EXPLOZIV/MILIARDE de euro câştigate în instanţe CORUPTE! Dosarele anchetate de DNA, PISTOL CU APĂ!
Dincolo de perdeaua de fum cu care ne obturează existenţa zilnic televiziunile, o lume râncedă, dar vie şi a dracu de eficientă, fură ţara. Hectar cu hectar. Câştigând, în instanţe corupte, miliarde de euro despre care nimeni responsabil din ţara asta nu ne spune nimic. La sfârşitul anului 2013, Curtea de Conturi a României a predat Parlamentului şi cetăţenilor acestei ţări un raport de o gravitate fără precedent. Care pune, cu o sinceritate frustă, aproape cinică, bisturiul pe o rană din care curge un puroi greu de suportat. Ce a anchetat DNA până acum, față de ce scrie mai jos, e pistol cu apă pe lângă tun cu laser!
Este vorba despre cum s-au furat sute de mii de hectare de pădure din proprietatea acestei ţări prin hotărâri judecătoreşti false. Care au avut la bază documente false sau irelevante.
Vă supunem atenţiei câteva cazuri extreme dar şi concluziile incredibil de umane ale celor care au redactat raportul. Dar şi raportul, în ansamblul lui. Noi credem că este de datoria noastră. de cetăţeni români, să nu rămânem indiferenţi la astfel de lucruri. Care sunt strigătoare la cer.
CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI
Sinteza
Raportului de audit
privind
”Situația patrimonială a fondului forestier din
România, în perioada 1990-2012”
Câteva exemple:
5) ”Moştenitori testamentari” beneficiari ai legilor de fond funciar din județele Bihor,
Maramureș și Suceava
Solicitarea de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere după
autor deposedat ALEXANDRU MATEESCU este formulată de un anume RADU LUCIAN în
baza unui testament din anul 1993, prin care soţia lui ALEXANDRU MATEESCU i-ar fi lăsat lui toată averea sa. Întrucât după solicitare moştenitorul testamentar a decedat,demersurile au fost continuate de mama sa iar, după decesul acesteia, deavocata MUREŞAN ELENA.
Prin Hotărârea nr.4980/11.06.2010, Comisia Judeţeană BIHOR validează avocatei
MUREŞAN ELENA reconstituirea dreptului de proprietate pentru 430 ha pădure. Hotărârea este atacată în instanţă şi Judecătoria ALEŞD dispune, prin Sentinţa civilă nr.1281/2010, reconstituirea dreptului de proprietate pentru 62.683 ha pădure pe raza comunelor VADU CRIŞULUI, ȘUNCUIUȘ, MĂGEŞTI şi AUȘEU în baza declaraţiilor de martori (admişi direct în şedinţă) şi a unei Note de şedinţă depusă de avocată, fără a exista la dosar documente din care să rezulte cu certitudine întinderea dreptului de proprietate şi amplasamentul acesteia. Netemeinicia unei astfel de decizii, dincolo de alte argumente juridice, rezultă din simplul fapt că cele patru comune au în total pe raza teritorială o suprafaţă de fond funciar de numai 27.062 ha. În realitate,
din documentele de arhivă (Decretul 83/1949) rezultă că ALEXANDRU MATEESCU a fost deposedat de 4.767 ha pădure, întreaga proprietate a tatălui său fiind în 1922 (înainte de aplicarea Legii de reformă agrară din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş) de 7.852 ha.
Un alt „moştenitor testamentar” este MARIAN RODICA, care solicită reconstituirea
dreptului de proprietate asupra întregii păduri deţinute de POP SIMON în MUNŢII
MARAMUREȘULUI. Solicitarea are la bază un certificat de moştenitor (nr.879/22.05.1991) ce avea înscris la masa succesorală „un pat, un scrin secretaire şi diverse bunuri de uz casnic şi gospodăresc” întocmit ca urmare al unui testament din 1986 al OLGĂI FONAI (dat cu 46 zile înainte de a muri) în care se consemnează „toate bunurile mele care vor mai exista la moartea mea să fie luate de RODICA MARIAN care m-a îngrijit şi mă îngrijeşte şi de care m-am ataşat sufleteşte”.
