ActiveWatch și MediaSind solicită anchetă după ce jurnalistul Cătălin Tolontan a declarat că ar fi fost filat
ActiveWatch și MediaSind solicită autorităților să deschidă o anchetă "în regim de urgență" după ce jurnalistul Cătălin Tolontan a declarat în presă că a fost filat, organizația solicitând și luarea măsurilor pentru a asigura imediat protecția acestuia și a familiei sale, se arată într-un comunicat transmis miercuri AGERPRES.
ActiveWatch și MediaSind vor sesiza astfel acest caz organizațiilor internaționale care apără libertatea presei, precum și organismelor internaționale care monitorizează situația drepturilor omului din România.
"Considerăm că avem de-a face cu un atac grav la libertatea presei, un act de intimidare specific regimurilor autoritare, menit să amenințe atât echipa de investigații a Gazetei Sporturilor, cât și alți jurnaliști care vor îndrăzni să investigheze subiecte care vizează structurile statului. ActiveWatch va sesiza acest caz organizațiilor internaționale care apără libertatea presei, precum și organismelor internaționale care monitorizează situația drepturilor omului din România", se precizează în textul semnat de Departamentul FreeEx, ActiveWatch, la care s-a alăturat FRJ MediaSind.
"Nu excludem ipoteza că filajul aparține uneia dintre numeroasele structuri informative active în România, structuri care funcționează în condițiile unui control cvasi-inexistent din partea societății. Recent, au apărut însă dovezi în spațiul public și cu privire la existența unor operațiuni de filaj derulate de entități private, asociate unor persoane implicate în activități de corupție și crimă organizată. Cerem instituțiilor abilitate ale statului să demareze o anchetă oficială în acest caz și identifice în cel mai scurt timp posibil autorii filajului și să sancționeze drastic acest grav atentat la adresa libertății presei și a democrației. Subiectul extrem de sensibil al acestei anchete, precum și antecedentele statului român în materie de poliție politică, impun o reacție rapidă și puternică a autorităților și transmiterea unui semnal neechivoc de condamnare și, mai ales, de încetare a acestui tip de practici care amintesc de vechea Securitate", mai precizează comunicatul citat.
Gazeta Sporturilor a publicat, miercuri, un articol din care reiese că pompierii au fost chemați pe 23 septembrie la clubul Colectiv, în condițiile în care acesta urma să găzduiască o manifestare la care era estimată participarea a 2.000 de persoane. Cu toate acestea, reprezentanții ISU nu au participat la eveniment, pentru a asigura buna desfășurare a festivalului.
Premierul Dacian Cioloș i-a cerut, miercuri, ministrului Afacerilor Interne, Petre Tobă, să demită conducerea Inspectoratului pentru Situații de Urgență București și a afirmat că șefii instituției "nu mai au ce căuta în conducerea ISU sau în ISU ca atare".
"Eu am aflat astăzi și înțeleg că și domnul Arafat a aflat aseară faptul că cei de la ISU București, pe partea de prevenire, fuseseră deja informați de problemele de la clubul Colectiv. În loc să meargă acolo și să ia măsurile necesare au mai adăugat o hârtie la birocrația noastră obișnuită, le-au trimis prevederile legale celor de la clubul Colectiv, spunându-le ce să facă, fără să verifice concret pe teren. Sunt aproape convins că nu e o situație singulară. Probabil nu e doar la București și de asta aș vrea să văd în perioada imediat următoare din partea dlui Arafat — și vă rog să vă implicați și dvs personal — o analiză și un plan de acțiune acolo pentru o restructurare a ISU", i-a mai transmis Cioloș ministrului de Interne.
AGERPRES/(AS — autor: Irinela Vișan, editor: Cătălina Matei)