Activitatea fizică la persoanele vârstnice ar putea combate efectele demenţei (studiu)

Activitatea fizică la persoanele vârstnice ar putea combate efectele demenţei (studiu)

Persoanele în vârstă care fac mai multă activitate fizică - chiar dacă este vorba doar de treburile casnice - pot combate astfel efectele demenţei, susţin cercetătorii, potrivit Press Association.

Oamenii de ştiinţă au studiat creierele a 454 de persoane decedate la vârsta adultă, dintre care 191 fuseseră diagnosticate cu Alzheimer şi alte forme de demenţă.

Subiecţii studiului participaseră, în timpul vieţii, la mai multe teste de gândire şi memorie, desfăşurate pe o perioadă de 20 de ani. Vârsta medie a decesului participanţilor la cercetare a fost de 91 de ani.

Fiecare subiect a primit, în medie cu doi ani înaintea morţii, o brăţară care înregistra non-stop toate activităţile, de la mersul prin casă, la exerciţiile fizice.

Studiul a ajuns la concluzia că un nivel mai ridicat de mişcare zilnică este asociat cu o gândire şi o memorie mai bune.

Rezultatul a rămas valabil chiar şi atunci când cercetătorii au constatat gravitatea leziunilor descoperite la nivelul creierului.


"Echipa de cercetători a măsurat nivelul activităţilor fizice al participanţilor la studiu pe o perioadă medie de doi ani înaintea decesului apoi a analizat ţesutul cerebral după moarte constatând că mai multă mişcare poate avea un efect protector asupra creierului", a spus Aron S. Buchman, de la Rush University Medical Centre din Chicago, conducătorul cercetării.

''Persoanele care au făcut mai multă mişcare au avut o gândire şi o memorie mai bune în comparaţie cu cei care nu s-au mişcat la fel de mult. Concluzia noastră este că mişcarea ar putea acţiona asemănător unei rezerve care ajută la menţinerea capacităţilor cognitive atunci când apar semne de demenţă la nivelul creierului''.

"Ceea ce este fascinant la această cercetare este sugestia potrivit căreia activitatea fizică nu ar avea ca efect încetinirea modificărilor apărute la nivelul creierului ca urmare a apariţiei demenţei, ci ar putea ajuta creierul să reziste acestor schimbări", spune James Pickett, conducătorul programului de cercetare din cadrul organizaţiei Alzheimer's Society.

"Exerciţiile fizice ar putea ajuta prin întărirea legăturilor dintre celulele cerebrale - denumite şi rezerva cognitivă -, iar acest lucru determină un creierul mai rezistent la schimbările care provoacă declinul cognitiv".

Studiul a fost publicat miercuri în revista Neurology. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…