Acești adolescenți care strigă, dar nimeni nu stă să-i asculte
Educatia este in suferinta. Dintre multele ei aspecte, voi retine acum unul care revine cu insistenta in mesajele pe care le primesc de la elevi, de la parinti, de la profesori. De aceasta data, nu este vorba de elevi standard, ci de cei foarte buni, asa numitii elevi de nota zece. S-a mers mereu pe ideea ca acesti copii nu-si cunosc nevoile si drepturile si ca revine adultilor menirea de a le exprima si revendica. Ne-am inselat. De cele mai multe ori, parintii, profesorii, oamenii politici, factorii de putere si de decizie, sindicatele, gazetarii nu au manifestat disponibiltatea si capacitatea de a acorda atentie noilor generatii, de a asculta punctul lor de vedere, de a face publica vocea lor. Tot mai multi adolescenti inteligenti si sensibili traiesc aceasta frustrare si isi striga in surdina nevoia lor de a se pregati pentru viata in deplina cunostinta de cauza. Suntem in stare sa invatam sa-i intelegem, sa-i cunoastem? Ei nu pot fi tratati la gramada, ei sunt personalitati, au nevoie si au dreptul de a beneficia de o atentie personalizata. Regretabil, nu e inca timp de asa ceva in scoala romaneasca. Ei sunt puternic marcati de globalizare, de internet, de telefon mobil, de jocuri la calculator. Sa facem un efort de a intra in universul lor, care nu mai poate fi cel in care parintii si bunicii lor se aflau la varsta lor. Fara acest exercitiu, nu vom intelege care sunt problemele profunde ale educatiei, impasul dramatic in care aceasta se afla.
O eleva in clasa a VI-a, Iasmina Buse, din Drobeta-Turnu Severin, nedreptatita la un concurs: „Suntem doar niste copii, dar nimeni nu are dreptul sa se joace cu sentimentele noastre, in spatele prestatiei noastre se afla multa munca”, „copilul sa nu mai fie privit ca un recipient in care se toarna de-a valma cunostinte”. Acest mesaj pune degetul pe o rana deschisa. Concursurile scolare nu-si ating scopul daca participantii nu afla care au fost derapajele si care reusitele in lucrarile lor. Un concurs, un examen daca nu -s insotite de o dezbatere de substanta privind prestatia candidatilor, ramane o actiune esuata educational. Numai rareori se intampla acest lucru si asa se face ca multi concurenti se simt nedreptatiti. Punem in schimb accentul pe festivitati de premiere, dar cat din ele rezista, daca sunt luate la bani marunti?
Baremurile pe baza carora se fac evaluarile sunt de multe ori ridicule. Prea vrem sa cuantificam totul, obsedati de ierarhii si note, dar cultura si implicit educatia nu se lasa prinse decat rareori in evaluari de acest fel. Sorina Cocolea, eleva in clasa a X-a din TgJiu: „Aceasta dorinta a celor mari de a ne face sa memoram o cantitate cat mai mare de informatii ma extenueaza. Sunt ca un robot care executa ordinele profesorilor, pentru a primi drept rasplata o nota mare. Mi-as dori totusi ca cei mari sa-si dea seama care sunt adevaratele valori, adevaratele lucruri care conteaza”. O alta eleva din clasa a X-a, tot dinTgJiu, Teodora Pirvulescu: „Am sacrificat totul de dragul unor note, sunt obsedata si spalata pe creier de aceasta idee de a fi cea mai buna. Sunt obosita, stresata, ma lipsesc de somn pentru a invata lucruri nesemnificative. Cand eram mica, nu intelegeam de ce e lumea stresata, dar acum, la 17 ani, inteleg. De ce nu pot invata de placere? Maine am un test la matematica, imi trebuie un 9 pentru a nu-mi strica media de 10. Vreau sa ma duc la bunica mea la tara, sa ma joc cu cateii pe strada, sa vorbesc cu mama mea, vreau sa citesc, ah cat imi place sa citesc! Nu fac nimic pentru sufletul meu, ci totul pentru o lauda, pentru respect. Cate intrebari ma macina, dar nu am pe nimeni sa ma ajute”. Da, loviti de obligatia de a memora lucruri pe care sau nu le inteleg, sau nu le sesizeaza interesul, elevii simt ca programele si manualele scolare abunda in lucruri prea putin semnficative si sunt deficitare prin ignorarea altora, surse de adevarate bucurii spirituale, dar desigur ei nu pot intra explicit in detaliile acestui proces de eliminare si improspatare.
