Actriţa Isabelle Adjani, judecată pentru fraudă fiscală și spălare de bani

Actriţa Isabelle Adjani, judecată pentru fraudă fiscală și spălare de bani

Actriţa franceză Isabelle Adjani va fi judecată pe 19 octombrie la Paris pentru evaziune fiscală şi spălare de bani, potrivit unor surse judiciară. Avocații ei contestă acuzațiile.

Isabelle Adjani

Isabelle Adjani

Isabelle Adjani contestă faptele reproşate şi nu a comis nicio infracţiune”, au spus avocaţii ei, Julie Freal-Saison şi Cédric Labrousse, denunţând o urmărire penală „neîntemeiată şi disproporţionată”.

Actriţa multipremiată, în vârstă de 68 de ani, este acuzată că a fraudat organele fiscale în 2013, 2016 şi 2017 prin două mecanisme.

Ea a ascuns „o donaţie de două milioane de euro de la Diagna Ndiaye, sub acoperirea unui împrumut, care i-a permis să eludeze 1,2 milioane de euro taxe de transfer” şi şi-a stabilit domiciliul fictiv în Portugalia, permiţându-i astfel să „eludeze 236.000 de euro impozit pe venit”, a detaliat sursa judiciară citată de Agerpres.

Mamadou Diagna Ndiaye este un om de afaceri senegalez, preşedinte al Comitetului Naţional Olimpic şi Sportiv din Senegal (Cnoss) şi membru al Comitetului Internaţional Olimpic (CIO).

Împrumut reclasifcat drept donație

Administraţia fiscală franceză încearcă prin toate mijloacele să reclasifice acest împrumut drept donaţie în ciuda rambursărilor făcute de ani de zile”, au denunţat avocaţii Isabellei Adjani care „este aşadar surprinsă de această înverşunare”. Ndiaye este, de altfel, naşul unui fiu al actriţei, au precizat aceştia.

Actriţa va fi judecată şi pentru spălare de bani, fapte comise între Statele Unite şi Portugalia în 2014. Ea este suspectată că ar fi făcut să „tranziteze printr-un cont bancar american nedeclarat la administraţia fiscală suma de 119.000 de euro provenind de la o societate offshore unui beneficiar efectiv necunoscut şi destinată unei investiţii în Portugalia”, a dezvoltat aceeaşi sursă.

Ancheta a fost deschisă în 2016 în urma dezvăluirilor din „Panama Papers” privind un sistem de evaziune fiscală prin conturi în paradisuri fiscale. Isabelle Adjani a fost citată ca titular al unei compani i din Insulele Virgine Britanice.

Dacă investigaţiile nu au permis identificarea fluxurilor financiare în legătură cu această societate offshore, acestea au scos, însă, la iveală fapte de evaziune fiscală şi spălare de bani, a precizat sursa judiciară.

Artista cea mai premiată

Singura artistă franceză care a câştigat de cinci ori Premiul César pentru cea mai bună actriţă, Isabelle Adjani şi-a făcut debutul în teatru înainte de a marca cinematograful cu eroine fragile şi pasionate, din „L'Histoire d'Adele H.” (Adele H., de François Truffaut, în 1975, inspirat din viaţa fiicei lui Victor Hugo) la „La Reine Margot” (Regina Margot, de Patrick Chéreau în 1994, după un roman de Alexandre Dumas).

Recent, a făcut să vorbească despre ea printr-o revenire la muzică: interpreta cântecului „Pull marine” scris de Serge Gainsbourg în urmă cu 40 de ani pregăteşte al doilea album pentru sfârşitul anului.

Într-un alt proces judiciar, ea a fost pusă sub acuzare în octombrie 2020 pentru înşelăciune după plângerea unui fost consultant care a acuzat-o că a ascuns rambursarea sumei de 157.000 de euro pe care i-o datora.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...