ACCIDENT grav pe DN 14, soldat cu un mort şi cinci răniţi
Un tânăr de 27 de ani şi-a pierdut viaţa, iar alte cinci persoane au fost rănite după ce două maşini s-au ciocnit, joi seară, pe Drumul Naţional 14, în localitatea Ruşi din judeţul Sibiu.
ACCIDENT grav pe DN 14, soldat cu un mort şi cinci răniţi (Imagine: Shutterstock)
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu, Luciana Balteş, a declarat corespondentului MEDIAFAX că accidentul a avut loc după ce un şofer de 27 de ani din localitatea Dârlos a pierdut controlul volanului, într-o curbă la dreapta, iar maşina a pătruns pe contrasens şi s-a ciocnit cu un alt autoturism, condus regulamentar.
În urma impactului, şoferul de 27 de ani a decedat pe loc.
De asemenea, toate cele cinci persoane aflate în maşina condusă regulamentar au fost rănite şi transportate la spital, în urma primelor investigaţii stabilindu-se că sunt în afara pericolului.
Sursa: mediafax.ro