Acest imbecil, deputat PSD, care a scris că are „ciasuri de mână”, numit în Comisia de control a activității SRI

Acest imbecil, deputat PSD, care a scris că are „ciasuri de mână”, numit în Comisia de control a activității SRI

Deputatul PSD Marius Mitică Mărgărit a fost numit membru în Comisia de control a activităţii Serviciului Român de Informaţii. Este o comisie cu statut special în cadrul Parlamentului României, o structură comună a celor două camere, formată din nouă senatori şi deputaţi de la toate partidele politice, relatează  ziare.com.

Desemnarea lui Marius Mărgărit s-a făcut în cadrul şedinţei comune a Senatului şi Camerei Deputaţilor, cu 349 de voturi "pentru" şi 17 "împotrivă".

In 2019, presa a scris ca deputatul Marius Mitica Margarit are cont pe Tinder, celebra aplicatie prin care cei care o descarca isi pot gasi perechea. "Celebritatea" insa i-a fost adusa de declaratia de avere depusa cand era Subsecretar de Stat la Ministerul Transporturilor, in care a scris ca are "CIASURI DE MANA" in valoare de 12.000 de euro.

declaratia avere Sursa: Declaratia de avere din 14 mai 2014

tinder



Subsecretar in Guvernul Ponta

Mitica-Marius Margarit a fost numit la varsta de 28 de ani subsecretar de Stat in Ministerul Transporturilor in 2014, condus la acea vreme de Dan Sova din Guvernul Ponta.

In 2012, a fost ales in functia de  consilier  judetean pe lista  UNPR  Galati, dar a demisionat cateva luni mai tarziu, atat din functia de ales, cat si din cea din  partid , pentru a se inscrie in PSD unde a devenit presedintele  TSD  Galati.

In 2016 a fost ales  deputat  PSD de Galati, iar de atunci a inregistrat performanta de a vorbi 7 minute si 46 secunde in plen, in toti cei patru ani de mandat.

video psd Sursa: Camera Deputatilor



A absolvit scoli inalte

Mitica Margarit a terminat trei cursuri postuniversitare, unul la Institutul Diplomatic Roman din cadrul Ministerului Afacerilor Externe (Politica externa si diplomatie), altul la Colegiul National de Aparare din cadrul Academiei de Inalte Studii Militare (despre problemele actuale ale securitatii nationale) si inca unul la Colegiul National de Afaceri Interne din cadrul Academiei de Politie " Alexandru Ioan Cuza", (Specializarea Managementul strategic al afacerilor).

De asemenea, Mitica Margarit a urmat studii universitare de doctorat in domeniul Informatii si Securitate Nationala la Academia Nationala de Informatii "Mihai Viteazu".

CV-ul parlamentarului poate fi accesat pe site-ul  Camerei Deputatilor.


Citește și:

populare
astăzi

1 Ce a scris Qeqa Krelani, cea mai cunoscută jurnalistă sportivă din Kosovo, despre evenimentele de la București

2 Judecați voi diferența dintre România și Kosovo...

3 O poveste stranie, dar stranie rău de tot...

4 Rămășițele unui OZN în formă octogonală, doborât de un avion de luptă american F-16, au fost recuperate din Lacul Huron

5 Navă rusească prinsă în Marea Irlandei „șurubărind” într-o zonă cu conducte de energie și cabluri submarine de internet