Actriţa franceză Brigitte Bardot, condamnată la 20.000 de euro amendă pentru injurii publice

Actriţa franceză Brigitte Bardot, condamnată la 20.000 de euro amendă pentru injurii publice

Actriţa Brigitte Bardot, care i-a calificat în 2019 pe locuitorii din Reunion, insulă franceză din Oceanul Indian, drept "autohtoni care şi-au păstrat genele de sălbatici", a fost condamnată joi la 20.000 de euro amendă pentru injurii publice, relatează AFP.

Bruno Jacquelin, ataşatul de presă al actriţei franceze, urmărit penal pentru complicitate la injurii publice, a fost la rândul său condamnat de justiţie la 4.000 de euro amendă.

Brigitte Bardot, în vârstă de 85 de ani, a făcut aceste remarci într-o scrisoare adresată în 2019 prefectului insulei Reunion.

La cererea angajatorului său, Bruno Jacquelin a transmis scrisoarea mai multor mass-media, inclusiv AFP.

Pe 7 octombrie, în timpul procesului, parchetul a cerut o amendă de 25.000 de euro împotriva actriţei şi 5.000 de euro împotriva colaboratorului său.

Creatoare a unei fundaţii care-i poartă numele şi care se ocupă de protecţia animalelor, Brigitte Bardot i-a trimis în martie 2019 o scrisoare deschisă lui Amaury de Saint-Quentin, pe atunci prefect al insulei franceze Reunion.

Susţinând că este "invadată de scrisori (...) care denunţă actele de barbarie pe care locuitorii din Reunion le comit asupra animalelor", Brigitte Bardot a declarat că "autohtonii şi-au păstrat genele de sălbatici".

De asemenea, ea a comparat Reunion cu o "insulă a diavolului", având "o populaţie degenerată încă impregnată de (...) tradiţiile barbare din care îşi trage rădăcinile".


Aceste remarci au provocat reacţii de indignare pe insula franceză. Annick Girardin, pe atunci ministru francez pentru Teritoriile de peste mări, i-a trimis o scrisoare deschisă actriţei. "Rasismul nu este o opinie, este o infracţiune", a afirmat ea.

Mai multe asociaţii franceze care luptă împotriva rasismului şi discriminării (Licra, Mrap, SOS Racisme), liga pentru drepturile omului şi asociaţii şi grupuri religioase hinduse au depus plângere împotriva actriţei franceze.AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Ce a scris Qeqa Krelani, cea mai cunoscută jurnalistă sportivă din Kosovo, despre evenimentele de la București

2 O poveste stranie, dar stranie rău de tot...

3 Judecați voi diferența dintre România și Kosovo...

4 Foarte interesante amănunte...

5 Rămășițele unui OZN în formă octogonală, doborât de un avion de luptă american F-16, au fost recuperate din Lacul Huron