Acţiune de amploare a DIICOT Bistriţa împotriva traficanţilor de ţigări; ancheta vizează şi un poliţist (surse)

Acţiune de amploare a DIICOT Bistriţa împotriva traficanţilor de ţigări; ancheta vizează şi un poliţist (surse)

Procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Bistriţa împreună cu SCCO Bistriţa au efectuat, marţi dimineaţă, 40 de percheziţii domiciliare la locuinţele unor persoane şi sedii de firme într-un caz de contrabandă cu ţigări, în anchetă fiind vizat şi un poliţist, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.

Potrivit surselor, persoanele şi firmele percheziţionate de DIICOT sunt suspectate de săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, deţinere în afara antrepozitului fiscal de produse accizabile supuse marcării fără a fi supuse marcării, contrabandă, evaziune fiscală şi eliberare pentru consum, deţinere în afara antrepozitului fiscal şi transportul, oferirea sau vânzarea de produse energetice şi abuz în serviciu.

Liderul grupării cumpăra ţigarete de contrabandă din Ucraina şi le introducea pe teritoriul României, disimulate în paleţi.

Gruparea era susţinută de către un agent de poliţie.

După efectuarea descinderilor, 20 de persoane au fost conduse pentru audieri la DIICOT - Biroul Teritorial Bistriţa. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amănunte care dau fiori despre unul dintre cei mai puternici și enigmatici șmecheri ai planetei

2 Foarte interesante amănunte...

3 VIDEO „N-are cum. E mai mare” / Reacția lui Putin după ce a fost contrazis de primarul Moscovei într-o discuție despre salariu mediu

4 Unul dintre posibilii autori ai furtului tezaurului dacic, surprins pe camera de supraveghere. Se face apel pentru identificarea individului

5 Fostul șef al spionilor din România, despre Călin Georgescu și Donald Trump: „Cum se poate compara o broască oarecare cu un leu”