Brândușa Anghiel, bunica actriței Ada Dumitru, este exemplul viu, pe care ni l-a lăsat și prin filmul nepoatei, „Granny’s Got a Gun“/„Mamaie Brândușa“, că vârsta este o stare de spirit. Iar filmul este o comedie neagră specială.

Ada Dumitru, actriță de teatru și film, debutează și ca regizor, într-o comedie neagră, ieșită din tipare, a cărei protagonistă este chiar bunica ei, în vârstă de 85 de ani. În „Granny’s Got a Gun“/„Mamaie Brândușa“, un road movie presărat cu nenumărate peripeții – atât pe marele ecran, cât și în culise –, este povestea bunicii care vede pentru prima dată marea. Filmul a avut premiera națională la TIFF, iar cea mondială la Festivalul Internațional de Film de la Shanghai.

Amuzantă și plină de viață, Ada Dumitru povestește pentru „Weekend Adevărul“ despre săptămâna în care a filmat alături de mare parte din familia ei: „Țipete, lacrimi, crize, râsete, haos, panici, sânge, ambulanță, poliție, vaci, ciobani, găinaț, 80 de oameni, dube, utilaje. Dar, cel mai important, muuultă iubire, enorm de multă“. Tânăra actriță îndeamnă oamenii să fie mai apropiați de părinți și de bunici și își dorește ca în România bătrânețea să nu mai fie considerată o perioadă fără sens a vieții, în care doar se așteaptă moartea.

Ada Dumitru a debutat la 15 ani într-un spectacol de Mihai Mălăimare, a fost pregătită de celebra Susan Batson, profesoara de actorie a lui Nicole Kidman, şi a avut rol rol principal într-un serial poliţist alături de James Marshall, unul dintre starurile din Twin Peaks.

Weekend Adevărul“: Cum a fost experiența de a fi și în fața camerei și în spatele camerei la „Granny’s Got a Gun“/„Mamaie Brândușa“?

Ada Dumitru: În fața camerei, sincer, nici nu a mai contat. A fost atât de mult haos pe partea de regie și producție încât nu am amintirea dublelor mele în acest film. Eram actriță o dublă și după aceea mă lua leșinul când auzeam că trebuie să plătesc benzina pentru generator de 30 de milioane, eu neștiind măcar că generatorul merge pe benzină (râde). Jucam puțin și după mă băgam la o perfuzie scurtă că îmi pica în ultimul moment o locație și mă luau fibrilațiile. Experiența din spate a venit cu ajutor mult din partea oamenilor mei dragi. Am avut-o co-regizor/producător/supporter/transpirat împreună pe prietena mea cea mai bună Ana Ineni, director de imagine pe Ema Bolintiru și editor pe Alexandra Babau. Toate sunt cineaste extrem de talentate și de profesioniste. Să ai oameni generoși în jurul tău este cel mai important lucru. Când am pornit la drumul acesta, nu știam mai nimic despre tehnicalitățile cinematografice, știam doar ce viziune am la scenariul pe care l-am scris. Fetele m-au înțeles, mi-au îmbrățișat dorința și s-au dedicat 100%, cot la cot cu mine. Am fost extrem de norocoasă cu o echipă de profesioniști care s-a uitat la mine, o non-regizoare, și a zis „bun, hai să facem filmul ăsta cu bunică-sa cât de bine putem“.

Cum a fost selectat la festivalul de film de la Shanghai?

Sincer, Shanghaiul a fost o mare surpriză, nu ne așteptam deloc să ne ia un festival de categoria A. Nu l-am făcut niciodată gândindu-ne la un potențial succes în festivaluri, e un film cheesy, de suflet. Prietena mea producătoare, Ioana Bogdana, s-a alăturat pe partea de distribuție și a făcut un plan, ea l-a înscris. Nu pot decât să mă bucur că un grup de oameni din celălalt colț al lumii a văzut un filmuleț, în română, cu o bunică și o găină.

„Mamaie a fost cea mai fenomenală actriță“

A fost greu de convins bunica ta să joace în film?

Ea și-a dorit întotdeauna. Problema principală a fost starea ei de sănătate. Cumva și dorința să fac filmul a fost că vedeam cum se simțea pe zi ce trece mai rău și mi-am dorit să am o amintire eternă cu ea și cu mine. Mi-am dorit să le pot arăta nepoților „uitati, ea e cea mai șmecheră femeie din viața mea, străbunica voastră“ și ei să zică „wow!“. S-a întâmplat o minune în ceea ce o privește pe mamaie. Nu știu cum a reușit să ajungă de la „abia mă întorc de pe-o parte pe alta în pat“ la șapte zile de filmare câte 14 ore pe zi. Ea spune că s-a rugat mult la Dumnezeu și o cred, a fost într-adevăr o minune la care am asistat toți. Cred că filmul i-a dat ani în plus de viață, i-a dat scop, i-a dat o preocupare. Bunica mea mi-a demonstrat că bătrânețea este adesea controlată de mintea noastră.