POP SIMON (decedat în 1920) a deţinut în proprietate pădurea TIBĂU din MUNŢII
MARAMUREȘULUI în suprafaţă de 10.019 ha care, la data preluării de către stat (conform înscrisurilor din cartea funciară) era în proprietatea IRINEI SIMON (văduva lui POP SIMON) –5.009 ha, ZOREI (fiica adoptivă, căsătorită UDREA, decedată 1956, fără moştenitori) – 1.670 ha, OLGĂI (fiica adoptivă căsătorită FONAI, decedată 1986, fără moştenitori) – 1670 ha şi a lui POP SIMON jr. (decedat în 1947, fără moştenitori) – 1.670 ha. Întrucât pădurea ȚIBĂU se află pe teritoriul a două judeţe, cererile au fost depuse atât la comisia locală din judeţul SUCEAVA, cât şi la comisia locală din judeţul MARAMUREŞ. Comisia locală CÂRLIBABA şi Comisia judeţeană SUCEAVA au invalidat
reconstituirea dreptului de proprietate. Hotărârea a fost atacată în instanţă şi, după mai multe cicluri procesuale, Judecătoria din Sf. GHEORGHE, județul Covasna dispune reconstituirea dreptului de proprietate pentru 3.889 ha pădure în judeţul SUCEAVA.
Hotărârile nr.443/c şi 445/c din 29.07.2009 ale comisiei judeţene MARAMUREŞ de
invalidare a reconstituirii dreptului de proprietate sunt atacate în instanţă şiJudecătoria VIŞEUL DE SUS dispune, prin sentinţa civilă nr.2201/12.10.2009, reconstituirea dreptului de proprietate pentru încă 4.931 ha pădure. În total, MARIAN RODICA, moştenitoarea unui pat şi a unui scrin secretaire, devine proprietară a 8.820 ha pădure din care pe 4500 ha a fost pusă în posesie. De menţionat, că s-a mai reconstituit dreptul de proprietate pentru încă 1.648 ha pădure unui alt „moştenitor” RODOLEAN VICTOR după ZORA UDREA, fiică adoptivă a lui POP SIMON, decedată în 1956 fără a avea urmaşi.În concluzie, referindu-ne numai la cele două exemple, pornindu-se de la nişte testamente din anii 1986 şi 1993, când pădurile nu erau în circuitul civil şi de la proprietăţi care nu depăşeau 15.000 ha pădure, s-a ajuns la performanța reconstituirii, mai bine zis constituirii unor drepturi de proprietate pentru 75.000 ha pădure din domeniul public al statului. Situațiile prezentate developează un mecanism cvasigeneral prin care toate abuzurile săvârşite în procesul de reconstituire a drepturilor de proprietate se deconteazăîn final pe seama proprietăţii publice.
6) Afectarea proprietății publice a statului de către procuratori
Cu concursul unor membri ai comisiilor locale şi judeţene, procuratorii (uneor şi cumpărători ai drepturilor litigioase) au afectat semnificativ proprietatea publică a statului obţinând pentru moştenitori (sau pentru ei înşişi) suprafeţe de pădure mult mai mari decât cele legal cuvenite şi pe amplasamente valoroase în foste păduri ale Casei Autonome a Pădurilor
Statului (CAPS).
