva preşedintelui CNA, pe motiv că aceasta protejează, prin lipsa de reacţie, practicile de la Antena 3.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”