Acordul cu Israelul ar trebui să înlăture "orice obstacol" din calea vânzării avioanelor F-35 (ministru al EAU)

Acordul cu Israelul ar trebui să înlăture "orice obstacol" din calea vânzării avioanelor F-35 (ministru al EAU)

Acordul Emiratelor Arabe Unite (EAU) de normalizare a relaţiilor cu Israel ar trebui să înlăture "orice obstacol" din calea vânzării de către SUA a avioanelor de luptă "invizibile" F-35 către statul arab, a declarat joi un responsabil de rang înalt din EAU, relatează Reuters.

SUA au vândut avioanele F-35 unor aliaţi precum Turcia, Coreea de Sud, Japonia şi Israel, dar vânzările în Golf necesită o analiză mai amănunţită din cauza politicii Washingtonului ca Israelul să menţină un avantaj militar în Orientul Mijlociu.

"Avem cereri legitime. Ar trebui să le primim.... Întreaga idee a stării de beligeranţă sau război cu Israelul nu mai există", a declarat ministrul de stat pentru afaceri externe Anwar Gargash, într-un interviu online pentru Atlantic Council.

Totuşi, el a precizat că EAU nu le-au trimis solicitări noi americanilor după încheierea acordului cu Israelul.

Statul din Golf, unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai SUA în Orientul Mijlociu, şi-a exprimat de multă vreme interesul de a achiziţiona avionul de luptă fabricat de Lockheed Martin Corp, pe care Israelul l-a utilizat în luptă.

O sursă din industria aeronautică a declarat pentru Reuters că SUA ar intenţiona să vândă avioane F-35 EAU, în baza unui acord secundar celui privind normalizarea relaţiilor cu Israelul.

Totuşi, orice vânzare de F-35 ar putea dura ani din punctul de vedere al negocierii şi livrării, iar premierul israelian a spus că ţara sa se va opune oricărei vânzări, invocând necesitatea ca Israelul să-şi menţină superioritatea militară în regiune.

Washingtonul garantează că Israelul primeşte arme americane mai avansate decât statele arabe, asigurându-se că statul evreu are un avantaj competitiv faţă de vecinii săi.

"EAU se aşteaptă ca cerinţele lor să fie acceptate şi credem că odată cu semnarea acestui tratat de pace, în următoarele săptămâni sau luni, orice obstacol în calea acestui lucru ar trebui să dispară", a spus Gargash.AGERPRES


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...