Iata acum ce-mi scrie Sorina Gramatovici, conf.univ dr la ASE, Departamentul de Informatica si Cibernetica economica, mama a unui elev in clasa a XI-a, multiplu medaliat cu aur la olimpiade internationale: „Li s-a cerut sa compuna un text de exact 6 pagini despre Luceafarul eminescian. Li s-a indicat ca bibliografie o lucrare cu pretentii de filosofie germana, cu termeni ca ataraxie stoica, naratiune heterodiegetica, daimon, o adevarata schizofrenie. Nu va mai spun de matematica.” Ulterior, aceeasi mama mi-a scris ca baiatului nu-i prea mai arde sa se duca la scoala. A constatat ca la Literatura Romana obtii note mari nu daca scrii ceva personal, ci daca reproduci comentatori acreditati. Acesta este diagnosticul formulat de un elev exceptional, care a reprezentat cu cinste Romania in diverse intreceri internationale.
Un alt mesaj, de la Yvonne Toader, arhitect, mama a unui baiat de 22 de ani, prezinta o situatie mai complicata, dar semnificativa pentru modul in care scoala devine tot mai putin convingatoare pentru noile generatii. Dupa un bacalaureat stralucit in 2011, baiatul a refuzat sa-si termine studiile universitare , acuzand obtuzitatea si lipsa de comunicare a cadrelor didactice. La insistenta mamei, a luat-o de la capat la o alta universitate, doar de dragul unei diplome, pe care nici nu are de gand s-o foloseasca. Dar si-a deschis o firma IT cu sucursala in Anglia, munceste mult si ii merge foarte bine.
Oana Moraru, fondator si manager al unui proiect educational, scrie, in cartea Romania noului val, Centrul de resurse pentru societatea civila, Bucuresti 2015: „Nu am avut aceeasi libertate la gimnaziu, pentru ca acolo Ministerul Educatiei impune deja un numar aberant de discipline si ore [...]”. In aceeasi carte, Theodor Marcu, elev in clasa a XI-a din Bucuresti, considera ca „trebuie sa regandim de la zero modul de functionare a educatiei, astfel incat tinerii sa nu mai fie tratati, intro lume a informatiei omniprezente, ca niste serii de productie”. Acelasi elev observa ca elevii „sunt bombardati cu informatii pe care nu pot decat sa le refuze, ba mai rau, informatii care sunt transmise de multe ori de oameni neinteresati, care nu pun niciun pic de pasiune in ceea ce fac”.
Sa ne miram ca in aceste conditii starile de depresie si stres sunt tot mai frecvente printre elevi? Cum prind un elev mai bun, „de nota zece”, profesorii il atrag in competitii cat mai ambitioase, cu buna intentie de a-l stimula sa-si mareasca randamentul si sa se mentina la notele mari anterioare. Fiecare profesor trage de el, fara a se gandi ca si ceilalti trag de el. Si, in plus, de prea multe ori acest efort este investit in alte directii decat acelea care pot da copiilor satisfactia implinirii nevoilor lor autentice de invatare. De aici pana la schizofrenie nu-i decat un pas. Avem atat de multe de invatat de la acesti copii a caror voce nu o aude nimeni. Sa fim deci purtatorii lor de cuvant.
