ACUE: Piața gazelor naturale din România nu îndeplinește condițiile pentru liberalizare; procesul necesită o pregătire prealabilă

ACUE: Piața gazelor naturale din România nu îndeplinește condițiile pentru liberalizare; procesul necesită o pregătire prealabilă

Autoritățile competente trebuie să ia cele mai bune măsuri pentru evitarea unor distorsiuni majore pe piața gazelor naturale, ca urmare a unei liberalizări precipitate și nepregătite corespunzător, susțin reprezentanții Federației Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE).

'ACUE susține pe deplin liberalizarea pieței de gaze naturale din România — proces în cadrul căruia o etapă esențială o constituie stabilirea prețului gazului natural din producția internă prin mecanisme de piață, și nu prin decizie administrativă — în condițiile existenței elementelor necesare care să asigure funcționalitatea acesteia într-un mod transparent, eficient, garantând accesul nediscriminatoriu al participanților. Din păcate, însă, în prezent, piața gazelor naturale din România nu îndeplinește condițiile prealabile și indispensabile care să permită parcurgerea acestei etape și, în consecință, considerăm că demararea acestui proces fără o pregătire prealabilă corespunzătoare va avea efecte negative în piața gazelor naturale, susceptibile a afecta interesul public general, în special pentru iarna viitoare', adaugă reprezentanții ACUE, într-un comunicat de presă, transmis vineri AGERPRES.

Unul dintre motivele principale pentru care reprezentanții ACUE se pronunță în favoarea amânării dereglementării prețurilor de achiziție a gazelor naturale, prevăzută în acest moment la 1 aprilie 2017, se referă la dereglementarea prețurilor de achiziție la gazele naturale ar conduce la o creștere a prețului final al acestora pentru clienții casnici și pentru producătorii de energie termică, ce beneficiază, astăzi, de un preț de achiziție stabilit prin hotărâre a Guvernului.

'Astfel, dacă în prezent, costul de achiziție al gazelor naturale pentru piața reglementată se situează la un nivel de 60 lei/MWh, dereglementarea acestui element de cost va conduce, într-o primă fază, la o creștere imediată a acestuia până la nivelul costului de achiziție pentru piața liberă, care se situează în prezent între 72-80 lei/MWh, așa cum rezultă din puținele tranzacții încheiate până în prezent pe piețele centralizate. Trebuie menționat faptul că prețul gazelor naturale din import este stabilit printr-un mecanism care are în vedere corelarea cu prețul petrolului (media pe ultimele 9 luni) și cursul leu/dolar USD', explică reprezentanții Federației.

Potrivit sursei citate, în ceea ce privește perspectivele pentru sezonul rece 2017-2018, prognozele privind prețul de import al gazelor naturale, care în absența unui preț corect al gazului din producția internă, rezultat al cererii și ofertei într-o piață lichidă și funcțională va rămâne singurul preț de referință pe piața gazelor naturale, indică pentru sfârșitul anului o creștere extrem de importantă a costului gazului natural ca marfă (aproximativ 100 lei/MWh în trimestrul 3 și 104 lei/MWh în trimestrul 4).

ACUE notează că există o probabilitate foarte ridicată ca producătorii interni să își stabilească prețurile de vânzare a gazelor din producția internă la o valoare apropiată prețului gazelor naturale din import, ceea ce poate genera efecte dramatice în piața gazelor naturale, care riscă să afecteze continuitatea și siguranța alimentării cu gaze naturale și să conducă la falimentul unor participanți la piață, în primul rând al producătorilor de energie termică în sistem centralizat dar și a unor furnizori de gaze naturale.

Pe de altă parte, Asociația este de părere că dereglementarea graduală a achiziției gazelor naturale nu constituie o barieră pentru stimularea competiției dat fiind că și la acest moment orice client, inclusiv cei casnici, își poate schimba furnizorul de gaze naturale. 'Acest lucru nu se întâmplă în prezent într-o manieră semnificativă tocmai datorită faptului că piața gazelor naturale din România nu dispune de mecanisme care să genereze o lichiditate adecvată și, astfel, să creeze clienților condițiile pentru ca aceștia să dispună de mai multe opțiuni în ceea ce privește alegerea furnizorului', susține ACUE.

Totodată, reprezentanții ACUE consideră că dereglementarea graduală a achiziției gazelor naturale nu ar trebui să constituie un temei de infringement cu privire la alocarea fondurilor europene pentru proiectul de infrastructură BRUA, atât timp cât, independent de procesul de liberalizare, exporturile de gaze naturale în afara țării nu pot fi realizate din motive tehnice. Ca atare, alocarea unor cantități de gaze suplimentare față de cele aproximativ 65 — 70% din producția internă care, la acest moment, sunt pe piața liberă, nu constituie o soluție pentru rezolvarea acestei probleme.

'Companiile de distribuție și furnizare reglementată de gaze naturale practică un tarif de distribuție respectiv o marjă de furnizare care sunt stabilite de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei din România și reprezintă astăzi în jur de 30% din prețul final al gazelor naturale (fără taxe). Precizăm, totodată, faptul că prețul de achiziție al gazului nu influențează în niciun fel nivelul tarifului de distribuție și al marjei de furnizare', menționează sursa citată.

Înființată în mai 2012, Federația ACUE are 30 de membri, printre care se numără grupuri puternice din domeniul energiei electrice și gazelor naturale, respectiv E.ON România, ENGIE România, Enel România, CEZ România, C.N.T.E.E. Transelectrica SA, Societatea Energetică Electrica SA, WIEE, WIROM GAS, GAZ EST, cu un număr total de circa 27.000 de angajați și cu o cifră de afaceri anuală de peste 5,5 miliarde de euro.

Guvernul a aprobat, în luna iunie 2016, o Ordonanță de Urgență prin care prețul plătit de populație a fost înghețat la nivelul de 60 de lei pe MWh în perioada 1 iulie 2016 — 31 martie 2017, iar calendarul de liberalizare a fost suspendat pe această perioadă.

Calendarul de liberalizare a pieței gazelor prevedea câte o majorare de 6 lei pe MWh la 1 iulie 2016 și 1 iulie 2017, urmând ca, în 2018, calendarul să fie rediscutat.

Președintele Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE), Niculae Havrileț, a anunțat, joi, că prețul gazelor va crește cu 5-6% de la 1 aprilie pentru consumatorii casnici, care vor fi protejați pe parcusul anului de eventuale creșteri neașteptate de prețuri pe piața liberă.

La jumătatea lunii februarie, directorul general al E.ON România, Frank Hajdinjak, declara, pentru AGERPRES, că piața gazelor se va confrunta cu probleme serioase de la 1 aprilie, dacă ANRE nu ia măsuri.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”