Actorii grevişti de la Hollywood au transmis o contraofertă înainte de reluarea negocierilor cu marile studiouri

Actorii grevişti de la Hollywood au transmis o contraofertă înainte de reluarea negocierilor cu marile studiouri

Actorii grevişti de la Hollywood au transmis joi o contraofertă reprezentanţilor Alianţei producătorilor de film şi televiziune (AMPTP), a anunţat sindicatul SAG-AFTRA printr-un mesaj publicat pe reţeaua de socializare X, informează Reuters.

hollywood sign 1598473 1280 jpg

Negociatorii de la SAG-AFTRA şi cei de la AMPTP - care reprezintă interesele grupului Walt Disney, platformei de streaming Netflix şi altor companii media - urmează să se întâlnească din nou în cursul zilei de vineri, a precizat sindicatul actorilor hollywoodieni, notează Agerpres.

Contraoferta SAG-AFTRA a fost transmisă joi după ce reprezentanţii marilor studiouri şi cei ai sindicatului care îi reprezintă pe actorii aflaţi în grevă au revenit la masa negocierilor marţi.

La începutul acestei luni, negocierile dintre studiourile de la Hollywood şi sindicatul SAG-AFTRA au fost suspendate după ce părţile nu au ajuns la o înţelegere în privinţa veniturilor generate de difuzările în streaming, utilizării inteligenţei artificiale şi altor chestiuni aflate în centrul acestei greve care durează deja de trei luni.

Membrii sindicatului SAG-AFTRA, care reprezintă 160.000 de actori şi alţi profesionişti din industria media, se află în grevă începând din 14 iulie.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

3 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”

4 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

5 VIDEO „Am avut onorarii și de 100.000 de euro” / Sumele amețitoare câștigate de Laura Vicol ca avocată a interlopilor