Acest lucru a fost posibil prin depunerea de cereri la mai multe comisii, solicitând
aceleaşi suprafeţe de mai multe ori în numele unor „moştenitori” care nu aveau întotdeauna vocaţie succesorală. Atunci când solicitările nu erau satisfăcute au apelat la instanţe care, de cele mai multe ori, le-au dat câştig de cauză în baza unor documente vechi care atestau proprietăţi cu mult înainte de 1948, a unor expertize (unele dintre acestea extrajudiciare) tendenţioase şi a unor
mărturii false date chiar în afara cadrului procesual.
a) Între anii 1946–1948, pădurea de pe moşia ELENEI şi a lui EMIL LAHOVARY avea o
suprafaţă de 1.170 ha şi era deţinută în proprietate de fiul acestora NICOLAE
LAHOVARY, acesta fiind şi autorul deposedat. NICOLAE LAHOVARY, diplomat de
carieră, s-a stabilit în ELVEŢIA, a avut o fiică ce, la rândul ei are un fiu (în viaţă),
probabil cetăţean elveţian. Întrucât acesta, (fiul lui NICOLAE LAHOVARY) în calitate de moştenitor legal al autorului deposedat, nu a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, cele 1.170 ha de pădure ar fi trebuit să rămână în proprietatea statului.
Cererile de reconstituire a dreptului de proprietate au fost depuse de CONSTANTIN
LAHOVARY (rudă de gradul VI cu autorul deposedat şi, prin urmare, fără vocaţie succesorală) reprezentat de procuratorul MARICEL COSOR. Comisia judeţeană VRANCEA a validat reconstituirea pentru suprafaţa de pe raza sa teritorială, iar Comisia judeţeană BACĂU a invalidat-o pe motiv că este făcută de o persoană fără drept. Procuratorul, în numele clientului
său, face plângere şi Judecătoria ONEŞTI, prin Sentinţa civilă nr.1714/28.05.2010, a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru 1.138 ha pădure pe baza a două expertize care sugerează că proprietatea ar fi aparţinut lui GRIGORE LAHOVARY (ramura care asigură descendenţa solicitantului) şi nu lui EMIL şi ELENEI LAHOVARY, aşa cum atestă documentele şi al căror descendent era NICOLAE LAHOVARY.
b) În anul 1948, moșia BÂLCA–DOMNEŞTI a lui ILIE SĂBĂREANU mai avea 1.865 ha
de pădure (1.380 ha în judeţul BACĂU şi 485 ha în judeţul VRANCEA), autorii
deposedaţi abuziv fiind ŞTEFAN SĂBĂREANU (cotă 1/3) şi SEVASTIŢA
SĂBĂREANU (cotă 2/3). Solicitările de reconstituire a dreptului de proprietate au fost
depuse de moştenitori, reprezentaţi de acelaşi procurator, MARICEL COSOR, la
comisiile locale RUGINEŞTI (VRANCEA) şi COŢOFENEŞTI (BACĂU). Comisia
judeţeană VRANCEA validează suprafaţa de 842 ha (cu 357 ha mai mare decât dreptul
legal, 842-485=357), iar Comisia judeţeană BACĂU validează 1.378 ha (drept legal).
Deși dreptul legal total era de 1.865 ha, procuratorul a solicitat în instanţă încă 3.920 ha pădure.Deşi exista o hotărâre definitivă şi irevocabilă de respingere a cererilor, procuratorul recurge la un subterfugiu (neprocedural) revenind în cauză cu capete de cerere separate. Instanţa acceptă cererile şi dispune efectuarea unei expertize la propunerea procuratorului. Expertul omite să precizeze în raport că, în fapt, se solicită proprietăţi ale lui NICOLAE LAHOVARY, CLARA MAVROCORDAT şi ale răzeşilor vecini cu moşia lui ILIE SĂBĂREANU şi identifică un presupus amplasament care cuprindea proprietăţi dovedite cu acte de alţi deţinători. Până în prezent nu există încă o hotărâre rămasă definitivă şi irevocabilă.
c) Familiile APOSTOLEANU şi CINCU mai deţineau la nivelul anului 1948 cel mult 2.771
ha pădure ce puteau fi retrocedate moştenitorilor în cazul formulării de cereri. De
menţionat că TAMARA APOSTOLEANU (domiciliată în ELVEŢIA) nu a solicitat
reconstituirea pentru cele 754 ha pădure la care avea dreptul.
