Absenţa lui Putin la summitul G20, pusă pe seama umilințelor din Ucraina: „Ce rost avea?”

Absenţa lui Putin la summitul G20, pusă pe seama umilințelor din Ucraina: „Ce rost avea?”

Preşedintele rus Vladimir Putin, ale cărui trupe sunt în prezent angajate într-o ofensivă în Ucraina, a ales să nu se deplaseze la summitul G20, care îşi va deschide lucrările marţi în Bali (Indonezia), comentează France Press.

Vladimir Putin va lipsi de la summitul G20 FOTO Profimedia

Vladimir Putin va lipsi de la summitul G20 FOTO Profimedia

Decizia vine probabil pentru a nu repeta experienţa de acum opt ani, când, după anexarea peninsulei ucrainene Crimeea în 2014, a mers la totuşi la reuniunea G20 din Brisbane (Australia), unde a fost vizat de numeroase critici, sfârşind prin a pleca acasă înainte de încheierea summitului, notează luni într-un comentariu France Presse, citată de Agerpres.

"La un summit, trebuie să ai întâlniri şi să te fotografiezi. Or, cu cine avea să vorbească şi să se fotografieze?", întreabă retoric politologul rus Aleksei Malaşenko, "deloc surprins" de această decizie.

Se cruță de umilire

Alegând să nu plece în Indonezia, preşedintele rus se cruţă de umilirea unei primiri glaciale, dar riscă să-şi izoleze şi mai mult ţara, deja vizată de sancţiuni occidentale severe, notează agenţia de presă citată. Căci, cu sau fără Putin în Bali, ofensiva rusă în Ucraina va domina agenda G20: conflictul, virulent criticat de ţările occidentale, a provocat sau agravat într-adevăr numeroase crize mondiale, în special economică şi climatică.

"Aceasta va fi principalul subiect abordat", subliniază Fiodor Lukianov, politolog apropiat cercurilor puterii de la Moscova. Dar "ce putea să fi spus (Putin)? Poziţia sa este cunoscută, ea nu s-a schimbat, la fel şi cea a celeilalte tabere", a declarat el pentru AFP.

"Ce rost avea să meargă?", adaugă Lukianov. Kremlinul a justificat această absenţă prin motive de "agendă" care l-au reţinut pe Vladimir Putin în Rusia, fără însă să precizeze ce fel de angajament l-ar fi împiedicat să ia parte la unul din cele mai importante summituri mondiale.

O delegație de la Moscova, prezentă la Bali

Putin nu se va adresa summitului nici măcar prin videoconferinţă, potrivit Kremlinului, în timp ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, a cărui ţară nu este încă membră G20, are programate două alocuţiuni, dar prin videoconferinţă. Moscova va trimite totuşi o delegaţie la Bali, ce va fi condusă de ministrul său de externe Serghei Lavrov care - în iulie - părăsise intempestiv o reuniune a şefilor diplomaţiilor din G20, după un val de critici din partea mai multor omologi ai săi.

Absenţa lui Putin reflectă însă "sentimentul de impas" care domneşte printre actorii conflictului în Ucraina, "începând cu liderii ruşi", apreciază Konstantin Kalacev, un politolog rus independent. De fapt, la aproape nouă luni de la începutul ofensivei ruse, niciun fel de negocieri nu au loc între Kiev şi Moscova.

În orice caz, acesta pare un moment deosebit de prost pentru ca Rusia să înceapă negocieri, având în vedere că ea acumulează eşecuri militare în pofida mobilizării a sute de mii de rezervişti în această toamnă, comentează agenţia franceză de presă.Încolţită de o contraofensivă ucraineană, armata rusă a anunţat săptămâna trecută că se retrage din oraşul Herson (sud), singura capitală regională pe care o cucerise de la începutul asaltului său în februarie. În septembrie, ea se retrăsese deja într-un mod haotic din regiunea Harkov (nord-est).

Rusia, deconectată de la discuțiile intenționale

Ostracizat de ţările occidentale, Putin privilegiază mai degrabă legăturile cu cei care au relaţii istorice cu Rusia sau care împărtăşesc respingerea sa faţă de SUA decât discuţii în cadrul organismelor internaţionale, unde Moscova este din ce în ce mai izolată.

"În mintea lui Putin, refuzul de a merge la G20 nu înseamnă că aceasta va împiedica Rusia să dezvolte relaţii cu ţările neutre", subliniază Tatiana Stanovaia, care conduce centrul de analiză 'R.Politik'.

"Putin a fost foarte activ în ultimele luni, el încearcă să construiască o lume antiamericană, o coaliţie antioccidentală", adaugă ea.

Dar vor da aceste eforturi rezultate, în timp ce până şi aliaţii tradiţionali ai Moscovei sunt îngrijoraţi de ofensiva ei din Ucraina şi de consecinţele acesteia asupra economiei şi securităţii alimentare mondiale?Liderii Chinei şi Indiei, două ţări care au relaţii strânse cu Rusia, l-au mustrat în public pe Putin, notează AFP.

Preşedintele rus însuşi a recunoscut în cadrul unui summit în Kazahstan la jumătatea lunii octombrie că ţările din fostul spaţiu sovietic sunt "îngrijorate" după atacul împotriva Ucrainei. În consecinţă, absenţa lui Putin la G20 arată că Moscova "nu mai participă pe deplin la procesele aflate în atenţia principalilor lideri internaţionali", consideră politologul Konstantin Kalacev.

În afară de conflictul din Ucraina, Rusia este "deconectată" de la discuţiile privind alte teme majore din actualitatea internaţională, mai spune el.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…