Actorul Mitică Popescu a făcut închisoare politică la Periprava și a fost urmărit de Securitate
Condamnarea a suferit-o în perioada studenției sale, pentru delictul de „acte preparatorii de trecere frauduloasă a frontierei“.
Mitică Popescu (1936-2023)
Actorul Mitică Popescu a murit marți, 3 ianuarie, la vârsta de 86 de ani. A avut o carieră artistică impresionantă, fiind unul dintre cei mai iubiți actori români.
Puțini știu însă că în tinerețe a trecut prin încercări grele, fiind condamnat politic în anii crunți ai regimului comunist. Sunt lucruri despre care a vorbit extrem de rar.
S-a întâmplat în vremea când era student în cadrul Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică, la clasa lui George Dem Loghin.
Mitică Popescu a fost arestat şi condamnat la trei ani de închisoare corecţională, pentru delictul de „acte preparatorii de trecere frauduloasă a frontierei“.
În dosarul pe numele său aflat astăzi în custodia Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii se arată că „în anul 1955, în timp ce era figurant la Teatrul Armatei din Bucureşti, a cunoscut un diplomat iugoslav, care i-a propus să fugă din ţară, recomandându-i să ia legătura cu un diplomat american“. Ulterior, Mitică Popescu ar fi propus „în acelaşi timp şi numiţilor Willy Moldoveanu şi Gacu Ion să fugă peste graniţă“. Până la urmă, toţi trei au fost arestaţi şi condamnaţi, iar Mitică Popescu a fost nevoit să execute o pedeapsă de trei ani pentru „delictul de acte preparatorii de trecere frauduloasă a frontierei“.
A trecut pe la Malmaison, Jilava, Periprava şi Salcia
„Eram la nişte vecini, la onomastica unui prieten. Din una-n alta, cum povesteşti la întâlnirile astea tot ce-ţi trece prin minte, unii au spus că vor să plece în America. Eram în 1958. Îţi dai seama. Mie mi-a intrat pe o ureche şi mi-a ieşit pe cealaltă. După câteva zile mă trezesc umflat de Securitate. M-au întrebat dacă am ştiut că ăia vor să fugă din ţară, dacă am ştiut că au trimis o scrisoare la ambasada americană... Nu, n-am ştiut, le-am zis. «N-ai auzit… Lasă că-ţi spunem noi. Uite că noi ştim!». Şi m-au condamnat la trei ani de închisoare că nu mi-am turnat nişte prieteni care visau să ajungă în America. Dar nu-i nimic, că ne-a turnat altul care era acolo cu noi. Am fost arestaţi şi condamnaţi pe vorbe. Eu n-am avut niciodată intenţia să fug din ţară, ăsta e adevărul“, a povestit actorul Mitică Popescu.
Detenţia a început-o la închisoarea bucureşteană Malmaison, amplasată la intersecţia Căii Plevnei cu strada Constantin Noica, după care a trecut pe la Jilava şi pe la coloniile de muncă Periprava şi Salcia, considerate drept unele dintre cele mai dure locuri de întemniţare din acea perioadă, prin prisma regimului de detenţie şi de muncă extrem de dur, dar şi a mortalităţii ridicate.
„Au fost ani grei, foarte grei, pentru că nu aveam dreptul nici la vizite, nici la pachete. Scularea la 5 dimineaţa, un tur printr-un culoar apoi înapoi în celulă. Luam micul dejun - un ceai -, apoi prânzul - o fiertură fără culoare, arpagic uneori, rareori fasole fiartă –, înapoi în celulă, iar seara ceva mai uşor la cină, ca nu cumva să ne cadă greu la stomac. Ani de zile am visat că mănânc. Nu un fel anume, ci mâncare... Ne scoteau la muncă, la început la cules arpagic, dar au renunţat curând, nu era rentabil, puşcăriaşii mâncau arpagicul crud, avea un gust nemaipomenit! Ne-au trecut la tăiat stuf, se mânca şi stuful, dar în cantităţi mai mici... La Periprava am stat vreo trei luni la muncile agricole, iar la Salcia am lucrat la dig, la canalele de desecare“, a mărturisit actorul.
După eliberare, Mitică Popescu a reuşit să se angajeze la Teatrul de Comedie, cu ajutorul lui Radu Beligan şi a lui Mircea Şeptilici, iar în 1963 şi-a reluat studiile de actorie, la clasa lui Constantin Moruzan.
După absolvire a activat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, unde a rămas până în 1973, când s-a transferat la Teatrul Mic din Bucureşti, pe scena căruia a jucat până în anul 2010.
În dosarul de securitate există mai multe stenograme în care se menționează cum era urmărit actorul
DOSAR ANCHETĂ NR. 38373
POPESCU DUMITRU, născ. la 02.12.1936 în Bucureşti, de profesie actor, cu ultimul domiciliu în Bacău. A fost arestat de organele M.A.I. la 05.11.1958 pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei. Din cercetări a rezultat că în anul 1955, în timp ce era figurant la Teatrul Armatei din Bucureşti, a cunoscut un diplomat iugoslav, care i-a propus să fugă din ţară, recomandându-i să ia legătura cu un diplomat american, către care i-a dat recomandaţie.
POPESCU DUMITRU propune în acelaşi timp şi numiţilor WILLY MOLDOVEANU şi GACU ION să fugă peste graniţă. Aceştia, declarându-se de acord, au mers împreună la diplomatul american KENT cu recomandaţia dată de diplomatul iugoslav, acesta răspunzându-le că va trebui să ia legătura şi cu secretarul I al ambasadei şi îi va ajuta să plece în America. Peste câteva zile, au mers din nou la ambasada americană unde au luat legătura cu KENT, căruia i-a dat şi câteva scrisori în care calomnia modul de viaţă din ţara noastră.
Pentru aceste fapte a fost judecat şi condamnat de Trib. Mil.al Reg.a II-a Mil.prin sentinţa nr. 10 / 23.01.1959 la 3 ani închisoare corecţională şi 3 ani interdicţie corecţională pentru delictul de acte preparatorii de trecere frauduloasă a frontierei. A fost eliberat la 03.02.1961 prin expirarea pedepsei. Lt. Maj. Petre Ion 27.01.1968 (C.N.S.A.S. Fond „I“, dosar nr. 133531, f. 3)
Sursa: adevarul.ro