Brândușa Anghiel, bunica actriței Ada Dumitru, este exemplul viu, pe care ni l-a lăsat și prin filmul nepoatei, „Granny’s Got a Gun“/„Mamaie Brândușa“, că vârsta este o stare de spirit. Iar filmul este o comedie neagră specială.

Ada Dumitru, actriță de teatru și film, debutează și ca regizor, într-o comedie neagră, ieșită din tipare, a cărei protagonistă este chiar bunica ei, în vârstă de 85 de ani. În „Granny’s Got a Gun“/„Mamaie Brândușa“, un road movie presărat cu nenumărate peripeții – atât pe marele ecran, cât și în culise –, este povestea bunicii care vede pentru prima dată marea. Filmul a avut premiera națională la TIFF, iar cea mondială la Festivalul Internațional de Film de la Shanghai.

Amuzantă și plină de viață, Ada Dumitru povestește pentru „Weekend Adevărul“ despre săptămâna în care a filmat alături de mare parte din familia ei: „Țipete, lacrimi, crize, râsete, haos, panici, sânge, ambulanță, poliție, vaci, ciobani, găinaț, 80 de oameni, dube, utilaje. Dar, cel mai important, muuultă iubire, enorm de multă“. Tânăra actriță îndeamnă oamenii să fie mai apropiați de părinți și de bunici și își dorește ca în România bătrânețea să nu mai fie considerată o perioadă fără sens a vieții, în care doar se așteaptă moartea.

Ada Dumitru a debutat la 15 ani într-un spectacol de Mihai Mălăimare, a fost pregătită de celebra Susan Batson, profesoara de actorie a lui Nicole Kidman, şi a avut rol rol principal într-un serial poliţist alături de James Marshall, unul dintre starurile din Twin Peaks.

Weekend Adevărul“: Cum a fost experiența de a fi și în fața camerei și în spatele camerei la „Granny’s Got a Gun“/„Mamaie Brândușa“?

Ada Dumitru: În fața camerei, sincer, nici nu a mai contat. A fost atât de mult haos pe partea de regie și producție încât nu am amintirea dublelor mele în acest film. Eram actriță o dublă și după aceea mă lua leșinul când auzeam că trebuie să plătesc benzina pentru generator de 30 de milioane, eu neștiind măcar că generatorul merge pe benzină (râde). Jucam puțin și după mă băgam la o perfuzie scurtă că îmi pica în ultimul moment o locație și mă luau fibrilațiile. Experiența din spate a venit cu ajutor mult din partea oamenilor mei dragi. Am avut-o co-regizor/producător/supporter/transpirat împreună pe prietena mea cea mai bună Ana Ineni, director de imagine pe Ema Bolintiru și editor pe Alexandra Babau. Toate sunt cineaste extrem de talentate și de profesioniste. Să ai oameni generoși în jurul tău este cel mai important lucru. Când am pornit la drumul acesta, nu știam mai nimic despre tehnicalitățile cinematografice, știam doar ce viziune am la scenariul pe care l-am scris. Fetele m-au înțeles, mi-au îmbrățișat dorința și s-au dedicat 100%, cot la cot cu mine. Am fost extrem de norocoasă cu o echipă de profesioniști care s-a uitat la mine, o non-regizoare, și a zis „bun, hai să facem filmul ăsta cu bunică-sa cât de bine putem“.

Cum a fost selectat la festivalul de film de la Shanghai?

Sincer, Shanghaiul a fost o mare surpriză, nu ne așteptam deloc să ne ia un festival de categoria A. Nu l-am făcut niciodată gândindu-ne la un potențial succes în festivaluri, e un film cheesy, de suflet. Prietena mea producătoare, Ioana Bogdana, s-a alăturat pe partea de distribuție și a făcut un plan, ea l-a înscris. Nu pot decât să mă bucur că un grup de oameni din celălalt colț al lumii a văzut un filmuleț, în română, cu o bunică și o găină.

„Mamaie a fost cea mai fenomenală actriță“

A fost greu de convins bunica ta să joace în film?

Ea și-a dorit întotdeauna. Problema principală a fost starea ei de sănătate. Cumva și dorința să fac filmul a fost că vedeam cum se simțea pe zi ce trece mai rău și mi-am dorit să am o amintire eternă cu ea și cu mine. Mi-am dorit să le pot arăta nepoților „uitati, ea e cea mai șmecheră femeie din viața mea, străbunica voastră“ și ei să zică „wow!“. S-a întâmplat o minune în ceea ce o privește pe mamaie. Nu știu cum a reușit să ajungă de la „abia mă întorc de pe-o parte pe alta în pat“ la șapte zile de filmare câte 14 ore pe zi. Ea spune că s-a rugat mult la Dumnezeu și o cred, a fost într-adevăr o minune la care am asistat toți. Cred că filmul i-a dat ani în plus de viață, i-a dat scop, i-a dat o preocupare. Bunica mea mi-a demonstrat că bătrânețea este adesea controlată de mintea noastră.

Cum s-a adaptat ca actriță? Ați tras multe duble?

Mamaie a fost cea mai fenomenală actriță cu care am lucrat în viața mea. Probabil se datorează faptului că nu are nimic de demonstrat nimănui și tot ce avea chef era să terminăm naibii filmarea să meargă înapoi în pat. Iar această atitudine, pentru un film de comedie neagră, este aur curat. În schimb, ea nu a mai jucat niciodată în viața ei și, cu toate astea, a avut o naturalețe formidabilă și o credință în tot ce zicea, ceea ce este talent. Alt atu al ei este mintea. Mamaie, la 85 de ani, mă bate la fundul gol la memorie, spre rușinea mea. Își amintește numele unor oameni pe care i-a cunoscut o dată în viață, știe numele a zeci de lacuri sau munți, știe ani, luni si orele exacte ale tuturor evenimentelor din viața noastră. E fenomen, mai ales comparând cu mine care îmi mai uit și numele mijlociu. Cred că Alzheimerul se teme de mamaie. I-am printat frumos textul XXL și apoi ea l-a studiat singurică până l-a învățat. Duble pentru mamaie nu prea am tras, mai mult ea stătea după noi și bombănea total agasată „hai odată, ce așteptăm atâta?“.

Toată familia și găina Ciocârlia

De unde a pornit ideea filmului și cât a durat procesul de realizare, de la idee până la produsul finit?

Ideea mi-a venit într-o sesiune de condus singură pe ruta Vama Veche-București. A fost un drum din acela magic în care am vizualizat tot filmul și când am ajuns acasă m-am așezat și l-am scris dintr-odată, într-o noapte. Ei bine, din momentul acela până să-l facem a trecut un an. Un an care n-a fost degeaba pentru că am lucrat în spatele camerei la „Wednesday“ (n.e. – serial regizat de Tim Burton, filmat în România, disponibil pe platforma de streaming online Netflix) și „A spy among friends“ (n.e. – un thriller de șase episoade). Am cărat cafele actorilor mari de la Hollywood, n-am făcut mare lucru, dar am avut ochii deschiși să văd cum se face, am analizat, am învățat și cel mai important a fost să cunosc niște oameni-cheie din departamente esențiale care m-au ajutat mai apoi la filmul meu. Oameni precum Teodor Bostănică, Irene Calangiu, Vlad Roșanu, Georgia Tamaga, Octavian Andreescu, Kristine Popovici. Oameni care duc producții internaționale mari în spate de mulți ani și care au avut generozitatea să ne ajute și pe noi.