Moştenitorii celor două familii, reprezentate de acelaşi procurator, COSOR MARICEL,
au depus cereri de reconstituire a dreptului de proprietate la mai multe comisii locale de pe raza judeţelor GALAŢI şi VRANCEA. Prin mai multe hotărâri, cele două comisii judeţene au validat o suprafaţă de pădure cu 1.024 ha mai mare decât cea care putea fi reconstituită. În unele cazuri, (spre exemplu BUCIUMENI), procuratorul refuză punerea în posesie pe vechile amplasamente
şi obligă comisia locală, prin executor judecătoresc, să facă punerea în posesie pe amplasamente, mult mai valoroase în foste păduri CAPS (ale statului). Nemulţumit că nu s-au validat suprafeţelesolicitate, procuratorul iniţiază acţiuni în instanţă, în prezent, pe rolul acestora înregistrându-se cauze (în diferite faze procesuale) care însumează pretenţii pentru încă 8.585 ha pădure.
La nivelul anului 1948, din fosta moşie VLADNICU stăpânită de MARIA C. PLAGINO
şi apoi de CONSTANTIN CRISTOFIL (legatar universal) mai rămăseseră 300 ha pădure cei doi vânzând de-a lungul anilor mari suprafeţe de pădure. Parte din pâlcurile cu vegetaţie forestieră (care nu intrau în categoria păduri) fusese expropriată în baza legilor de reformă agrară din 1921 şi 1945.
Moştenitoarea DENISA CRISTOFIL a fost pusă în posesia celor 300 ha pădure însă,
după aceasta, reprezentată fiind de DUŢĂ GICĂ, mai întâi în calitate de procurator, apoi în calitate de cumpărător al drepturilor litigioase, a depus la Comisia locală TĂNĂSOAIA şi la Comisia judeţeană VRANCEA notificări prin care mai solicita încă 1480 ha pădure depunând ca document un plan de hotărnicie al moşiei VLADNICU întocmit în anul 1877. După respingerea iniţială a cererii (7.03.2006) comisia locală TĂNĂSOAIA acceptă solicitarea propunând reconstituirea pentru încă 1.043 ha pădure, însă Comisia judeţeană invalidează propunerea.
Judecătoria ADJUD dispune, prin Sentinţa civilă nr.743/18.09.2008, reconstituirea
dreptului de proprietate pentru 1485 ha pădure în baza planului de hotărnicie din 1877, a unei expertize cu multe inexactităţi şi afirmaţii false şi în baza unei scrisori a Primăriei TĂNĂSOAIA prin care comunică instanţei că este de acord cu reconstituirea pentru suprafaţa de pădure menţionată (nu avea această calitate legală motiv pentru care constituie un abuz) şi că vechiulamplasament este liber (fals–amplasamentul era deja ocupat de proprietari care dovediseră cu acte dreptul de proprietate la nivelul anului 1948). În această situație, reprezentanții legali ai
Primăriei Tănăsoaia au comis un abuz prin comunicarea acordului pentru reconstituirea suprafeței de pădure și un fals, întrucât amplasamentul era deja ocupat de proprietari.
Pe această speţă, s-au desfăşurat mai multe acţiuni judecătoreşti dar, în toate cazurile, nu s-a ţinut seama nici de argumentele comisiei judeţene (intimată) şi nici de cele ale
intervenienţilor (persoane care dovedeau cu acte că au devenit legal proprietari ai pădurii).Prin Sentinţa civilă nr.907/2008, dată în Dosarul nr.874/173/2008, aflat pe rolul Judecătoriei ADJUD, rămasă definitivă şi irevocabilă, s-a dispus reconstituirea pe numele lui DUŢĂ GICĂ (în acel moment subsecretar de stat în MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE, care era autoritate centrală pentru silvicultură) a dreptului de proprietate pentru 1.423 ha pădure, deși, după cum s-a arătat, din moșia VLADNICU, mai rămăsese suprafața de 300 ha pădure la nivelul anului 1948 cu care a fost pusă în posesie CRISTOFIL DENISA.