Cum s-a adaptat ca actriță? Ați tras multe duble?

Mamaie a fost cea mai fenomenală actriță cu care am lucrat în viața mea. Probabil se datorează faptului că nu are nimic de demonstrat nimănui și tot ce avea chef era să terminăm naibii filmarea să meargă înapoi în pat. Iar această atitudine, pentru un film de comedie neagră, este aur curat. În schimb, ea nu a mai jucat niciodată în viața ei și, cu toate astea, a avut o naturalețe formidabilă și o credință în tot ce zicea, ceea ce este talent. Alt atu al ei este mintea. Mamaie, la 85 de ani, mă bate la fundul gol la memorie, spre rușinea mea. Își amintește numele unor oameni pe care i-a cunoscut o dată în viață, știe numele a zeci de lacuri sau munți, știe ani, luni si orele exacte ale tuturor evenimentelor din viața noastră. E fenomen, mai ales comparând cu mine care îmi mai uit și numele mijlociu. Cred că Alzheimerul se teme de mamaie. I-am printat frumos textul XXL și apoi ea l-a studiat singurică până l-a învățat. Duble pentru mamaie nu prea am tras, mai mult ea stătea după noi și bombănea total agasată „hai odată, ce așteptăm atâta?“.

Toată familia și găina Ciocârlia

De unde a pornit ideea filmului și cât a durat procesul de realizare, de la idee până la produsul finit?

Ideea mi-a venit într-o sesiune de condus singură pe ruta Vama Veche-București. A fost un drum din acela magic în care am vizualizat tot filmul și când am ajuns acasă m-am așezat și l-am scris dintr-odată, într-o noapte. Ei bine, din momentul acela până să-l facem a trecut un an. Un an care n-a fost degeaba pentru că am lucrat în spatele camerei la „Wednesday“ (n.e. – serial regizat de Tim Burton, filmat în România, disponibil pe platforma de streaming online Netflix) și „A spy among friends“ (n.e. – un thriller de șase episoade). Am cărat cafele actorilor mari de la Hollywood, n-am făcut mare lucru, dar am avut ochii deschiși să văd cum se face, am analizat, am învățat și cel mai important a fost să cunosc niște oameni-cheie din departamente esențiale care m-au ajutat mai apoi la filmul meu. Oameni precum Teodor Bostănică, Irene Calangiu, Vlad Roșanu, Georgia Tamaga, Octavian Andreescu, Kristine Popovici. Oameni care duc producții internaționale mari în spate de mulți ani și care au avut generozitatea să ne ajute și pe noi.

„Granny’s Got a Gun“/„Mamaie Brândușa“ este cumva și un road-movie. Care au fost cele mai interesante și mai amuzante momente de pe drumul filmului?

Da, e road-movie. Să facem filmul a fost cel mai nebun carusel emoțional din viața mea. Kusturica ar fi fost în delir dacă ar fi văzut în culisele lui. La un moment dat, eu eram cu perfuzie, pulsul 120 de-mi țâșnea sângele ca la săritura în lungime, fostul meu prieten era să moară cu temperatură 42 că a luat o bacterie de la găina-actriță Ciocârlia – el fiind un domn fancy din New York, aparent nu intrase niciodată în contact cu găinațul unei găini de naționalitate română. Găina era să moară și ea de la căldură – făcea din cioc de parcă era un șarpe în călduri, în timp ce echipa îi turna picături de apă pe gâtlej și îi făcea vânt cu un teanc de hârtii. Găina a fost atât de copleșită încât în final și-a trimis o dublură perfectă pentru deplasarea de la mare – abia pe litoral ne-am prins că nu e Ciocârlia. Găina secundă a mers până la mare chiar cu o decapotabilă, deci a trăit Vama Veche dream întru totul. Ne-am milogit la toate instituțiile de stat să blocăm drumuri naționale, am alergat hoarde de vaci și oi să le băgăm în cadru, aproape m-au sfâșiat câinii ciobanilor în timp ce alergam ca Usain Bolt în timpul filmării pentru că ciobanii m-au indus în eroare că vor fi prezenți la ora 7.00 pe pășune. Au picat locații că „ne flancau“ două botezuri simultane din sat și replica „cum să dăm muzica mai încet? o dată în viață mi se botează copchilu“ a fost justă. Aproape am intrat cu un tractor disfuncțional, pierdut din control, în duba de cameră, am pierdut cheia de la duba de costume și am spart-o ulterior în stil mafiot. Mamaie a plecat în deplasarea de la mare și și-a uitat acasă toată punga cu medicamente vitale pentru a trăi – însă a trăit așa bine fără ele că a avut cea mai complexă criză de râs din viața ei de aproape două ore fără oprire. Țipete, lacrimi, crize, râsete, haos, panici, sânge, ambulanță, poliție, vaci, ciobani, găinaț, 80 de oameni, dube, utilaje. Dar, cel mai important, muuultă iubire, enorm de multă. Fiecare om care a fost pe acest set și-a pus tot sufletul să fie totul bine. Și a fost. Acum avem toate poveștile astea extreme, dar la final putem concluziona: și a fost odată ca niciodată o filmare unde totul putea să meargă rău, dar a mers bine.

