Actualizarea preţurilor în proiectele derulate din fonduri europene, în analiza Comisiei Europene, la propunerea României

Actualizarea preţurilor în proiectele derulate din fonduri europene, în analiza Comisiei Europene, la propunerea României

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, a propus Comisiei Europene identificarea unor soluţii rapide la nivelul UE pentru a veni în sprijinul beneficiarilor publici şi privaţi ai programelor de dezvoltare rurală ale căror proiecte sunt afectate de crize din afara sectorului, astfel încât să se poată asigura finalizarea acestora, informează ministerul de resort.

"România solicită Comisiei Europene să adopte de urgenţă decizia care să permită majorarea costurilor proiectelor şi compensarea cheltuielilor suplimentare pentru beneficiarii PNDR, astfel încât să se asigure finalizarea investiţiilor deja începute", a declarat Chesnoiu, la Consiliul AgriFish, desfăşurat în data de 24 mai 2022, la Bruxelles.

Solicitarea ministrului român s-a bucurat de o largă susţinere din partea statelor membre, iar preşedintele Consiliului şi Comisia Europeană au apreciat iniţiativa României ca fiind una extrem de utilă. În perioada următoare, Comisia Europeană va identifica cele mai potrivite soluţii pentru derularea şi implementarea în bune condiţii a proiectelor demarate, se arată în comunicat.

"Având în vedere situaţia economică generală nefavorabilă survenită în timpul pandemiei COVID-19, accentuată mai întâi de creşterea preţurilor utilităţilor şi apoi de conflictul armat din Ucraina, România şi alte state membre al Uniunii Europene se confruntă cu o situaţie dificilă în implementarea programelor de dezvoltare rurală. Mulţi dintre beneficiarii măsurilor de sprijin se află în incapacitate de a continua realizarea proiectelor aflate în derulare, întrucât bugetele aprobate la nivelul anilor 2014-2020 nu mai pot acoperi cheltuielile suplimentare apărute pe parcurs. În acest context, există riscul renunţării la executarea lucrărilor şi nefinalizarea sau rezilierea proiectelor, ceea ce va conduce la neîndeplinirea obiectivelor propuse, corelat cu riscurile legate de dezangajare a fondurilor europene, fapt ce afectează implementarea programului şi mai ales dezvoltarea zonelor rurale", se arată în comunicat.

Printre alte subiecte aflate pe agenda discuţiilor Consiliului AgriFish s-a regăsit protecţia solului în Uniunea Europeană (UE) şi potenţialul său de a contribui la atingerea obiectivelor Pactului Ecologic European.

În acest context, în cadrul intervenţiei sale, ministrul Adrian Chesnoiu a subliniat necesitatea îmbunătăţirii calităţii solului împreună cu asigurarea reducerii costurilor totale de producţie din partea fermierilor şi a diminuării progresive a substanţelor chimice utilizate în agricultură. În acest sens, România a propus acordarea de subvenţii de către UE din fondurile alocate statelor membre pentru achiziţia de utilaje şi echipamente pentru obţinerea şi utilizarea biomasei din resturi vegetale, pentru a evita posibilele arderi ale miriştilor care ar putea conduce la diminuarea proprietăţilor solului.

Utilizarea în sectorul agricol a îngrăşămintelor organice va contribui la atenuarea problemelor actuale asociate cu îngrăşămintele chimice de sinteză, când fermierii se confruntă cu mari dificultăţi în aprovizionare din cauza exploziei preţurilor acestora.

Oficialul MADR a atras atenţia asupra nevoii de a susţine financiar achiziţia de tehnologii cu impact redus asupra structurii solului, precum şi a încurajării utilizării tehnologiilor care permit sechestrarea carbonului şi a azotului în sol, a tehnologiilor de refacere a calităţii solului. Un rol important îl pot avea cercetarea şi inovarea, inclusiv în ceea ce priveşte irigarea durabilă a zonelor sensibile şi crearea de soiuri de plante rezistente la deficitul de apă, la boli şi dăunători, mai spune documentul citat. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Foarte interesante amănunte...

2 „Ești prost și îngâmfat” / „Ia apă în gură că faci praf! Javra dracului” / Scandal la România TV între Adriana Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir

3 Putin: „NATO a decis să intre în război cu Rusia” / Textul integral al declarației președintelui rus. Este România amenințată?

4 Controverse după ce o cercetătoare s-a vindecat de cancer cu virusuri pe care le-a crescut singură în laborator. Mai multe reviste de specialitate au …

5 Momente de groază pentru pasagerii unui avion care a căzut în gol peste două mii de metri: „Am crezut că vom muri, oamenii de lângă noi au intrat dire…