Acordul pentru înfiinţarea unui parlament comun franco-german va fi adoptat în 22 ianuarie (surse)

Acordul pentru înfiinţarea unui parlament comun franco-german va fi adoptat în 22 ianuarie (surse)

Proiectul de acord menit să consolideze cooperarea între Franţa şi Germania printr-o "adunare parlamentară comună" ar urma să fie adoptat în 22 ianuarie, cu ocazia Tratatului de la Elysee, a anunţat marţi o sursă parlamentară, informează AFP.

Cu ocazia aniversării acestui tratat, încheiat în 1963 între Franţa şi Republica Federală Germană, parlamentarii francezi vor dezbate în timpul dimineţii o propunere de rezoluţie pentru aprobarea acordului franco-german.

Preşedintele Adunării Naţionale franceze, Richard Ferrand, va susţine un discurs înaintea omologului său din Bundestag, Wolfgang Schauble, apoi va fi rândul oratorilor din partea grupurilor parlamentare şi guvernului, înainte ca textul să fie supus la vot.

Ferrand şi Schauble se vor deplasa apoi la Berlin, prin urmare Adunarea Naţională a Franţei nu se va reuni după-amiază, a precizat aceeaşi sursă.

Adunarea Parlamentară comună va fi compusă din "circa 50 de membri ai Adunării Naţionale franceze" şi tot atâţia din Bundestag, care vor fi desemnaţi "la începutul legislaturii lor", potrivit textului.

Ea se va reuni în şedinţă "de cel puţin două ori pe an, public", sub conducerea preşedinţilor celor două adunări parlamentare, iar şedinţele vor avea loc "după un principiu alternativ" în Franţa şi Germania. Prima şedinţă a acestei viitoare adunări parlamentare ar urma să aibă loc "în timpul primului semestru al lui 2019", a declarat Ferrand la mijlocul lui noiembrie, în timpul prezentării proiectului, în prezenţa lui Schauble.

Printre misiunile adunării parlamentare franco-germane se va număra vegherea asupra aplicării prevederilor Tratatului din 1963, încheiat la aproape 18 ani după prăbuşirea fascismului. Acesta a avut ca prim efect înfiinţarea Oficiului Franco-German pentru Tineret (OFAJ), însărcinat cu promovarea schimburilor între tineri.

De asemenea, ea va trebui să "urmeze sfaturile miniştrilor franco-germani" şi "să formuleze propuneri asupra oricărei probleme ce vizează relaţiile franco-germane, pentru a ajunge la o convergenţă a legislaţiilor" celor două ţări.

Această adunare parlamentară nu va putea "evident să ia decizii constrângătoare" şi "suveranitatea parlamentelor naţionale nu va fi pusă în discuţie", a explicat Andreas Jung, parlamentar din partea Uniunii Creştin-Democrate în Bundestagul german. Însă, ea trebuie să favorizeze dezbaterea între cele două parlamente, va putea iniţia deliberări şi permite găsirea unor "soluţii comune", potrivit lui Schauble. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…