Acord de vinovăţie între primarul Bârladului şi procurori: edilul recunoaşte că se face vinovat de conflict de interese

Acord de vinovăţie între primarul Bârladului şi procurori: edilul recunoaşte că se face vinovat de conflict de interese

Primarul municipiului Barlad, Constantin Constantinescu (PSD), a semnat in cursul saptamanii trecute, la sediul Parchetului de pe langa Curtea de Apel Iasi, un acord de vinovatie, prin care recunoaste infractiunea de conflict de interese, anunta Agerpres.

Potrivit reprezentantilor Curtii de Apel Iasi, primarul, care, era cercetat in stare de libertate sub aspectul savarsirii infractiunii de conflict de interese, in forma recunoaste comiterea faptei si accepta incadrarea juridica pentru care a fost pusa in miscare actiunea penala.

"In fapt, s-a retinut ca numitul Constantinescu Constantin, in calitate de primar al municipiului Barlad a aprobat Raportul procedurii de atribuire nr. 4357 din data de 19.03.2012. prin care a fost declarata oferta castigatoare a contractului de achizitie publica avand ca obiect 'Lucrari de executie a strazilor din cartierele Deal II, Tuguiata II, Bariera Puiesti, Complex Scolar,Trestiana, Extindere Cartier Complex Scolar' ca fiind cea depusa de Asocierea dintre SC URBAN PROIECT SA si SC TRANSMIR SRL reprezentata de SC TRANSMIR SRL in calitate de lider al asocierii cu o propunere financiara de 31.999.653,33 lei", precizeaza un comunicat de presa al Curtii de Apel Iasi.

Edilul a incheiat ulterior contractul, la pretul propus initial.

"Inculpatul a efectuat astfel acte prin care se produce un folos material pentru cele doua societati comerciale cu care s-a aflat anterior in relatii comerciale si din partea carora a beneficiat de foloase materiale prin intermediul SC CONSTRUCTII CONSULT SRL, societate la care a fost asociat si administrator din data de 25.06.1991, data inscrierii societatii in Registrul Comertului, pana la data de 05.08.2004 si ulterior doar asociat unic si apoi majoritar pana la cesionarea partilor sociale catre concubina sa, numita Negru Cristina", mai precizeaza sursa citata.

Acordul de recunoastere a vinovatiei a fost inaintat la Judecatoria Barlad, pentru validare. Primarul municipiului Barlad si-a anuntat, tot in cursul saptamanii trecute, intentia de a demisiona din functie, invocand motive de ordin medical.

Constantin Constantinescu se afla la al treilea mandat in fruntea muncipiului Barlad. El s-a remarcat in cateva randuri pentru ca le-a vorbit urat ziaristilor, dar si pentru ca a permis ca portretul sau sa fie pictat in dreapta pronaosului unei biserici, alaturi de Sf. Mucenita Ecaterina si de Sf. Cuvios Dosoftei, fost Mitropolit al Moldovei.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”