Concluziile Curţii de Conturi
În perioada 1990-2012, suprafața fondului forestier-proprietatea publică a statului s-a
redus cu 3.028.762 ha, prin retrocedări către persoane fizice și juridice, urmare aplicării legilor de fond funciar. Procesul de retrocedare a terenurilor forestiere către foştii proprietari sau către urmaşii acestora este încă în desfăşurare. Se apreciază că o suprafață de cca 561.168,84 ha s-a retrocedat sau se află în diferite faze ale procesului administrativ sau juridic de retrocedare, fără a fi îndeplinite condițiile prevăzute de lege, fiind considerate cazuri litigioase.
Modificarea regimului de proprietate prezintă interes în legătură cu problema integrităţii şi dezvoltării fondului forestier, dat fiind că noile categorii de proprietari manifestă atitudini diferite în legătură cu menţinerea folosinţei de pădure şi/sau cu o eventuală extindere a acesteia.
Aspectele privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra pădurilor au fost
incluse în auditul performanței deoarece acest proces, care este departe de a fi încheiat, are implicaţii majore asupra tuturor componentelor acestui sistem care, prin funcţiile pe care le îndeplineşte, este extrem de sensibil la orice agresiune comisă asupra sa. Într-o societate aflată în tranziţie care nu-şi găsise echilibrul material şi moral, reconstituirea dreptului de proprietate asupra pădurilor a reprezentat fără îndoială, un factor de agresiune major asupra sistemului forestier. Avalanșa solicitărilor de reconstituire a dreptului de proprietate nu a ținut seama de obligația de a proteja mediul, de a conserva biodiversitatea, de a
preveni încălzirea globală etc. şi nici de satisfacţia reparării unor abuzuri săvârșite înainte de 1990. Mobilul a fost câştigul imediat prin dobândirea drepturilor litigioase asupra terenurilor forestiere și valorificarea acestora.
Legile de retrocedare elaborate în trepte, confuze şi lipsite de viziune au facilitat
abuzurile, conflictele, litigiile etc. şi au prelungit nepermis de mult procesul de reconstituire a dreptului de proprietate amânându-l sine die, afectând stabilitatea sistemului forestier şi a pieţei lemnului. Legislaţia administrării şi controlului pădurii a fost decuplată de cea a reconstituirii drepturilor de proprietate, cu efecte catastrofale în pădurile proprietate publică.
Confuziile, carențele și slăbiciunile din legislația ce privește retrocedările de fond
forestier au fost speculate prompt în favoarea lor de către entități, forme asociative și persoane fizice care nu aveau nici un drept, și au indus în eroare unele instanțe de judecată.
Proprietatea publică a statului asupra pădurilor s-a diminuat prin reconstituiri sau, mai
bine zis, de cele mai multe ori, prin constituiri abuzive de drepturi de proprietate, autorităţile publice manifestând adeseori o inexplicabilă indiferenţă și pasivitate.
Condiţiile naturale de relief, de substrat litologic şi de climă specific României,
coroborate cu defrişări şi cu modul de gospodărire a fondului funciar, au dus la accentuarea proceselor de torenţializare a reţelei hidrografice şi de eroziune a solului. În numeroase zone ale ţării aceste procese înregistrate cu precădere în regiunile de munte şi de dealuri înalte, afectează grav sistemele de lucrări pentru gospodărirea apelor şi de interes hidroenergetic, căile de comunicaţii, diverse localităţi, instalaţii industriale, terenuri agricole şi silvice, drumuri forestiere, precum şi alte obiective economice şi sociale.