Zece minute pentru eternitate

Cât de dificil a fost să îți gestionezi emoțiile pe parcursul filmului, mai ales că ai jucat alături de bunica ta, dar și de tatăl tău vitreg, Constantin (Bebe) Cotimanis?

Râdeam că dacă dădeai o bombă la filmarea asta se ducea tot arborele genealogic Cotimanis-Dumitru pe apa sâmbetei. Gândiți-vă așa: bunică-mea – actriță, maică-mea, Iulia, asistentă de producție și orice era nevoie, taică-miu adevărat, Cristi, ținea departamentul de craft, taică-miu doi, Bebe, actor, soră-mea, Adela – costume, frati-miu, Matei – departamentul de BTS, fină-mea, Ineni – co-regizor, soțul ei, Abdo – actor și asistent de nădejde, alt frate, Alex – asistentul personal al lui mamaie. Toată brigada era acolo. A fost și haos: mamaie era total nemulțumită și bombănea mereu „ce scenariu absolut tâmpit, dar o fac doar că e nepoată-mea“, mama se certa cu mine care mă certam cu Ineni care se certa înapoi cu mama care se certa cu mamaie care se certa cu Bebe care se certa iar cu mine. Când e în familie e ca în familie, e o bombăneală continuă, toată cu multă iubire (râde). Ne-am distrat rău de tot, dar a fost și emoționant. La finalul filmului este o secvență unde nepoata și bunica își iau rămas-bun. Ei bine, în ziua filmării, la un răsărit pe o stâncă în Vama Veche, toată echipa era pregătită să dăm „Acțiune!“. M-am uitat la mamaie și i-am spus „acum uităm scenariul, doar spune-mi ce mi-ai spune dacă astea chiar ar fi ultimele tale cuvinte pentru mine“. Au fost vreo zece minute în care mamaie și-a luat rămas-bun de la mine. Eu eram deja toată una cu marea la cât plângeam. În schimb, după câteva minute, m-am uitat la colegi și în spatele camerelor era o echipă întreagă care plângea cu noi. Tipul care ținea blenda în mână avea niște ochi mari și albaștri și i se prelingeau lacrimile pe blendă, Ema, DOP-ul, plângea încercând să vadă dacă suntem în focus, Ionuț de la sunet era cu căștile în mașină, și el plângând. Momentul acela ne-a rupt pe toți. A fost unul dintre cele mai emoționante momente din toată viața mea – și, ce noroc, l-am prins pe cameră!

La finalul filmului, dar și în urma experienței tale de a-l realiza, ți-ai dori ca oamenii să rămână cu ceva anume în minte?

Dacă mai aveți bunici sau părinți în viață, petreceți mai mult timp cu ei. Viața trece într-o clipită și ne luăm cu toate nimicurile în loc să stăm cu bătrânii noștri care își trăiesc ultimii ani cu noi. Sună-i, fă-le o vizită spontană și, de ce nu, fă un film cu ei (râde). Situația bătrânilor în România este cruntă și asta vine din lipsa de activitate. Japonezii îi spun IKIGAI: să ai mereu un scop, ceva de făcut, socializare, viață. Mentalitatea trebuie schimbată. Eticheta „inactiv“, în urma pensionării, trebuie să dispară, altfel vom vedea în continuare generații de bătrâneți pierdute în tristețe și suspine. Și trebuie să începem fiecare cu bătrânul nostru. Mamaie a devenit star de cinema la 85 de ani și a trăit ceva ce nu cred că și-a imaginat toată viața că va trăi. O iubesc de mor. Este cea mai șmecheră femeie din viața mea.

CV

Nume: Ada Dumitru

Data și locul nașterii: 24 februarie 1998, București

Studii și carieră:

A debutat pe scenă la 15 ani, într-un spectacol de Mihai Mălăimare.

În 2017 a absolvit Facultatea de Teatru, secția Actorie, de la UNATC, la clasa profesorului Florin Zamfirescu.

A jucat pe scenele mai multor teatre din București, Timișoara și Pitești.

A avut roluri în mai multe producții internaționale, precum serialele „Three Knee Deep“ şi „The Pact“.

A jucat și în serialul „Clanul“, iar anul trecut a fost unul dintre participanții de la Survivor România, ea fiind pasionată și de sporturi extreme.