Solicitările de fond forestier formulate de către persoanele fizice depăşesc cu 390.000 ha (1.906 mii ha-1.516 mii ha) suprafaţa de pădure deţinută la nivelul anului 1948, iar dacă se iau în considerare pe lângă persoanele fizice şi formele asociative, depăşirea este de 575.000 ha (3.421 mii ha-2.846 mii ha).
Judecând după mărimea acestor solicitări, ar însemna că statul nu va mai rămâne nici cu suprafața de pădure deţinută în proprietate în anul 1948, cu toate că, presupunând că reconstituirea s-ar face în condiţiile legii, această proprietate ar trebui să fie cu mult mai mare cel puţin din următoarele motive:
legea limita categoriile de persoane îndreptăţite la reconstituire;
reconstituirea dreptului de proprietate persoanelor îndreptăţite se face la cerere, ceea ce înseamnă şi acceptarea moştenirii, ori unele persoane nu au formulat astfel de cereri;
o serie de moşteniri au rămas inevitabil vacante;
nu toate pădurile au fost preluate abuziv; din datele existente în arhive rezultă, fără dubiu, că unele proprietăţi erau grevate de sarcini în favoarea statului român;
formele asociative nu mai puteau fi reconstituite în totalitatea membrilor/moştenitorilor;
activele forestiere ale unor societăţi comerciale nu erau retrocedabile după legile de fond funciar;
suprafeţe întinse de pădure făceau parte din categoria „bunurilor inamice” intrând în
proprietatea statului ca urmare a armistiţiului.
Din această cauză, opiniile des auzite/exprimate, conform cărora retrocedările pot
continua fără grijă, deoarece suprafaţa de pădure retrocedată până în prezent este departe de nivelul la care ar afecta proprietatea publică a statului din 1948, sunt iresponsabile.
Atitudinea de îngăduinţă faţa de abuzuri, motivată de astfel de justificări riscă săînlocuiască abuzurile statului din 1948 cu abuzurile asupra proprietăţii statului, în special din perioada de după anul 2000.
Din analiza dosarelor întocmite și prezentate în timpul misiunii de audit al performanței, rezultă că s-au făcut solicitări de reconstituire a dreptului de proprietate,
a) pentru:
Suprafeţe mult mai mari decât cele deţinute în mod real în anul 1948 de către autorii deposedaţi;
Suprafeţe de teren cu vegetaţie forestieră expropriate de stat prin legile de reformă agrară sau pentru care statul a plătit despăgubiri sume uriaşe în raport cu valoarea reală a terenurilor expropriate;
Păduri grevate de sarcini în favoarea statului şi care fuseseră preluate de acesta în contul unor creanţe, în special credite contractate de la instituţii de credit deţinute de statul român;
Terenuri forestiere ce constituiau active ale unor societăţi comerciale (multe din acestea cu acţionariat străin) fără ca legile de fond funciar să se refere la astfel de retrocedări;
Păduri proprietate publică administrate de fundaţii de drept public;
Terenuri forestiere incluse prin legile de armistiţiu în categoria „bunurilor inamice”;
Totalitatea suprafeţelor de pădure deţinute de formele asociative de proprietate înainte de 1948 deşi nu toţi foştii coproprietari au avut moştenitori şi nu toţi moştenitorii au depus cereri sau erau îndreptăţiţi de lege să depună cereri;
Suprafețe de terenuri cu vegetație forestieră care făceau parte din rezervații naturale
constituite;
Terenuri forestiere, păşuni împădurite şi fâneţe care nu au fost niciodată ale statului dar care se solicită a fi reconstituite din proprietatea publică a statului etc.
b) de către:
Persoane fără vocaţie succesorală;
Reprezentanţi nelegali sau contestaţi ai unor forme asociative de proprietate;
Forme asociative care nu sunt sau nu pot fi continuatoare în drepturi şi obligaţii a
persoanelor juridice – societăţi comerciale.
CITIŢI ÎNTREGUL RAPORT AICI:
